Scoli Europene pentru o planeta vie Imprimare E-mail


5 scoli din Romania participa la competitia internationala „Scoli Europene pentru o planeta vie”, organizata de WWF si Fundatia ERSTE
Saptamana trecuta 5 echipe de elevi si profesori din Romania au luat parte, în Austria, la evenimentul de lansare a celei de-a treia etape a proiectului international „scoli europene pentru o planeta vie”, realizat de WWF,  în parteneriat cu Fundatia ERSTE.

Timp de o saptamana, 32 de echipe formate din elevi si profesori din Romania si din alte 7 tari europene au luat parte la o sesiune de pregatire pentru elevi si profesori, într-o locatie din sud-estul Vienei. Pana la sfarsitul anului scolar elevii vor implementa proiecte dedicate conservarii naturii, abordand una din temele propuse de organizatori: „Amprenta ecologica” si „Dunarea”, urmand ca cele mai bune proiecte sa fie premiate. „În decursul ultimilor doi ani scolari, în cadrul proiectului au fost întreprinse activitati extrem de interesante, precum actiuni de reciclare realizate în colaborare cu primariile, expozitii, piese de teatru, precum si campanii de tipul <<elevii îi învata pe elevi>>”, a spus Barbara Tauscher, coordonatorul programului de educatie  ecologica din cadrul WWF Austria. „Asteptam cu nerabdare noile idei pe care copiii le vor pune în aplicare pe parcursul acestui an scolar”.

 

Foto2.jpg

 

32 de echipe de elevi si profesori din Bulgaria, Croatia, Ungaria, Moldova, Serbia, Slovenia si Ucraina au participat, timp de o saptamana, la evenimentul de lansare a noii etape a proiectului, care a avut loc în parcul national Illmitz din regiunea Seewinkel, Austria. Romania a fost reprezentata de cinci echipe, formate din cate un profesor si un elev provenind din cinci scoli din: Bucuresti, Constanta, Galati, Neamt si Sibiu. Prin workshopuri si activitati în aer liber, expertii WWF au prezentat elevilor cu varste de la 12 la 17 ani, precum si profesorilor, cele doua teme ale concursului: “Dunarea - linia vietii Europei” si „Amprenta ecologica - Efecte globale ale consumului”. “Principalul punct pe care ne-am axat pe parcursul aceastei editii a fost spiritul civic activ”, a declarat Tauscher. „Dorim sa le aratam copiilor ca au posibilitatea de a se implica, de a-si exprima opinia în public si de a-i motiva si pe altii sa actioneze.” Rolul profesorilor este doar acela de a-i coordona pe copii, ideile de proiecte si implementarea lor apartinand în totalitate copiilor.

Evolutia proiectelor de conservare a naturii poate fi urmarita prin intermediul unui blog accesibil publicului larg: http://schools.foralivingplanet.eu.  Aici elevii vor tine jurnale de proiect, vor posta fotografii si filmulete si vor împartasi din experiente. Elevii, profesorii si orice alte persoane interesate ce viziteaza blogul pot posta comentarii despre fiecare activitate din proiect.

“Fundatia ERSTE sprijina programul „scoli Europene pentru o Planeta Vie” adaugand, astfel,  o importanta initiativa ecologica la propriile proiecte de educatie derulate în Europa centrala si de sud-est” a declarat Boris Marte, membru al Boardului Fundatiei ERSTE. „A sprijini proiectele educationale înseamna a trata cu seriozitate viitorul Europei. Posibilitatea de a-si împartasi interesul pentru problemele ecologice în cadrul unui proiect international reprezinta o experienta remarcabila atat pentru elevi, cat si pentru profesori”.

 

Foto-grup_1.jpg

 


Proiectul de educatie ecologica „scoli Europene pentru o Planeta Vie” a fost organizat pentru prima data în anul scolar 2008/2009. Pana în prezent, 55 de clase din 10 tari europene s-au implicat în proiect, aproximativ 1.500 elevi cu varste de la 12 la 17 ani implementand, astfel, proiecte de protectie a mediului.

Pentru mai multe informatii, va rugam vizitati blogul http://schools.foralivingplanet.eu

Contact:
Lisa Simon, Ofiter de presa WWF Austria, Tel.: +43-1-488 17 215, mobil: +43 676 83 488 215, e-mail: Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.   
Maribel Königer, Fundatia ERSTE Foundation, Tel.: +43-50100-15453, mobil +43-50100-615453,
e-mail: Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.

Ana Dumitru, Graffiti PR,  mobil: 0724 303 710, e-mail: Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.

Ioana Betieanu, Specialist Comunicare WWF Romania, mobil 0730 098 716, email: Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina. .

WWF
Organizatia World Wide Fund for Nature (WWF) este una din cele mai mari si mai eficiente organizatii internationale mondiale independente care deruleaza proiecte pentru conservarea naturii. WWF are aproximativ 5 milioane de sustinatori în toata lumea si o retea activa în peste 100 de tari. Misiunea WWF este aceea de a opri degradarea mediului natural si de a construi un viitor în care oamenii traiesc în armonie cu natura, prin:  • conservarea diversitatii biologice • promovarea consumului resurselor naturale regenerabile • promovarea reducerii poluarii si a consumului în exces. Mai multe informatii sunt disponibile la adresa: www.wwf.ro.

Fundatia ERSTE
Fundatia ERSTE îsi desfasoara activitatea în regiunea Europei Centrale si de Sud-Est unde, împreuna cu partenerii sai, implementeaza numeroase proiecte pentru binele public. Înfiintata în anul 2003, Fundatia si-a început activitatea doi ani mai tarziu, dezvoltand trei programe: Dezvoltare Sociala, Cultura si Europa. Fundatia ERSTE este succesorul legal al primei Case de Economii Austriece, “Erste oesterreichische Spar-Casse”, cu o traditie de peste 190 de ani, si este actionarul majoritar al Grupului Erste. Cele doua misiuni ale sale provin din aceasta veche traditie: Fundatia ERSTE asigura viitorul Grupului Erste ca si companie independenta si reinvesteste profitul în activitati pentru binele public, devenind, astfel, cea mai mare si puternica organizatie de acest fel din Europa Centrala si de Sud-Est:  www.erstestiftung.org

 



Comentarii (0)add
Spune-ti parerea despre acest articol
quote
bold
italicize
underline
strike
url
image
quote
quote
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley


Adaugati caracterele din imagine


busy
 
newsletter
login
cont
parinti
parinti


galeriapiticilor.jpg    
Poze din galerie!
Educatie si Scoala
2006 - 2012 ScoalaParintilor.ro - toate drepturile rezervate
Termeni si conditii | Publicitate

banner
banner