TRAIECTORIA DEPRESIEI LA COPII Imprimare E-mail


Depresia nu trebuie doar tratata, ci si prevenita.


Depresia, la inceput minora, usoara, ce si-a facut aparitia la varste fragede de 5 ani, risca uneori sa se transforme intr-o depresie majora numita si dubla depresie. 

Copiii deprimati se numara printre copiii neglijati la scoala, sunt aceia cu care ceilalti nu se joaca; fiind ursuzi ajung din inertie sa evite initierea contactelor sociale sau sa nu ia in seama un alt copil care incearca sa-l abordeze. Aceasta lacuna la nivel de experianta sociala interpersonala inseamna ratarea noilor achiziti informationale si se va ajunge la probleme sociale si emotionale cu grave urmari. Cand copiii  ce sufera de depresie sunt comparati cu cei nedepresivi s-a observat ca sunt mai putini capabili sa se adapteze in societate, au mai putini prieteni, nu sunt indragiti, au relatii conflictuale cu ceilalti copii. Rezultatele scolare proaste sunt tot un efect al depresiei, acesta avand efect negativ asupra memoriei, puterii de concentrare, copii neavand puterea de-a se concentra in timpul orelor. Acesti copii nu simt nici o bucurie, canalizandu-si greu energia spre a-si stapani bine lectiile. Exista o corelare a duratei depresiei si a duratei de timp in care elevul ia note mici la scoala.

Cum se ajunge la depresie ?

Modalitatile pesimiste de a interpreta esecul in viata pare sa alimenteze sentimentul de neajutorare, lipsa de speranta din sufletul copilului deprimat. Cei deprimati gandesc ca asa se vor simti intotdeauna. Copiii cu o inclinatie spre melacolie tind catre o viziune pesimista inainte de-a ajunge deprimati. Ideal in astfel de situatii este sa convingem copiii despre capacitatea de control asupra a ceea ce li se intampla in viata, ca lucrurile in viata se pot indrepta si sa faca uz de comportamentele asertive... In viata ne putem razgandi... Experientele depresive sunt intarite de modalitati de gandire depresive, astfel incat chiar si dupa depasirea starii de depresie se ramane cu cicatrici emotionale serioase, cu convingeri alimentate de depresie si intiparite in minte: nu ma descurc singur, nimeni nu ma place, nu pot face nimic ca sa ma simt bine. Aceste idei fixe il fac pe copil vulnerabil.

Pentru a scurtcircuita depresile  trebuie avut in vedere ca educarea inteligentei emotionale este un fapt important si ca IQ -inteligenta generala fara o inteligenta emotionala la fel de dezvoltata nu neaparat ne duce la o reusita in viata.
 
Autor: Psiholog Catarig Gabriela



Taguri:  traiectoria depresiei la copii depresia la copii cum evitam depresia psihologia copilului
Comentarii ()add
Spune-ti parerea despre acest articol
quote
bold
italicize
underline
strike
url
image
quote
quote
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley


Adaugati caracterele din imagine


busy
 

 

 

newsletter
login
cont
parinti
parinti


galeriapiticilor.jpg    
Poze din galerie!
Educatie si Scoala
2006 - 2012 ScoalaParintilor.ro - toate drepturile rezervate
Termeni si conditii | Publicitate

banner
banner