REGATUL MEU PENTRU UN CAL Imprimare E-mail


ImageFac parte din una dintre ultimele generatii care si-au petrecut copilaria citind si/sau ascultind basme - date/ povestite de parinti, bunici, matusi s.cl., redate de patefoane antice rusesti... Am ris, am plins, m-am speriat, apoi, mult inainte de a auzi macar numele Vladimir Propp, am inceput sa "prind" structurile, repetitiile. si, nu mult mai tirziu, sa le identific si la cinema. Nu doar acolo unde te-ai fi asteptat, in filmele Disney inspirate de povesti (Frumoasa si bestia, Mica sirena etc.) si nici in adaptarile unor
"clasice" ale literaturii fantasy ca Stapinul inelelor sau Cronicile din Narnia. Ori in fantezii adolescentine gen Star Wars, ce nu au facut decit sa mute in spatiu & sa impaneze cu efecte speciale eterna lupta dintre Bine si Rau. Ci, la fel de bine, in nenumarate filme de actiune unde eroul trebuie sa depaseasca o serie de obstacole, in timp ritualizate si aproape insuportabil de anticipabile, sa se lupte cu supra-oameni (genii ale raului/ forte supranaturale) si chiar sa para, intr-un anume moment, ca a pierdut complet batalia. Apoi sa se redreseze brusc si sa salveze lumea/tara/familia/fata sau ce avea el acolo de salvat. si nu zic intimplator el, caci in multe basme ca si in multe dintre filmele formatate dupa tipicul lor, eroul este barbat. Ginditi-va putin la Schwarzie (de la Conan Barbarul si Commando, pina la Terminator sau Apocalipsa), la bancurile pe seama lui Bruce Willis (care nici nu mai stie de cite ori a scapat umanitatea de la pieire). Sau la ultimul blockbuster aparut pe ecrane, de exemplu X-Men: Ultima infruntare, in care mutantii (simbol clar al alteritatii), sub conducerea unuia dintre cei mai rai si puternici, vor sa se razboiasca cu restul umanitatii ("normale") care a gasit o cura pentru gena X, dar se lovesc si de rezistenta acelora dintre ei care viseaza la un trai in pace, buna intelegere si armonie. Sau, de ce nu, Misiune imposibila 3, in care Tom Cruise trebuie sa-si recupereze nevasta rapita, fara sa faca ceea ce i se cere in schimb (i.e. sa-si tradeze patria, ajutind negativul de serviciu sa puna mina pe o dracie foarte periculoasa). Dar toate aceste teme si constructe au devenit omniprezente si inconturnabile in cinema-ul popular, in special in cel hollywoodian (chiar si cind submineaza voios toate cliseele, ca in Shrek), incit parca nu merita insistat suplimentar.
 
Mai bine sa vezi ce-a mai ramas cu adevarat din basm in cinema, adaptat si updatat mediului si timpurilor. Exista cineasti, inclusiv contemporani, care s-au aventurat temporar pe tarimul povestilor, precum François Ozon, care facea in Les Amants Criminels un soi de Hansel si Gretel extrem de erotizat, carnal si crud. Sau coreeanul Kim Ji-woon care a preluat in A Tale of Two Sisters o poveste traditionala locala transformind-o intr-un horror foarte stilizat, veritabil basm negru si circumscriere a inselatoarei granite dintre realitate si halucinatii. Ceea ce nu e departe de eforturile unui auteur deja clasicizat al seriei B, Dario Argento, a carui Suspiria e o odisee gore in cautarea adevarului din spatele unei serii de intimplari (si crime) sinistre intr-o scoala de dans ce se dovedeste pina la urma un adevarat conclav vrajitoresc.

Pe linga asemenea exemple, mai sint si regizorii cu un univers personal ce pare sa functioneze dupa o logica a (unui altfel de) basm. Toate creatiile lui Tim Burton, in egala masura grotesti si emotionante, sint povesti sumbre, cu fantome si demoni (Beetle Juice), savanti nebuni si dramele creatiilor lor (ratate) - Edward Scissorhands sau re-crearea in cheie dulce-ironica a povestii lui Frankenstein din Frankenweenie -, eroul cu puteri speciale care infrunta creaturi infernale si incearca sa... salveze lumea (Batman). Ca si, sau istoria delirant-intunecat-muzicala a intilnirilor dintre lumea victoriana si regatul, teribil de vivace si colorat, al mortilor (Corpse Bride). De doua ori, omul a facut chiar povesti - clasicul gotic englez Sleepy Hollow, clasicul modern, dar la fel de straniu, al lui Roald Dahl, Charlie and the Chocolate Factory. Un alt realizator a carui intreaga cariera "solo" (dupa colaborarea cu grupul umoristic Monty Python) e o poveste pentru copilul (bolnav) din fiecare e Terry Gilliam. Morbid, de multe ori aparent ilogic, mai mereu suprarealist, apocaliptic (Brazil), dement (The Adventures of Baron Münchausen), halucinant si la propriu si la figurat (The Fisher King), jucindu-se cu circularitatea si cu memoria cinefila a unora (Twelve Monkeys). Iar mai recent, dupa o "biografie" ce amesteca epoca si elemente din propriile povesti ale fratilor Grimm, revenind pe terenuri mai alunecoase ca oricind intr-un soi de Alice in Wonderland pe speed, impanat cu ambiguitati terifiante ce inglobeaza pedofilie si iubire, singuratate si nebunie, inocenta si coruptie intr-un virtej fabulos (Tideland).

    Toate cele de mai sus sint doar exemple, repere. Adevaratul basm e la fel de prezent in cinematografia de azi precum in cartile strabunicilor sau discurile copilariei. Caci n-am putea - cred - trai fara el. Doar ca imbraca forme mai ciudate.

   Autor:  Carmen MEZINCESCU - articol preluat din Dilema Veche


Comentarii (0)add
Spune-ti parerea despre acest articol
quote
bold
italicize
underline
strike
url
image
quote
quote
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley


Adaugati caracterele din imagine


busy
 
newsletter
login
cont
parinti
parinti


galeriapiticilor.jpg    
Poze din galerie!
Educatie si Scoala
2006 - 2012 ScoalaParintilor.ro - toate drepturile rezervate
Termeni si conditii | Publicitate

banner
banner