RESPECTAREA LEGII IN STRAINATATE Imprimare E-mail


În orice ţară din lume decideţi să călătoriţi, amintiţi-vă că respectarea tuturor legilor şi regulilor locale este o obligaţie de care nu sunteţi scutit ca cetăţean străin. Cetăţenii români aflaţi pe teritoriul altor state se supun jurisdicţiei acelor state şi sunt ţinuţi responsabili pentru orice încălcare a legilor sau regulilor locale. Oricât de diferite sunt legile sau regulile străine faţă de cele existente în România, respectarea lor este obligatorie şi vă asigură liniştea, confortul şi demnitatea faţă de autorităţile locale.

Respectarea legilor locale în străinătate are un impact extrem de serios asupra siguranţei personale a fiecărui călător. Instituţiile şi legile române nu pot produce acţiuni sau efecte pe teritoriul altor state. Singurul sprijin pe care îl puteţi obţine de la statul român în situaţia încălcării legislaţiei locale este cel al ambasadelor şi consulatelor României. Intervenţia consulară în astfel de cazuri este însă limitată de normele dreptului internaţional. Personalul consular nu poate acorda asistenţă juridică, nu îşi poate asuma reprezentarea dumneavoastră în faţa autorităţilor locale, nu poate desfăşura anchete sau investigaţii, nu poate interveni în procedurile judiciare şi nu poate influenţa deciziile autorităţilor sau ale instanţelor de judecată.

Responsabilitatea respectării legilor în străinătate şi cea a asigurării reprezentării în justiţie în cazul instituirii unor proceduri judiciare revine în mod individual fiecărui cetăţean român. Personalul consular al României poate interveni prin semnalarea cazului la autorităţile locale, prin solicitarea de acordare a unui tratament corect, demn şi în conformitate cu legislaţia locală şi cu principiile dreptului internaţional, sau prin măsuri de asistenţă consulară agreate de statul respectiv.

Pentru a vă asigura liniştea şi confortul unei călătorii fără evenimente nedorite, vă adresăm următoarele recomandări:

  • Informaţi-vă asupra sistemului juridic şi de aplicare a legii din ţara pe care doriţi să o vizitaţi, înainte de a efectua deplasarea.
  • Încercaţi să aflaţi cât mai multe detalii despre particularităţile şi obiceiurile locale.
  • Încercaţi să aflaţi cât mai multe detalii despre anumite restricţii de deplasare sau de comportament în ţara, localitatea sau regiunea pe care doriţi să o vizitaţi (în anumite locuri, de exemplu, îmbrăcămintea trebuie purtată într-un anume mod; în multe ţări, fotografierea unor instituţii, clădiri militare sau alte obiective este interzisă; regulile de circulaţie auto diferă de la ţară la ţară; regulile de transport public sunt de asemenea diferite).
  • Evitaţi implicarea în demonstraţii sau manifestări de stradă.
  • Evitaţi consumul de droguri sau de alte substanţe interzise (în foarte multe state, infracţiunile în legătură cu consumul, deţinerea, transportul sau utilizarea în orice mod a drogurilor sunt foarte aspru pedepsite, inclusiv cu pedeapsa capitală).
  • Evitaţi implicarea în activităţi de contrabandă, trafic, mituire, şantaj.
  • Evitaţi adresarea de injurii altor persoane.
  • Evitaţi asocierea cu persoane suspecte (există riscul angrenării în activităţi ilegale, care se desfăşoară fără cunoştinţa dumneavoastră, dar care pot produce consecinţe din cele mai grave, inclusiv arestarea, condamnarea şi, în unele cazuri, aplicarea unor pedepse foarte severe).
  • Păstraţi o conduită corectă şi demnă pe întreaga durată a şederii în străinătate.
  • Respectaţi regimul de şedere, limitele de valabilitate ale vizelor sau ale permiselor de şedere.
  • Asiguraţi-vă că documentele de identitate şi de călătorie sunt valabile, nu sunt deteriorate şi nu prezintă suspiciuni.

În cazul în care vă aflaţi în dificultate, contactaţi sau solicitaţi să fie contactată ambasada sau consulatul României. Personalul consular va face tot ceea ce este posibil pentru a vă veni în ajutor.

Sursa articol: www.mae.ro  



Comentarii (0)add
Spune-ti parerea despre acest articol
quote
bold
italicize
underline
strike
url
image
quote
quote
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley


Adaugati caracterele din imagine


busy
 
newsletter
login
cont
parinti
parinti


galeriapiticilor.jpg    
Poze din galerie!
Educatie si Scoala
2006 - 2012 ScoalaParintilor.ro - toate drepturile rezervate
Termeni si conditii | Publicitate

banner
banner