Dictionarul limbii romane moderne, si Dictionarul explicativ al limbii romane , ca si tratatul Academiei de Istoria limbii romane , inscriu etimologia din creatio, in timp ce Dictionarul dialectului aroman si Dictionarul de istorie veche a Romaniei deduc cuvantul Craciun din calatio. Dictionarul Academiei afirma insa despre Craciun ca "dintre toate etimologiile propuse, nici una nu este sigura".
S-a afirmat ca exista o identitate intre expresia dacica "Craecio" si "Solstitiul de iarna", ziua cea mai scurta si noaptea cea mai lunga a anului, data la care a avut loc nasterea dupa trup a Domnului nostru Iisus Hristos. Multi cercetatori straini, intre care si V. Miclosch (Viena 1861), atribuie origine slava, pe motivul ca acest termen se regaseste si la slavi, dar se constata ca raspandirea acestui cuvant in fara granitelor etnice romanesti este dovedita numai la slavii din imediata vecinatate a romanilor, la bulgari (cu sensul romanesc Kraciun) la ucrainieni carpatici (Kerecjuni), la cehi (Kracun) si la slavi tot Kracun.
Este demn de retinut ca la popoarele slave nu exista un singur termen pentru aceasta sarbatoare, ci fiecare popor slav are o alta denumire.

Pledand pentru originea latina a termenului, "Lexiconul" romanesc de la 1825 al Scolii Ardelene deriva termenul de la "carnationem" (mancare de carne), in timp ce marele filolog Bogdan Petriceicu Hasdeu, in "Magnum Etimologicum Romanie" ii atribuie provenienta de la latinescul "crestinum" (ziua de maine). In aceeasi maniera, cercetatorul german Hugo Schuchardt il deriva de la "Christi Jeiunium" (postul lui Hristos)
Imbinand parca aceste aprecieri, academicianul Al. Rosetti (1945) este de parere ca forma "Craciun" nu vine la noi direct din termenul latin, "creationem", ci prin intermediul formei slave meridionale Kraciun (ca si colinda, Rusalii, Traian). Drept urmare, Dictionarul Academiei (1958) se pronunta pentru derivarea termenului din "dies Creationis" sau "Dies Calationis".