Suntem iubiti si iubim ca si copil, in relatia cu parintii si fratii si surorile, ca si prieten, la bine si la rau, ca si coleg, impartasind o sarcina comuna, ca si partener de viata, asumandu-ne responsabilitatea de a ne bucura d viata si de a duce mai departe viata. Toate aceste forme de iubire ne confirma ca suntem valorosi, importanti. Opusul este lipsa iubirii. Cel care nu are iubire, nu are un sens clar, este intr-o stare de cautare si neliniste anxioasa. Nimeni nu poate trai fara iubire. Dar pentru copil, iubirea este garantia dezvoltarii sanatoase.  Este aerul de care are nevoie pentru a exista ca fiinta umana. Lipsit de dragoste, copilul va supravietui ca o vietate apartinand unui alt regn decat cel uman.

Caci iubirea ne umanizeaza.

O mama imi spunea ca copilul ei o intreaba de multe ori in cursul unei zile: „ mama, ma iubesti?” . Ea este incantata dar in acelasi timp plictisita de a repeta de fiecare data: „Sigur ca mama te iubeste”. Copilul care intreaba astfel este dovada vie a importantei iubirii. In cazul lui, iubirea nu a fost concretizata suficient in gesturile cotidiene ale mamei si parintilor, pentru a-i aduce un atasament securizant, o liniste iubitoare. Acum, mai mare fiind, are nevoie de vorbe pentru a-l linisti. Pentru ca vorbele, limbajul, devin un spatiu in care locuieste copilul, inca de la nastere. De aici si pericolul vorbelor violente adresate copilului.

Se vorbeste de abuzul emotional.

Cea mai frecventa forma de abuz emotional este limbajul violent cu care se comunica cu copilul, intr-o comunicare verticala, ce lanseaza doar ordine, ce nu ingaduie replica, un schimb verbal in care copilul sa se poata exprima si el, sa se poata manifesta, sa poata exista. Abuzul emotional este cea mai frecventa forma de abuz a copilului dar si cea mai greu de influentat prin campanii de educatie a parintilor. Este greu sa convingi parintele despre raul pe care il face copilului ( pe care adeseori il iubeste, fara nici o indoiala!) tipand la el sau spunandu-i vorbe urate sau rastindu-se la el. Efectul abuzului emotional este insa croitor de destin pentru copil. Un copil timid, neincrezator, incapabil sa se manifeste la gradinita, scoala, la alegerea unei profesii, la locul de munca, cu partenerul de viata, este un copil ranit de vorbe care nu i-au transmis dragoste ci ura, dorinta de a-l distruge. Aceasta este semnificatia cuvintelor rastite, a ordinelor agresive date copilului caruia nu i se ingaduie replica. Se spune ca daca ai un parinte ostil ai toate sansele, mai ales fetele, de a dezvolta o depresie majora. Iata ce greu bagaj poate atarna de noi o copilarie lipsita de iubire. Poate fi ea vindecata candva, ulterior, in viata? In general da, dar cu costuri foarte mari.

Parintele este cel care raspunde de furnizarea iubirii, hrana zilnica a copilului care se dezvolta frumos (inclusiv fizic).

Copilul este un recipient emotional si un partener in dialogul emotional care se instaleaza intre el si mama, de la nastere ( si chiar inainte, daca ar fi sa vorbim despre lucrurile inca nevazute!). Oamenii de stiinta ne spun, cu dovezi incontestabile, ca emotiile sunt intre creiere, circula intre cei care interactioneaza social sau comunica fara a interactiona. In acest sens, emotiile sunt contagioase si chiar daca incerci sa ascunzi de copil ceea ce te framanta, starea ta de tensiune, de mahnire sau manie, de detasare de copil si de lucrurile pe care continui sa le faci automat, dar fara pofta, copilul le preia si le sufera in sinea sa. Nu-ti poti ascunde nefericirea de copil si iata de ce se spune ca cel mai mare dar pe care il poate face o mama copilului este pofta de viata, iar un tata, sa o iubeasca pe mama copilului.

Copilul absoarbe prin toate caile lui de legatura cu lumea emotiile mamei, emotiile care sunt in jurul sau. Sta in aceasta baie emotionala in care se poate simti confortabil sau in care se ineaca, nu poate suporta, incearca sa dispara. Am spus ca absoarbe emotiile pe toate caile de legatura cu lumea: prin ochi, si de aici vine farmecul zambetului mamei, ochii minunati ai mamei, invocati adeseori in muzica, in arta. Prin urechi, si de aici imensa spaima creata, sau mai degraba sporita, de vorbele si adresarea violenta. Dar despre cat de nocive pot fi cuvintele, vom discuta alta data. Zgomotele prea intense, violente, sunt terifiante pentru copil. Ele sporesc spaima initiala a copilului. In jurul varstei de 1-2 ani, chiar si mai tarziu, copiii nu suporta zgomotele prea intense ( aspiratorul, masina de tuns iarba, artificiile, etc.). Adeseori isi pune palmele la urechi cu o figura inspaimantata. Imi amintesc o mama ingrijorata care m-a consultat in legatura cu spaima copilului ei, in varsta de 2 ani, fata de o anumita persoana. Mama se temea de posibilitatea unui abuz sexual. Ulterior, am aflat cine este persoana si de cand incepuse sa se manifeste spaima fata de persoana. Era cel care le tundea iarba din curte, cu o masina foarte zgomotoasa. Mama stia ca intotdeauna cand omul incepea sa foloseasca masina, copilul o striga si fugea in casa. Odata, cand mama plecase la cumparaturi si lasase copilul in grija unei prietene, omul venise si isi incepuse lucrul. Prietena a intarziat cu copilul prin curte expunandu-l, fara protectie ( caci doar figura de atasament poate cu adevarat proteja la varsta asta!) la zgomotul agresiv. Dupa aceasta intamplare, copilul se ascundea cand aparea omul.