DROGUL - pericol pentru toti! Imprimare E-mail


ImagePrincipalii termeni referitori la droguri:

      drogul - este substanta licita sau ilicita al carei consum (din motive medicale sau din alte motive) determina fenomene de dependenta si toleranta.


Ex: alcoolul, tutunul, tranchilizantele, amfetaminele, cannabis, cocaina, opiul si derivatii sai, methadona, LSD, solventii.
      dependenta - este fenomenul caracterizat prin nevoia imperioasa sau persistenta de a continua utilizarea drogului, ignorand consecintele in plan fizic, psihologic si social, in scopul obtinerii unei stari de bine sau pentru a evita starea de disconfort generata de intreruperea consumului substantei respective.
 
      toleranta - este fenomenul de adaptarea a organismului consumatorului la prezenta unei substante denumite generic „drog”.
    
      sevrajul – denumit si „sindrom de abstinenta” reprezinta un ansamblu de simptome fizice si psihice, ce apare la intreruperea administrarii unei substante psihoactive, la administrarea unei doze insuficiente din aceasta substanta sau dupa administrarea unui medicament cu proprietati antagoniste fata de cea psihoactiva.

Aspecte de ordin legislativ

Sanctionarea traficului si a altor operatiuni ilicite cu substante aflate sub control national sunt prevazute in capitolul 2 al Legii Nr.143 din 26 iulie 2000 PRIVIND COMBATEREA TRAFICULUI sI CONSUMULUI ILICIT DE DROGURI. Conform art.2 (alin1): cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea in vanzare, vanzarea, distribuirea, livrarea sub orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpararea, detinerea ori alte operatiuni privind circulatia drogurilor de risc, fara drept, se pedepsesc cu inchisoarea de la 3 la 15 ani si interzicerea unor drepturi.

Daca faptele de mai sus au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este inchisoarea de la 3 la 15 ani si interzicerea unor drepturi (art.2 alin2).

In art. 4 se prevede: cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpararea sau detinerea de droguri pentru consum propriu, fara drept, se pedepseste cu inchisoarea de la 2 la 5 ani.

In art. 5 se arata ca: punerea la dispozitie, cu stiinta, cu orice titlu, a unui local, a unei locuinte sau a oricarui alt loc amenajat, in care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit in asemenea locuri se pedepseste cu inchisoarea de la 3 la 10 ani si interzicerea unor drepturi.

 DE RETINUT!!

 Nu se pedepseste persoana care, mai inainte de a fi inceputa urmarirea penala denunta autoritatilor competente participarea sa la o asociatie sau intelegerea in vederea comiterii uneia dintre infractiunile prevazute la art. 2-10, permitand astfel identificarea si tragerea la raspundere penala a celorlalti participanti. (art.15)

Conform art. 16: persoana care a comis una din infractiunile prevazute la art. 2-10, iar in timpul urmaririi penale denunta si faciliteaza identificarea si tragerea la raspundere penala a altor persoane care au savarsit infractiuni legate de droguri beneficiaza de reducerea la jumatate a limitelor pedepsei prevazute de lege.

Drogurile si alte bunuri care au facut obiectul infractiunilor prevazute la art. 2-10 se confisca, iar daca acestea nu se gasesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor in bani.(art.17, alin1)

Se confisca, de asemenea, banii, valorile sau orice alte bunuri dobandite prin valorificarea drogurilor si a altor bunuri. (art.17, alin2)

 Dependenta de droguri

Pentru ca in Romania, media de varsta a consumatorilor de droguri ilegale a scazut in ultimii ani de la 20-25 de ani la 15 ani, cea mai mare teama a oricarui parinte este legata de posibilitatea ca propriul lui copil sa fie tentat de consumul de droguri si sa devina dependent.

In cursul anului 2003, sub auspiciile Consiliului Suedez pentru Informatii privind Alcoolul si Alte Droguri si ale Consiliului Europei prin Grupul Pompidou, Ministerul Sanatatii si Institutul National de Cercetare-Dezvoltare in Sanatate au realizat un studiu privind consumul de alcool, tutun si droguri in scoli. Rezultatele arata ca, fata de anul 1999, consumul de tutun, droguri si alcool s-a amplificat. Conform studiului national „ESPAD 2003” efectuat pe un esantion de elevi in varsta de 16 ani, prevalenta consumului de tutun este de 64%. in acelasi timp, un procent de 80% dintre acestia a consumat cel putin o data alcool. in ceea ce priveste consumul de amfetamine, acesta s-a dublat, iar cel de ecstasy s-a triplat in comparatie cu anul 1999. Numarul consumatorilor de heroina este estimat la aproximativ 24.000 de persoane in Bucuresti, ceea ce reprezinta 1% din totalul populatiei.

Foarte putini parinti se asteapta ca fiii sau fiicele lor sa nu consume niciodata alcool sau sa nu incerce sa fumeze, pentru ca aceste produse li se par mai putin nocive si nu sunt in afara legii. Tinerii de azi, insa, nu vad nici o diferenta intre consumul de tutun, alcool si cel de droguri ilegale usoare desi, ar trebui sa fie constienti ca, separat de efectul daunator al drogului in sine, chiar si implicarea intamplatoare sau experimentarea acestora este o activitate ilegala si se poate solda cu dosar penal.

Alarmant este faptul ca sunt foarte tineri dar si ca, multi dintre ei se inscriu din start in categoria „greilor", studiile indicand o trecere intr-un timp relativ scurt, de la consumul de droguri usoare - canabis, marijuana - la consumul de droguri tari (heroina si drogurile de sinteza). Consumul de heroina injectabila va determina la randul lui consecinte dramatice pe termen mediu si lung asupra sanatatii publice prin inmultirea simtitoare a cazurilor de SIDA, hepatita B,C, tuberculoza.

Tinerii care devin dependenti de consumul de droguri vor deveni in scurt timp delincventi de drept comun, asta intrucat printre metodele prin care obtin bani pentru „o linie", pe langa furtul banilor din casa parintilor si vanzarea bunurilor de valoare de la domiciliu, se numara adesea spargerea masinilor si vanzarea „ponturilor" pentru apartamente in care se poate „opera".

Riscurile consumului de droguri

Societatea condamna cu vehementa pe consumatorii de droguri ilegale dar, manifesta o relativa toleranta fata de consumatorii de alcool si tutun. in realitate insa, si fumatul si consumul frecvent si excesiv de alcool pot determina toleranta si dependenta ducand la afectiuni ale inimii, tractului digestiv, ficatului, plamanilor si sistemului nervos central.

Drogurile precum alcoolul, heroina si tranchilizantele consumate regulat pot duce la modificarea reactiilor biochimice normale din organism si daca nu se continua administrarea dozelor apar simptomele specifice abstinentei (tremuraturi, transpiratii, simptome asemanatoare gripei). in plus, din cauza faptului ca sunt depresoare, ele incetinesc reactiile organismului si produc o stare de somnolenta, capacitatea de coordonare a miscarilor este afectata iar persoana poate cadea si se poate accidenta cu usurinta.

Drogurile precum amfetaminele, cocaina, ecstasy sunt stimulente puternice, ducand la o descarcare de energie care poate fi fatala in cazul celor care au probleme cu tensiunea arteriala.

Consumatorii de LSD sufera de halucinatii si pot fi extrem de tulburati dupa administrare, capabili sa comita acte periculoase, in special daca erau anxiosi sau foarte suparati inainte sa ia drogul.

Depistarea consumatorilor de droguri

Indicii care pot sugera consumul:

  •       schimbarea brusca a comportamentului;
  •       treceri fara motiv de la veselie la tristete, uneori chiar agresivitate neobisnuita, si de la agresiune la liniste si chiar delasare;
  •       pierderea apetitului alimentar, ochi injectati;
  •       pierderea gradata a interesului pentru scoala, munca, hobby-uri, sporturi, prieteni;
  •       stari de somnolenta si apatie necaracteristice, oboseala excesiva fara o cauza aparenta;
  •       cheltuieli excesive, disparitia banilor sau a unor obiecte de valoare din casa;
  •       pete neobisnuite, mirosuri ciudate pe piele sau imbracaminte;
  •       schimbarea grupului de prieteni, precum si tendinta de tainuire a acestor "prieteni" , folosirea unui jargou diferit de cel anterior.

 
Masuri de prim ajutor

Masurile de prim ajutor acordate de familie sau de persoanele din anturajul consumatorului de droguri sunt de multe ori decisive in salvarea vietii acestuia.
Daca persoana este tensionata, panicata, in urma unui consum de halucinogene, stimulente de tipul amfetaminelor, a ecstasy-ului sau a unor doze crescute de cannabis, conduita de urgenta pe care trebuie sa o adoptati este:

  •       sa inlaturati din jur privitorii curiosi si sa conduceti persoana intr-un loc ferit de zgomote si lumini puternice;
  •       sa calmati persoana vorbindu-i incet si explicandu-i ca panica va trece pe masura ce drogul isi va pierde din efect;
  •       sa o incurajati sa respire adanc si rar pentru a nu se sufoca in accesele de panica;
  •       sa incercati sa aflati ce drog a consumat pentru a transmite acest lucru celor de la Salvare in caz ca starea de sanatate se inrautateste brusc.

Daca persoana este foarte deshidratata sau incalzita in urma consumului de amfetamine sau ecstasy si in urma de depunerii unui efort sustinut in timpul dansului, (in cazul in care consumul de droguri s-a realizat intr-o discoteca sau la o petrecere intr-un loc neaerisit), are dure de cap, ameteli, varsaturi, are o senzatie brusca de oboseala si transpiratia este absenta:

      se recomanda odihnirea in spatii aerisite, consumul de sucuri de fructe si snacks-uri sarate pentru reechilibrarea hidro-electolitica, consumul de lichide nealcoolice cam jumatate de litru pe ora pentru rehidratare.

Daca persoana isi pierde starea de constienta

      primul lucru pe care trebuie sa-l faca salvatorul este sa se asigure ca persoana lesinata respira normal in continuare iar daca respiratia nu este perceptibila, sa-i faca respiratie gura la gura;

      in scop preventiv, pentru a nu-si inghiti limba sau daca varsa, sa nu se sufoce, persoana in stare de inconstienta va fi pozitionata culcata pe-o parte cu genunchiul usor indoit, cu capul intors spre lateral si bratele flexate de-o parte si de alta a capului;

      la sosirea ambulantei se vor oferi toate informatiile in legatura cu ce a consumat si cand, iar daca acest lucru nu se cunoaste, atunci, ce recipiente sau pulberi s-au gasit langa persoana in stare de inconstienta - acest lucru va folosi personalului medical la stabilirea rapida a celui mai bun antidot.

Adrese utile

  •   Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere sector 4: Strada Mioara Luiza, nr.1 a
  •   Spitalul Al Obregia, sectia XVI, sectia XVII: Sos. Berceni, nr.10-12, Tel: 6347109
  •   Centrul de Evaluare si Tratament a Toxicodependentilor pentru tineri „Sf. Stelian”: Str. Ing. Cristina Pascal, nr. 25-27, sector 6, Tel: 3154961
  •   Laboratorul de Sanatate Mintala sector 4 (centrul de tratament ambulatoriu): Str. Argeselu, nr. 8, Tel:4501805



Comentarii (1)add
Salut!! : Danutza 16
Acest articol este foarte interesant..si ar trebui sa`l citeasca cei care cunsuma aceste substante RIDICOLE...pt k e spre binele lor...Am citit acest articol pentru ca mi`a cerut diriginta mea..nishte pareri despre cei care consuma droguri... smilies/grin.gif poate prin acest articol, cei care consuma ..isi fac o ambitie sper ca buna si sa se lase de ele :X smilies/tongue.gif :*
...
Spune-ti parerea despre acest articol
quote
bold
italicize
underline
strike
url
image
quote
quote
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley


Adaugati caracterele din imagine


busy
 
newsletter
login
cont
parinti
parinti


galeriapiticilor.jpg    
Poze din galerie!
Educatie si Scoala
2006 - 2012 ScoalaParintilor.ro - toate drepturile rezervate
Termeni si conditii | Publicitate

banner
banner