“Rasfatul” sau “Cum ne educam”? Imprimare E-mail


De la “Domnul Goe” incoace, de fiecare data cand vedem un copil ca tipa in plin magazin, nu ne putem opri – in mod deficitar - sa spunem despre el ca este “rasfatat”. Uitam insa ca Marele Caragiale nu  a facut nimic altceva in opera sa atat de valabila si societatii “moderne” decat sa scoata in evidenta problemele ...adultului.

Un copil “rasfatat” este un copil care nu a primit din partea parintilor sai decat raspunsuri ambivalente, neconforme cu nevoile sale de dezvoltare. Nu a primit repere si reguli constante: mama ii spune ca are voie sa faca ceva, tata – altceva! Daca intervin si bunicii...deja avem de-a face cu o multitudine de reguli care nu-i spun nimic si care nu-l ajuta in nici un fel. Copilul “norocos”, aflat in situatia de a alege cand nu este capabil sa o faca, gaseste solutii in tot acest hatis de inadecvari ale adultilor la nevoile sale: santajul afectiv:“Nu-i nimic ca mama nu ma lasa sa fac..., ma duc la tata si el ma lasa! Daca nu ma lasa el, ma va lasa buni!” . si toate acestea, de la cea mai mica varsta a copilului.

Atunci cand am utilizat sintagma “copilul norocos”, am utilizat-o deoarece aceasta este situatia copilului care reuseste sa gaseasca o solutie in raport cu ambivalenta si confuzia in care se deruleaza parentalitatea mamei si a tatalui sau. Alti copii nu au nici macar aceasta sansa, devenind copii a caror personalitate se dilueaza in functie de adultul cu care relationeaza, pierzandu-si in final orice fel de forta de a gasi resurse pentru a se individualiza atat in cadrul familiei sale, cat si in grupurile sociale din care va face parte mai tarziu!

“Cei sapte ani de acasa”...Cresterea si ingrijirea copilului presupun, dincolo de iubire, multe momente in care parintele stimuleaza si coordoneaza achizitia de informatie si cunostiinte de catre copil. O parte din cele necesare unei vieti sociale sunt preluate de catre copil din mediul sau familial, fara ca parintele sa faca ceva in mod special. Astfel, copilul va invata roluri sau modele comportamentale prin mimetism. Ce ne facem insa cu acesti copii exploratori? Care au nevoie de experiente personale pentru a atinge un maxim de potential? Care ne “incearca” si care eludeaza in permanenta limitele, pentru a avea propriile experiente, si astfel,  pentru a-si ajusta comportamentele in functie de regulile celor din jur?

Inca din primele momente de viata, copilul incepe sa fie receptiv la reactiile celor din jurul sau, modificandu-si compotamentul in functie de raspunsul primit (va plange mai des deoarece va primi imbratisari, de ex).Va incerca sa ne seduca cu inocenta sa, cu acele priviri, grimase care ii dau un farmerc incontestabil. Cu toate acestea, treptat, vom considera necesar sa “educam” copilul. Sa ii introducem reguli, sa fim mai putin permisivi cu acesta. Vom incepe sa avem asteptari de la el si ni se va parea foarte greu sa ii restrictionam actiunile. Este un moment dificil pentru parinti si o vesnica intrebare: “Ce pot face astfel incat sa il fac sa fie ascultator? Cum si cand il pedepsesc?”

Cea mai importanta idee este aceea ca parintii (atat mama, cat si tata) trebuie sa aiba un comportament constant. Hotaririle sa fie luate impreuna in ceea ce priveste fiecare moment al vietii. De exemplu, baia copilului va fi facuta in fiecare zi la aceeasi ora, fara exceptie. Copilul va integra aceasta informatie ca regula. Daca unul dintre parinti va spune ca nu trebuie sa faca baie si celalalt da, copilul va fii confuz. Daca atunci cand mananca mama ii da sa manance (in gura),  iar tatal il lasa sa se joace cu mancarea...iar nu are nici o regula. Copilul are foarte multe competente de cand se naste, calitati si defecte. si este important sa i le recunoastem. Cand vorbeam despre hotararile luate impreuna, ma refeream si la copil, indiferent de varsta sa. Chiar daca are cateva saptamani, daca noi luam o hotarare in ceea ce-l priveste (ora de masa, de ex), el va sti sa ne comunice parerea sa, va reactiona. Unde vreau sa ajung? Noi ca parintii trebuie sa ne invatam sa ii vorbim copilului si sa-i explicam tot ceea ce il priveste. Chiar daca avem senzatia ca nu ne intelege. Pe masura ce va creste, faptul ca-i este ascultata opinia il va face sa aiba incredere in noi ca parinti si va invata sa primeasca restrictii sau sa aiba curajul sa isi recunoasca greselile stiind ca acestea pot duce la impunerea unor restrictii. Dar va sti ca, indiferent ce face, ne va putea spune pentru ca ii va fi ascultata varianta si va fii iubit in continuare.
Daca pana acum am spus ca puiul are competente, trebuie sa stim totusi si care-i sunt aceste competente.

Pentru ca vor fii momente in care copilul nu poate face ceea ce ii cerem intrucat nu este pregatit pentru aceasta. Degeaba ii spunem sa nu se urce pe refrigerator, daca el stie ca acel obiect este frigider.
Daca ii spunem ca nu are voie sa stea pe fereastra, nu trebuie sa stam nici noi, caci...regula va fi restrictiva doar pentru el. si va fi un moment de frustrare, acesta putand sa reactioneze oricum: sa ne pandeasca si sa se urce in absenta noastra pe geam...Dacs am stabilit o regula sau am facut o promisiune, va trebui sa o respectam cu totii.

Pentru a respecta regula, copilul nu trebuie momit cu daruri (pe care apoi uitam sa i le dam...) sau cu alimente. Va invata sa respecte regula doar pentru a primi ceva in schimb. Daca nu va mai primi, atunci nu va mai respecta regulile! si atunci vom intra in conflic cu el. Conditionarile pozitive sunt si acestea discutabile. Cum anume reusim sa ajutam copilul sa aiba un comportament dezirabil si cum vom face sa intarim acest tip de comportament?  Daca ii construim copilului o schema de recompense de tipul:”ai rezultate bune la scoala/ai facut ordine in jucarii...iti cumpar nu stiu ce joc, nu stiu  ce haine, nu stiu ce telefon” iar riscam foarte mult, caci va invata sa faca ceva anume nu pentru sine, ci pentru recompensa. Cand nu vom avea posibilitatea sa o oferim....copilul se va avea un comportament mai putin acceptat. Recompensa trebuie sa fie in raport cu relatii si momente frumoase: un film vazut impreuna, o plimbare in parc, o iesire cu prietenii sai...

Daca copilul ne intreaba ceva si nu stim raspunsul, este bine sa nu il mintim. Ii putem spune sincer ca nu stim, dar ne vom interesa. Va invata in acest fel ca toti oamenii au competente limitate (chiar si adultii) si ca pot recunoaste acest lucru pentru ca tot vor fi iubiti. in acelasi sens, daca copilul a fost certat pe nedrept, trebuie sa avem curajul (!!!) sa ne recunoastem eroarea in fata copilului. Nu ne va stima mai putin, insa in mod cert ne va iubi mai mult. si va invata sa isi recunoasca greselile!

Daca ii dam sarcini copilului, trebuie sa fim siguri  ca le poate indeplini. Daca nu suntem siguri, trebuie sa il intrebam daca are nevoie de ajutor pentru a face ce i s-a spus. Daca ii cerem unui copil de 3 ani sa “fie cuminte” intr-un magazin plin de stimuli pentru el...mi-e teama ca nu suntem realisti, ca ii cerem mult prea mult pentru el! El va dori sa atinga, sa miroasa, sa guste, sa deseneze, si toate acestea pentru acesta este firescul varstei sale! Daca stabilim de la intrarea in magazin ca poate sa isi aleaga un obiect pentru a-l cumpara din magazin...si daca suntem fermi (dar foarte calmi si calzi, in acelasi timp) si nu ii permitem sa il ia si pe al doilea, explicandu-i ca asa am stabilit, va invata care este tipul de comportament asteptat de la el. Nu imediat! Va incerca sa ne seduca, sa planga, sa ...atraga atentia celor din jur si “rusinea noastra ca avem un copil care plange in magazin”. Cred ca este mai important ca puiul nostru sa deprinda o regula, decat ce spune doamna de la casierie despre noi!

Dupa cum vedeti, nu am vorbit absolut de loc de pedepse. Am vorbit despre atitudinea noastra ca parinti si despre restrictii. Despre faptul ca trebuie sa fim consecventi si sa ne iubim copiii. Despre negocierea regulilor prin respectarea opiniei copilului. Pentru ca acestia sa aiba incredere ca pot face erori, ca pot avea esecuri. Am utilizat cuvantul “NU” de foarte putine ori, caci...parintele nu trebuie sa il dea copilului foarte des. si despre faptul ca un copil isi poate asuma responsabilitatea unei greseli si isi poate alege singur pedeapsa! Trebuie doar sa i se vorbeasca despre greseala sa, sa i se explice si i se dea posibilitatea de a-si exprima opinia („ai gresit acum si cred ca ar fi bine sa te gandesti ce preferi: nu mergem in parc acum sau nu te uiti azi la televizor”)...

De asemenea, nu am vorbit nici o secunda despre pedeapsa corporala sau despre intimidare sau santaj emotional („daca nu mananci tot, nu te mai iubesc”)...nu le-am amintit caci toate nu sunt pedepse, ci sunt abuzuri asupra copilului!


Cristina Popescu, psiholog




Taguri:  Rasfatul rasfatati educatie cum ne educam copii rasfatati
Comentarii ()add
Spune-ti parerea despre acest articol
quote
bold
italicize
underline
strike
url
image
quote
quote
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley


Adaugati caracterele din imagine


busy
 
newsletter
login
cont
parinti
parinti


galeriapiticilor.jpg    
Poze din galerie!
Educatie si Scoala
© 2006 - 2012 ScoalaParintilor.ro - toate drepturile rezervate
Termeni si conditii | Publicitate

banner
banner