Alegerea mea Imprimare E-mail


A fost alegerea mea sa ma inscriu la polo pe apa. Aveam 9 ani, eram in clasa a doua si colegul meu de banca era cel mai destept din clasa si cu un an inainte se inscrisese la polo. Tot timpul vorbea de polo, eram fascinat de placerea cu care vorbea de antrenamente si cu ironia-distrata cu care povestea de antrenorul echipei. Caci era o echipa, un suflet, o intreaga lume...imi doream din tot sufletul sa fiu parte din lumea aia, vroiam sa traiesc si eu libertatea aia de care imi era si frica.
Colegul si prietenul meu Ilie imi tot zicea ‚hai de ma si tu’, dar eu eram tinut de ceva, de mama...de mine. Dar intr-o zi s-a intamplat, mama m-a lasat sa ma duc desi nu stiam sa inot. Mi-a dat drumul fara sa vina cu mine, si-a asumat riscul de a mi se intampla ceva...cred ca clipa aia a fost clipa in care placerea libertatii a urlat din maduva oaselor si din toate celulele degetelor de la picioare...placerea de a face ce vreau...

Despre alegerea proprie e vorba. Zilele trecute vorbeam cu un prieten despre necesitatea de a respecta alegerea unui copil cu care lucreaza (ca psiholog) ca o conditie primordiala a demersului terapeutic. Copilul, un baiat de 15 ani este consumator de heroina injectabila si de aur olac sau prenandez (atunci cand nu are bani de heroina). Baiatul locuieste intr-un ghetto cu niste rude dar timpul sau se consuma in cea mai mare parte pe strada, undeva in centrul Bucurestiului.

Prietenul meu – psihologul lucreaza intr-un centru in care baiatul este frecvent adus de politie pentru ca ori e gasit pe strada, ori a incalcat legea dar pentru ca nu are inca discernamant (din pdv medico-legal) nu este urmarit penal si singura varianta e centrul din care baiatul fuge mereu...

Prietenul asta al meu are o abordare paternalista si crede ca ar trebui sa intervina in forta in viata copilului si sa il constranga pe acesta din urma sa numai paraseasca centrul si sa fie supravgheat din aproape pentru ca asa am crescut si noi si asa am ‚reusit’ din cauza ca am fost constransi la timp de parintii nostri! In timpul asta, baiatul a fugit iar din centru si prietenul meu e ingrijorat pentru copil ca ori isi va face vreo supradoza, ori se va sinucide...

Ce credeti ca e bine pentru baiat?

- Constrangerea o sa spuneti, limitarea libertatii si educarea baiatului pentru ca altfel va deveni un criminal sau in orice caz isi va face suficient rau ca sa numai fie bun de nimic...
- Schimbarea mediului social, a anturajului sau a contextului social in care se gaseste...

Dar el, baiatul, ce vrea? Vrea sa fie constrans? Cum vede asta? Cum vede schimbarea mediului sau a lumii in care traieste? E la indemana pentru el sau e o solutie transcendenta?
 
Parerea mea e ca el face ce vrea oricum sau altfel spus daca el nu vrea, nici o solutie nu va functiona, nu va avea efect asupra lui, asta si pentru ca in realitate baiatul e un supravietuitor...dar variantele la indemana nu sunt foarte multe. La indemana inseamna si ca pentru el o solutie sa corespunda unei miscari sufletesti, unei continuitati a experientei personale si sa aiba un sens in viata lui pe care si el sa il vada...

I-am spus multe lucruri prietenului meu ingrijorat, unele le-a respins altele le-a acceptat. Printre aspectele respinse a fost cel legat de libertatea (intacta) a alegerii baiatului de a face cum vrea si ce vrea. Aici prietenul meu a ripostat ca baiatul e dependent de heroina si ca nu poate alege – eu va zic ca e o alegere si un motiv acolo fara de care nu putem face absolut nimic. Aspectele acceptate relativ au fost cele legate de modul cum vede baiatul viata in acel centru. Baiatul e adus de politie in centru. Stiti cum vede baiatul centrul? Ca pe o trauma, inca o caramida in zid, inca un refuz din partea vietii...

Si atunci, e bine sa il constrangem sa stea in centru, sa fie sub supraveghere atenta sau sa fie educat fortat? E bine sa ii aratam noi ce e bine pentru el ? Sau ar trebui mai intai sa il acceptam asa cum e si sa ii respectam alegerea, decizia si sa vedem unde si cum putem interveni pentru a-i usura suferinta? Oare noi am fost trup si suflet cand am fost constransi, oare ne-a facut bine in totalitate sau am invatat sa fim ipocriti?

Mihai Tanasescu
Asistent social


Comentarii (6)add
Libertate / autoritate / constrangere / boala : Pirvu Daniel
Salut,

Este o lume mica pt ca shi eu am auzit despre acest caz.

Pe scurt: nu exista educatzie fara autoritate. Nu exista nici un fel de teorie a invatzarii shi nici un fel de terapie a copilului care sa sugereze macar ca un copil trebuie lasat sa faca ce vrea. Nu cred ca un copil trebuie sa aleaga tot ceea ce vrea. Consider ca discernamantul creste treptat shi ca tot treptat trebuiesc luate in considerare shi dorintele copilului.

Cred de asemenea ca de la polo la heroina este o cale lunga. Mai cred ca polo este un sport shi ca dependentza de heroina este o boala. Cred de asemenea ca, conduita dependenta premerge dependentei de substanta. Nu cred ca dependentzii de heroina trebuiesc pedepsitzi ci tratatzi. Cred ca traficul de heroina trebuie pedepsit shi ca acesta nu este o boala ci o infractziune. Cred a exploata boala cuiva pentru a face bani este condamnabil din toate punctele de vedere. Inclusiv d.p.d.v. a promovarii unei imaginii institutzionale care se descurca cu orice situatzie.

Sunt de acord cu orice discutzie despre libertatea femeii (shi implicit egalitatea in drepturi), despre libertatea religioasa, despre euthanasie, despre drepturile minoritatzilor de orice fel dar imi pare absurda discutzia despre libertatea copilului de a face ce vrea. Adica daca el vrea sa se drogheze este ok. Nu este ok.

Cu totul altceva este sa discutam despre discernamant, despre liber arbitru, despre maturitate, despre informare.

Pana sa traim intr-o lume mai buna traim in civilizatzia indo - europeana care a convenit ca varsta de 18 ani este cea de la care individul poate sa beneficieze de toate drepturile lui. De ce 18 shi nu 14 ani de exemplu? Ultima oara cand am auzit despre totalitatea drepturilor dobandita la 14 ani era in contextul unei tzarii cu conducere totalitara care dorea sa-shi sporeasca efectivul de trupe prin inrolarea copiilor. Shi de asemenea ishi mai dorea respectivul regim sa poata executa copii care mazgaleau lozinci antiguvernamentale pe peretzi. Odata cu libertatea de a alege vine shi responsabilitatea actiunilor pe care le faci.

Din punct de vedere social mi se pare periculos sa renuntzi la supravegherea shi ocrotirea minorilor doar pentru a oferii o mai mare libertate copiilor. Nu vreau sa spun ca DGASPC - ul cu pricina procedeaza cel mai fericit cand inchide un copil intr-un centru ce seamana cu o fortareatza. Asta aduce mai curand cu o pedeapsa. O pedeapsa fara nici un sens pedagogic sau medical. Totushi ishi asuma responsabiitatea unor actziuni. Institutziile romaneshti (shi nu numai) nu shtiu ce sa faca asha ca fac ceea ce cred ele ca este bine. Ca pot fi mai bune ? Sigur ca da! Ca au shefi shi conducatori proshti? Este cea mai intalnita situatzie. Dar a crea un precedent in sensul "eliberarii" copilului ... c'mon!!!

Sper sa ofensez pe cineva cu comentariul meu shi sa primesc astfel un feedback.

Cu stima,
Pirvu Daniel


...
Despre violenta statului si violenta unui anarhist : Codreanu Mihai
„Jane Fonda on the screen today
Convinced the liberals it’s okay
So let’s get dressed and dance away the night
While they:
Kill, kill, kill, kill, kill the poor. Tonight�
Dead Kennedys

Exista doua categorii pe care vreau sa le aduc in discutie in acest comentariu: statul si oponentul sau – anarhistul. Prin anarhism inteleg libertatea de alegere in afara unei ordini stabilite.
Esecul institutiilor de asistenta sociala din Romania rezulta dintr-o forma de violenta pe care statul o practica, de cele mai multe ori, involuntar si ca urmare a unor politici sociale incoerente. Violenta care este propagata de catre aparatul de stat deriva din urmatoarele: bani aruncati pe proiecte de asistenta sociala care nu functioneaza, taxe mari care nu sunt redistribuite acolo unde este nevoie, nepasare fata de problemele cu care se confrunta unele categorii sociale si stigmatizarea acestora. Desi pana in 2004 aveam unele dintre cele mai mari impozite din Europa de Est, procentul din PIB alocat cheltuielilor sociale era unul dintre cele mai mici. Rezultatul: un copil care se naste in Zabrauti este condamnat de la inceput la excludere sociala. Nu va avea acces la educatie, nu va avea acces cand va fi mare la o slujba pentru ca va fi needucat, ori incluziunea sociala se realizeaza in primul rand prin educatie si apoi prin munca. Cu alte cuvinte, nu va avea acces la nicio sursa de bunastare. Va avea acces doar la droguri, la o gasca de talhari care ii vor fi prieteni, la un dosar penal intocmit de procurorii revoltati de atitudinea lui si eventual la cateva batai din partea politiei, revoltate ca a talharit o femeie gravida fara aparare. Victima este in primul rand el, iar apoi noi care platim impozite si taxe iar interventia statului in astfel de probleme este redusa la cele enumerate mai sus, lasand deschisa astfel posibilitatea unor viitoare furturi, talharii sau crime la care suntem expusi toti.
De cealalta parte, sa spunem, a baricadei, se afla cei care isi insusesc libertatea de a alege in afara unei ordini stabilite (de legi, cutume, de valori sociale). Acestia sunt pe de o parte cei exclusi social, care apeleaza la violenta de strada pentru a supravietui si cei care au o atitudine „toleranta� fata de ei, motivand ca oricine, chiar si un copil de 14 ani are libertatea de a „alege� ce sa faca cu viata lui si orice interventie „paternalista� e de prisos sau chiar imorala. Acesti „toleranti� manifesta, in opinia mea, un tip de violenta comparabila cu cea practicata de catre aparatul de stat, adica nepasarea, care este un tip de violenta pasiv agresiva. Nici statul, nici acesti „toleranti� nu intervin pentru a obtine ceea ce defavorizatii isi doresc si nu stiu sa ceara, adica bunastarea. In lipsa oricarei interventii, defavorizatii isi insusesc bunastarea asa cum au invatat, prin furturi, talharii si consum de droguri. Statul nu intervine prin alocarea de resurse, iar „tolerantii� nu considera intreventia potrivita, motivand libertatea de alegere. Problema este ca defavorizatii au ales ceea ce li s-a oferit de la inceput. Droguri, mizerie, violenta, saracie. Asa ca… sa ii lasam sa aleaga ceea ce le ofera statul, iar noi... “let’s get dressed and dance away the night, while they: kill, kill, kill, kill, kill the poor. Tonight�.

Multumesc

Codreanu Mihai, psiholog, interlocutorul paternalist citat in articolul de mai sus

...
autoritar-tolerant : autorul
sigur ca cei ce au citit articolul asta s-au simtit ofensati. Dar, un singur aspect tin sa il readuc in atentie: daca vrem sa avem vreun succes in interventia noastra fata de acest copil trebuie sa tinem cont si de faptul ca e viata lui, nu a noastra si ca el trebuie sa fie cumva de acord cu o interventie care la randul ei trebuie sa fie consecventa si nu ipocrita (cum e in opinia mea cea a centrului care compliciteaza cu politia la abuzarea copilului). Cred ca nu se poate interveni strict autoritar dar nici ca toleranta-complice e calea optima de a interveni. Cred ca mai intai trebuie sa fim atenti la ce inseamna pentru copil tot ce vrem noi sa facem si cum vede si cum traieste el interventia asta pentru ca de acolo de unde e el putine lucruri sunt vazute ca bune sau ca optiuni viabile.
...
... : traistaru elena
autorul acestui articol cred ca este mai bine pregatit decat psihologul pentru ca simte cu sufletul ca modalitatea de abordare este gresita. In primul rand acest copil s-a apucat sa foloseasca droguri, in afara dorintei de a etapa, mai exista ceva; o tara, o lipsa, o dorinta a acestuia pe care nu poate sa o exprime, o dorinta de a fi in atentia cuiva. Orice fapta a unui copil care nu se incrie in normalul de vietii de zi cu zi este un strigat de ajutor. Din pacate atat adultii cat si persoanele calificate nu stiu cum sa abordeze acest strigat. Apropo de articolele despre "Mituri", si aici trebuie daramat un mit, sau chiar mai multe: mitul ca un copil trebuie sa faca ceea ce vor cei din jur, chiar daca el nu este de acord cu acel lucru sau cu modalitatea punerii in practica. Oare copilul este un obiect, un lucru neinsufletit de nu are voie sa aiba opinii, dorinte, idei incat TREBUIE sa faca ceea ce doreste adultul? Am uitat ca si noi am fost copii? Domnule psiholog, sunt lucrator social de 10 ani, viitor asistent social. Stiu ca meseria pe care o practicati si pe care o pactic este "Cenusareasa" Romaniei, stiu ca o mare parte din sufletul nostru ramane in ceea ce facem iar atunci cand nu obtinem rezultatele scontate simtim o foarte mare dezamagire, incat dorinta de a fugi, lehamitea de meserie devine tot mai mare. Si totusi SPERANTA este ceea ce desparte omul de animal, ceea ce ne face sa renastem. Este adevarat STATUL este principalul vinovat pentru tot ceea ce inseamna neputinta noastra, dar oare nu avem si noi un pic de vina? Oare faptul ca suntem de acord cu indiferenta celor din jur, cu nepasarea cu aroganta celor cu bani, cu indiferenta noastra a marii majoritati pentru aproapele noastru care este in suferinta(chiar daca acesta poate nu merita daruirea noastra), oare nu este si vina noastra.Daca ne limitam numai la astepta la cei de sus, atunci vom fi mereu un popor de oameni saraci atat material cat si sufleteste. Rugamintea mea de suflet este aceea de a nu ceda, de alupra impotriva tututor, oameni, "STAT" pentru binele celor din jur si in special al copiilor nostri. Asta nu pentru lozinca "Copiii sunt viitorul nostru" ci pentru ca acestia se nasc puri, inocenti, nevinovati iar NOI cei din jurul lor ii stricam.
...
BINE V-AM GASIT : traistaru
un subiect foarte interesant, dar care nu a mai fost comentat. Este adevarat a fost vacanta. Dar acum ca aceasta s-a terminat va invit sa comentam din nou acest subiect.
...
... : Codreanu_Mihai
Un copil cu conduite dezadaptative, cu un comportament predelincvent, cu deficit etic sau de educatie, cu trasaturi negative inscrise in structura caracteriala si cu o deficienta mintala usoara dobandita, datorata mediului needucogen din care provine. Sa nu mai vorbim de dependenta de heroina... Despre asta e vorba. Este adevarat ca modelul pedagogic actual pune accentul pe limitarea autoritatii pedagogului, insa nu trebuie sa fii psiholog ca sa intuiesti ce evolutie va avea acest copil. Interventia ar fi fost una eficienta daca ar fi avut loc in urma cu cativa ani. Sa inteleg ca mama copilului care il lasa sa faca ce vrea pe acesta si nu este interesata de soarta lui, a actionat mai bine decat DGASPC-ul in cauza?
...
Spune-ti parerea despre acest articol
quote
bold
italicize
underline
strike
url
image
quote
quote
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley


Adaugati caracterele din imagine


busy
 
newsletter
login
cont
parinti
parinti


galeriapiticilor.jpg    
Poze din galerie!
Educatie si Scoala
2006 - 2012 ScoalaParintilor.ro - toate drepturile rezervate
Termeni si conditii | Publicitate

banner
banner