ARTA DE A TE JUCA Imprimare E-mail


Se spun diverse lucruri despre joaca copiilor. Cine nu se poate juca? Important este sa intelegem ce reprezinta jocul pentru copii, cu mintea adultului si ochii copilului. Jocul este pentru copil singurul mod (placut) prin care experimenteaza si integreaza notiuni noi, concepte noi. Este, daca vreti, munca copilului.

Pentru cei din jur, pentru adulti, este foarte important sa stim cu ce anume este “inarmat” copilul pentru a juca, referindu-ma la abilitatile, calitatile si competentele sale. Toate in functie de varsta sa si de stadiul sau de dezvoltare. Scalele de dezvoltare vorbesc despre un copil normal, normalitatea fiind reprezentata de o majoritate a copiilor (majoritatea copiilor in varsta de X luni reactioneaza asa...). Am amintit acest lucru pentru ca este bine sa tinem cont in permanenta ca micutii nostrii au un mod propriu de dezvoltare. Nu, nu minimalizez importanta acestor scale. Copilul este o necunoscuta pentru adultii de langa el si dependent de acestia. De aceea, este bine sa cunoastem ceea ce este normal sa poata face un copil la o anumita varsta, intrucat riscam sa ii cerem acestuia prea mult sau prea putin! Stima de sine si imaginea despre sine a copilului  se construieste in conformitate cu modul de reactii pe care cei din jur le au in raport cu el ca persoana, cu ceea ce face el. Astfel, nu este corect din partea noastra sa ii pretindem copilului sa imparta o jucarie cu altcineva, cand acesta nu este pregatit sa imparta. Iar daca reactia noastra nu este corecta, este posibil ca micutul sa se simta fie incapabil sa ne satisfaca noua dorintele (deci ne dezamagesc!), fie sa “corespunda” asteptarilor noastre.

In primul an de viata, putem vorbi de o constructie care se realizeaza sub ochii nostrii. Daca in prima zi de viata ni se pare ca expresia fetei sale este vaga, neconturata, deja la sfarsitul primului an de viata copilul poate raspunde la micile coduri familiare:”pa-pa!”. Toate acestea incep prin relatiile cu adultii din jurul sau si imi este greu sa delimitez momentele de joaca de cele ale relatiilor sociale, emotionale. Nu pot, intrucat copilul pune semn de egalitate intre experimentare si joaca. Intamplator copilul isi duce piciorul la gurita si descopera ca isi poate petrece mult timp simtindu-si unghiuta de la deget. Pe masura ce creste, copilul isi dezvolta abilitatile motrice si isi extinde aria de actiune, deci si modul in care se raporteaza la cei din jur. In permanenta insa, copilul de pana la un an si jumatate are nevoie de prezenta adultului in jurul sau si va fi singurul partener de joaca al acestuia: ii zambeste, isi ascunde fata intr-un joc de “cucu-bau!”, arunca jucariile din patut pentru a-i fi aduse inapoi de adult, arata jucaria adultului si apeleaza la degetul mamei sa apese pe butonul prea dur. Cu alte cuvinte, devine “un partener” in relatia cu adultul in sensul in care raspunde interactiunilor dar le si initiaza. Doar intr-o singura situatie copilul accepta sa apeleze la alt copil: atunci cand acesta este fratele sau sora sa mai mare, adica o persoana care este permanenta in viata sa. Acest lucru nu inseamna ca se poate juca impreuna cu acesta si o jucarie. Apeleaza la fratele sau sora sa in masura in care acesta ii raspunde ca un adult.

Spre doi ani, copilul incepe sa se separe de adulti. Se poate alatura unui grup de copii pentru momente scurte de timp. Am spus alatura, deci sta alaturi,  paralel. Isi poate petrece mult timp privind jcul unui alt copil sau ii va raspunde dialogului initiat de acesta (va “povesti” cu acesta despre ce face: “ Uite! Merge!” “Are roti”). Va fi curios si va incerca sa se joace cu jucaria copilului, insa va pandi un moment de neatentie a acestuia si o va “fura”.


 
newsletter
login
cont
parinti
parinti


galeriapiticilor.jpg    
Poze din galerie!
Educatie si Scoala
2006 - 2012 ScoalaParintilor.ro - toate drepturile rezervate
Termeni si conditii | Publicitate

banner
banner