CUM NE PREGATIM PENTRU AL DOILEA COPIL? Imprimare E-mail


Ne gandim sa mai avem un copil. Speram sa mai avem un copil. Primul nascut ne-a adus bucurie si zambete. Mai dorim sa retraim momentele in care un bebelus ne zambea prin somn. Si gandim ca puiul nostru va fii mai fericit daca ar avea un frate. Sau o sora. Ne inchipuim deja imaginea celor doi copii: amandoi fericiti in jurul bradului, adormiti, scotocind printre cadouri. Ni se pare acum mai completa imagine a iubirii dintre noi. Inca un copil si suntem intregi!

Numai ca acest intreg trebuie explicat si primului nascut. Explicat si inteles de acesta. Pentru a putea intelege ca el, pana acum unicul, va fi doar primul nascut. Sa inteleaga ca isi va pastra atributul de “unic”, dar ca isi va imparti iubirea cu un frate sau o sora.

Este inca o incercare la care suntem supusi ca parinti! Trebuie sa stim cum si cand sa-i povestim primului nascut despre dorinta noastra. Este un argument delicat de construit, caci se poate ca puiul sa se intrebe daca nu ne mai este satisfacator, ca ne-a suparat cu ceva. Este adevarat, este posibil ca dorinta noatra de a mai avea un copil sa fie pusa in cuvinte de copilul nostru, care inocent ne va spune:”vreau un frate, vreau o sora”...Este drept, este foarte posibil ca el/ea sa isi doreasca doar o papusa, pe care sa o poata arunca intr-un colt dupa ce se va plictisi de ea. Acum depinde si de varsta copilului nostru. Ideal este ca diferenta de varsta sa fie mica, sau suficient de mica, astfel incat sa nu fim tentati sa ii punem responsabilitati mai mari copilului pe umeri. Responsabilitati? Sa aiba grija de cel/cea mica, sa “renunte” la copilaria sa pentru a avea grija de cel mai mic. ImageSau sa mimeze un rol de parinte. Mimarea unui asemenea rol, cand cel putin unul dintre eroi este real (copilul cel mic), poate genera frustrari si reactii din partea primului nascut greu de precizat: poate fi hiperprotectiv sau extrem de autoritar, poate fi restrictiv cu cel mic sau agresiv...Cu cat diferenta de varsta dintre frati este mai mica, cu atat diferentele de interese (mai tarziu putin) vor fi mai mici, astfel incat vor avea foarte multe in comun: meniuri, jocuri in comun, lectii, orare, prieteni....

Putem sa ii spunem ca va avea un frate, o sora. Ii putem spune ca mama il poarta in burtica. Barza? Nu cred ca-i necesara in povestea noastra. Este chiar inutila. Caci nu ne ajuta! Bebelusul care doarme in burtica mamei este real, iar cel mare poate intra in relatie cu el din acel moment. Il poate simti si poate relationa cu el. Il poatesaruta si ii poate spune povesti. Pot fii mangaiati amandoi in acelasi timp, si de mama si de tata. Istoria familiei se scrie si se desfasoara sub ochii primului nascut si poate participa la aceasta. Are timp suficient (in functie si de varsta sa) sa integreze ideea impartirii iubirii parintilor sai. Si putem sa il urmarim si sa vedem cam care ii vor fi dendintele comportamentale dupa nasterea fratelui sau a surorii sale. Poate veni la maternitate si poate participa la amenajarea camerei. Poate alege hainele noului nascut. Ii poate alege numele.

Atunci cand nasterea se produce, pe timpul spitalizarii, primul nostru trebuie sa fie rasfatat, iubit, securizat. Sa nu se simta abandonat si nici uitat la bunici sau prieteni. Tatal sa il viziteze si sa povesteasca multe cu el. Si sa-l iubeasca cat pentru doi: pentru mama si pentru tata. Iar copilului sa-i fii fost explicat inainte ce urmeaza sa se intample si sa nu se sperie ca mamei ii este rau. Sa poata spune:”mama s-a dus la doctor sa ii faca lui bebe poarta” . Si sa o poata spune zambind, cu ochii luminosi.

Dupa nastere, timpul trebuie impartit in mod egal intre cei doi copiii. Cat mai des, primul nascut sa ne auda vorbidu-i celui mic despre cat de mult il iubim pe cel mare. Primul nostru copil ne poate fi sprijin, insa cu masura. Ii putem solicita ajutorul (sa ne aduca un biberon sau sa ne ridice un scutec) si il putem lauda pentru aceasta. Insa nu-i putem cere sa fie mai rabdator “pentru ca este mai mare”! Nu!  Si nici sa fie mai intelegator si sa ii dea jucaria sa preferata fratelui/surorii mai mici, caci nu o va putea face, iar noi suntem cei ce gresim! Si sa ne rezervam un timp dedicat doar lui, primului nascut. Asa cum o faceam inainte, cand doar el exista pentru noi.

Si, mai presus de toate, sa nu ne asteptam ca fratii se vor intelege  perfect si ca nu se vor certa pe jucarii, pe imbratisari sau pe...o lingurita. Dar vor fii certurile lor, in care vom interveni doar atunci cand tonul va fi prea ridicat sau rup vreo jucarie.Astfel, treptat, ne vom da seama ca suntem asezati pe o canapea iar jos, pe covor, copiii nostrii se grabesc sa isi desfaca cadorile de Craciun sporovaind intre ei. Noi, parintii lor, in acel moment nici nu contam! Decat ca suntem pe canapea!

Autor: Cristina Popescu - educator puericultor 




Taguri:  cum ne pregatim pentru aL doilea copil copilul meu al doilea copil familie cu doi copii familia mea
Comentarii (1)add
al doilea copil : cristina vilescu
e minunat ca avem cu cine sa ne consultam cand avem o decizie greu de luat,mai ales cand suntem tineri parinti,la inceput de drum.Va multumim pt informatiile furnizate.Sunteti minunati
...
Spune-ti parerea despre acest articol
quote
bold
italicize
underline
strike
url
image
quote
quote
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley


Adaugati caracterele din imagine


busy
 
newsletter
login
cont
parinti
parinti


galeriapiticilor.jpg    
Poze din galerie!
Educatie si Scoala
2006 - 2012 ScoalaParintilor.ro - toate drepturile rezervate
Termeni si conditii | Publicitate

banner
banner