Divortul poate fi evitat? Imprimare E-mail


Atunci cand esti la inceputul vietii de familie, in secundele care par infinite pana ce si el si ea spun “DA” in devenirea lor spre “noi, familia...”, iti doresti ca viata sa fie la fel pana la “adanci batranete”. Este o dorinta fireasca, o investitie in viitor si, poate, inceputul unei certitudini care incepe sa se cladeasca. Uneori, cei doi ajung sa isi sarbatoreasca alaturi de copii si nepoti cei 25 de ani, 50 de ani impreuna.

 Alteori, insa, destul de curand apare ideea separarii, a divortului. Ar fi exagerat sa incercam sa vorbim despre situatiile in care este predictibil un astfel de final. Situatiile in care apare ideea divortului sunt extrem de diverse, iar constelatiile situationale sunt complexe si tin de fiecare cuplu in parte si de fiecare individ care il constituie. Ce defineste, insa, in linii generale divortul? O ruptura relationara intre cei doi parteneri. Un sentiment de singuratate in doi. O suferinta a unuia sau a ambilor parteneri in timpul casniciei, in timpul procesului de divort si mult dupa aceea. Confuzia de status si roluri in situatia in care exista copii. Insecuritate financiara si materiala. Marcajul social (chiar daca socialul sustine unul dintre parteneri si il acuza pe cel “vinovat”) exista de fiecare data: “a mai fost casatorit/a o data!”
Pare o pledoarie pentru a ramane casatorit? Nu, nu este firesc sa iti petreci viata in plina insatisfactie afectiva. Nu poti ramane prizonierul unei relatii care nu produce decat suferinta. Pana a ajunge insa la concluzia unei rupturi definitive, este bine sa te asiguri ca amandoi se lupta pentru acel “noi” cladit pe...?
Poate ar fi bine sa ne intoarcem la ce anume ne-a facut sa acceptam sa ne casatorim. Atunci existau aceleasi visuri, dorinte. Unde sunt acelea? Au disparut sau nu ne mai apartin? Este important sa ne dam seama (unii ar spune:”sa constientizam”) ca atunci, la inceput de drum, eram IMPREUNA, chiar daca diferiti. Intre timp, fiecare a facut compromisuri, s-a ajustat in functie de celalalt, s-au armonizat. Si totusi apare acel « ceva » care ne spune ca noi doi nu mai suntem pe acelasi drum : nu mai radem la fel, nu mai plangem la fel.
Solutiile in acest moment nu tin de ce anume  « banui eu ca simte si crede celalalt ». Tin de ce credem impreuna despre noi, de ceea ce ne dorim pentru noi.
Sunt multe situatii cand unul dintre parteneri incearca sa ajunga la forma fizica pe care o avea la inceputul casniciei pentru a-si seduce inca o data partenerul. Poate ca este important, dar nici pe departe suficient. Mai ales daca celalalt nu are nevoie de aceasta! Mai mult, dietele, costurile si timpul petrecut pentru acest lucru poate “fura” din timpul necesar cuplului si – chiar daca s-ar zice ca recapatarea formei fizice de acum “x” ani aduce un sentiment de valorizare a celui implicat – multa frustrare. Frustrare deoarece motivatia principala nu este “pentru mine” ci “pentru a-l recastiga pe celalalt”.
Sunt situatii in care se decide aducerea pe lume a unui copil, in speranta ca acesta “ne va uni”. Fara insa a rezolva de comun acord problemele din cadrul cuplului, aceasta este – de fapt- o povara mult prea grea pentru umerii fragili ai unui copil!
In alte situatii, unul dintre parteneri apeleaza la comportamente de supunere, de asumare – daca vreti- a statutului de “victima” in cadrul cuplului. A fi victima nu presupune neaparat o forma de violenta fizica, dar sa ajungi sa renunti la ceea ce esti tu, cine esti tu, sa te “supui” neconditionat dorintelor exprimate sau nu ale celuilalt in speranta ca acesta iti va arata un pic de interes, este o forma de victimizare. Si, poate, cea mai grava forma, pentru ca ea ajunge sa distruga nu doar pe cei doi, dar si copiii acestora. Sa ii distruga, caci copiii vor creste si se vor dezvolta avand ca reper modalitatea in care mama si tata isi asuma rolurile de parinti, dar si de femeie si barbat. Model pe care il vor reproduce.
Si totusi, cum putem evita un divort? Cel mai important element este dorinta egala a celor doi sa ramana impreuna. Atunci cand vorbesc despre problemele lor, cand asculta pe altii despre ceea ce observa ca se petrece in cuplul lor. In viata de cuplu este foarte important acest “dialog” de-a lungul vietii. Practic, vorbim despre comunicarea dintre cei doi parteneri. Putem vorbi despre comunicare autentica doar in situatia in care mesajul gandit de un emitator este identic cu cel spus de acesta, identic cu cel auzit si ...inteles de cel care il receptioneaza. Dialogul pus mai devreme intre ghilimele este doar o fateta a comunicarii, caci daca gesturile si comportamentele noastre zilnice, rutinare il contrazic, avem de-a face cu o surtcircuitare in comunicarea noastra. Imi spune “te iubesc”, dar se fereste de atingerea mea. Simt fuga, insa am auzit marea declaratie de dragoste. Nu pot avea la randu-mi o alta reactie decat cea a ascunderii dezamagirii si a rosti la randu-mi “te iubesc”, cu spaima, teama, plans. O reactie constructiva ar fi aceea de a sesizarea cu glas tare, uneori pentru amandoi, a problemei: simt ca fugi! Daca cei doi parteneri pot accepta acest lucru, daca pot accepta problema si discutia pe marginea ei, avand grija sa comunice mereu (nu sa dialogheze!), probabil ca se vor gasi si solutii!
In situatia in care suntem in imposibilitatea de a ne gestiona singuri ceea ce ni se intampla, poate ar fi bine sa apelam la un “translator”, la o “oglinda” in care sa ne privim. Si nu ma refer aici la prieteni sau rude, caci acestia sunt fie “ai ei”, fie “ai lui”. Foarte rar acestia sunt “ai nostri”, deci obiectivi si capabili sa ne “traduca” macar cate putin din ceea ce ni se intampla. Si daca totusi ii avem, este bine sa ii ascultam si sa “auzim si intelegem” impreuna, nu separat. Sa nu uitam ca ne-am propus sa fim impreuna! Daca nu ii avem, este foarte util sa apelam la un specialist, un consilier care ne poate sustine in comunicarea noastra. Neimplicat afectiv (insa nu insensibil!) si ...neutru fata de cei doi. Si poate, vom descoperi destul de curand resursele pentru a comunica intre noi, impreuna.

Cristina Popescu, psiholog



Taguri:  divortul despre divort separarea parintilor parinti singuri monoparental
Comentarii (0)add
Spune-ti parerea despre acest articol
quote
bold
italicize
underline
strike
url
image
quote
quote
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley


Adaugati caracterele din imagine


busy
 
newsletter
login
cont
parinti
parinti


galeriapiticilor.jpg    
Poze din galerie!
Educatie si Scoala
2006 - 2012 ScoalaParintilor.ro - toate drepturile rezervate
Termeni si conditii | Publicitate

banner
banner