TRADITIA? UN LEAC AMAR IN CRESTEREA COPIILOR Imprimare E-mail


ImageSunt psiholog de copii. Pana in 1995, timp de 20 de ani, am fost un clinician dedicat copiilor cu diferite forme de suferinta si mai ales cu semne marcante ale acestei suferinte. Semne si consecinte care impiedicau buna adaptare a copilului acasa, in gradinita, scoala. De fiecare data interventia mea avea in vedere intregul sistem al familiei dar si sistemele in care intra copilul la iesirea din familie (gradinita, scoala). 
Caci copilul nu apare singur pe lume si nici nu poate exista singur. Cat de buna este existenta lui, calitatea existentei lui se afla total in mainile adultilor din preajma lui, a celor care il ingrijesc.
Eram mereu izbita de prapastia dintre modul de a gandi al parintilor cu privire la copil si realitatea copilului, cu nevoile si caracteristicile specifice copilariei. Toti parintii au trecut prin tara copilariei dar nici o urma a acestei treceri nu se mai vede. In loc de amintiri, in bagajul lor din tara copilariei sunt formule: „ si pe mine tata/mama m-a batut pentru a face om din mine…”, „un copil e o mare povara…”, etc. Aceste formule seci, scuzand cele mai abuzive comportamente „educative” fac atat de mult rau in cresterea copiilor incat adevarata noastra problema ca tara, diferita de alte tari europene, nu consta in situatia economica, asa cum afirma politicienii nostri, ci tocmai in modul nostru inadecvat de a ne creste copiii, de a-i vedea, de a-i cunoaste, de a ne bucura de ei. Caci copiii de azi devin adulti ce produc economia tarii si devin  parinti si isi vor creste copiii asa cum au fost ei crescuti, dupa modelul propriei lor copilarii. In felul acesta nu vom avea nici o economie mult mai buna, caci o economie sanatoasa este rezultatul muncii, gandirii, dedicatiei unor adulti sanatosi, maturi, capabili de a munci; nu vom avea nici generatii de copii mai fericiti, caci in casele unde cresc copii bantuie fantomele din copilaria parintilor lor.
Ceea ce vreau sa spun aici nu se adreseaza doar parintilor ci tuturor celor care se ocupa de copii: in gradinite, scoli, spitale, familii de plasament, institutii de protectie, tribunal, atunci cand nefericirea copilului il face sa ajunga aici, fie ca agresor, fie ca victima.
Mi-am propus aici sa iau in discutie cate o formula traditionala ce se aplica frecvent in cresterea copilului la noi si sa o discut ca un psiholog. As fi bucuroasa daca cititori ai acestui site ar veni cu comentariile lor, fie ele si in contradictoriu sau cu intrebari.
Voi lua in discutie la inceput, cateva „credinte” legate de copilul foarte mic, de bebe, de copilul intre nastere si 1 an.
1.Copilul mic este doar un tub digestiv: la un capat trebuie hranit, la celalalt trebuie tinut curat.
Este o opinie dura, lipsita de orice respect fata de copil. Este si o opinie periculoasa in cresterea copilului. Caci bazele individului, a destinului omului se pun in primii trei ani ai vietii. In primul an, copilul este o cutie de rezonanta emotionala. El se dezvolta, isi dezvolta imaginea despre lumea din jur, in functie de emotiile care i se transmit si pe care le preia. Daca mama, in primul rand, ii transmite o lipsa de interes emotional, o grija ca fata de un obiect care se cere hranit la ore fixe, curatat la ore fixe, copilul va supravietui dar dezvoltarea lui psihica este afectata. Caci tot ce ni se intampla in primul an de viata, desi in mod obisnuit nu vom reusi sa ne amintim mai tarziu, se incrusteaza in memoria noastra implicita si ne determina reactii la situatii, si trairi pe care nu ni le vom explica („Nu stiu de ce nu am reusit sa ma stapanesc! Nu stiu de ce am facut asta, sau am spus asta! Parca mi-a luat Dumnezeu mintile!”).
Se spune ca un tiran a dorit sa vada ce limba vor vorbi copiii carora nu li se va vorbi in timpul cresterii in nici o limba. A luat un grup de copii nou-nascuti, i-a inchis intr-un loc unde nimeni nu le vorbea. Copiii primeau ingrijiri bune: mancare, curatenie, caldura. Copiii au crescut dar nu vorbeau nici o limba. Atat ne spune povestea dar acum stim mult mai mult despre modul in care copilul se dezvolta doar in ecou cu mama, cu persoana care il ingrijeste.
Creierul copilului preia emotiile persoanei care il ingrijeste. Emotiile circula intre creiere, sunt contagioase. Creierul ne conduce intreaga viata, toate comportamentele, de la gand, la gesturi. Creierul este alcatuit din doua emisfere oarecum specializate. In timp ce emisfera stanga este cea care coordoneaza limbajul, gandirea abstracta, emisfera dreapta este cunoscuta ca sediu al emotiilor. Primul an de viata, emisfera dreapta este cea care conduce comportamentele copilului. Iata motivul pentru care emotiile traite de adultii din jurul nou-nascutului sunt preluate si traite imediat de catre acesta. Asadar daca ai un copil mic sa nu crezi ca nu conteaza ce faci sau ce spui, ca el nu intelege. Bebe este prezent, simte tot, imediat si traieste in sincronie cu ce se petrece in jur, in primul rand cu ce se petrece cu persoana care il ingrijeste, care e pentru sanatatea lui la fel de importanta ca aerul.

 
newsletter
login
cont
parinti
parinti


galeriapiticilor.jpg    
Poze din galerie!
Educatie si Scoala
2006 - 2012 ScoalaParintilor.ro - toate drepturile rezervate
Termeni si conditii | Publicitate

banner
banner