Personalitatea bonei


A fi bonă nu este tocmai uşor. Persoanele fără experienţă în creşterea copiilor sau acelea care au avut această experienţă cu mulţi ani în urmă, iar acum o idealizează, îşi fac adesea o imagine falsă despre ocupaţia de bonă . Candidatele pentru postul de bonă vin cu un bagaj educaţional şi profesional divers, o posibilă bază de date cuprinzând de la persoane necalificate, până la contabili sau ingineri.
ImageA fi bonă nu este similar cu a supraveghea un copil să nu se rănească, cu a pregăti masa sau a ieşi la plimbare în parc. Activitatea de bonă este una „cu program întreg”. Perioada în care doarme copilul ar trebui folosită de aceasta pentru odihnă şi nu pentru efectuarea treburilor casnice, aşa cum se obişnuieşte în multe familii. Nu este suficientă doar prezenţa fizică a bonei lângă copil. Prezenţa psihică, atenţia acordată copilului, disponibilitatea de a-i observa comportamentele pozitive şi progresele şi de a-l lăuda, disponibilitatea de a răspunde la întrebările acestuia, chiar dacă sunt repetitive, toate acestea ar trebui să facă parte din fişa de post a unei bone .

Pe lângă cunoştinţele minime de psihologia copilului, o bonă este necesar să aibă şi anumite trăsături de personalitate şi aptitudini specifice:

1. să fie o persoană copilăroasă, receptivă la nou; a fi copilăros înseamnă să te poţi minuna de ceea ce vezi, să poţi privi fiecare eveniment ca pe unul nou, incitant, să fii curios şi cu inima deschisă; să te poţi „coborî la mintea copilului”, intrând în diverse jocuri de rol, cântând, strâmbându-te împreună cu el.
2. să poată tolera frustrările – un copil, în special după vârsta de 1 an, oricât de calm ai fi, îţi poate provoca frustrări de o mai mică sau mai mare intensitate: dorinţa lui de a experimenta îl pune frecvent în situaţii periculoase, dorinţa sa de a-şi vedea cerinţele îndeplinite pe loc poate fi agasantă atunci când ai mâinile ocupate cu altceva, perseverenţa cu care se angajează în acţiuni pe care noi, ca adulţi, le considerăm lipsite de importanţă – toate acestea sunt apte să genereze frustrare adultului care-l supraveghează. Important este ce facem cu frustrarea noastră, cum o gestionăm, astfel încât să nu încărcăm copilul cu sentimente care nu-i aparţin.
3. să fie adaptabilă – e necesar ca bona să se adapteze programului şi ritmului propriu al copilului. Copilul, neavând deprinderile formate şi experimentând aproape în orice situaţie, are, de obicei, un ritm mai lent decât al adulţilor: mergând pe stradă se opreşte lângă fiecare gard, lângă fiecare plantă sau orice altceva i se pare interesant; mâncând, duce lingura mai incet la gură, sau face o pauză, fascinat de legumele din farfurie; activităţile care pentru noi sunt uzuale şi le facem fără să le acordăm o atenţie conştientă, copilului îi iau, de regulă, mai mult timp. Acest lucru poate pune în dificultate o persoană rigidă, care va avea tendinţa de a-l grăbi în permanenţă sau de a face lucrurile în locul lui.
4. să fie creativă – adesea, copilul nu ştie „la ce se foloseşte” un anumit obiect; el îi caută diverse întrebuinţări, prin încercare şi eroare. Este greşit să i se impună o anumită utilizare, sub pretextul că aceasta ar fi cea „corectă”. Adesea putem învăţa de la copii. De asemenea, bona îi poate propune moduri de utilizare inedite ale diverselor obiecte, poate inventa poveşti sau jocuri noi.
5. să aibă o bună inteligenţă emoţională- în accepţiunea lui Daniel Gloeman, aceasta include 4 componente: conştiinţă de sine, autocontrol emoţional, conştiinţă socială şi capacitate de gestionare a relaţiilor. Persoana cu inteligenţă emoţională ridicată este capabilă să-şi cunoască şi să-şi accepte propriile emoţii, ca şi pe acelea ale altora.
6. să poată face faţă factorior distractori: principala activitate a bonei este aceea de a purta de grijă copilului. Orice alte aspecte care pot apărea în timpul programului de lucru (discuţii cu alte persoane, trebuiri casnice, probleme personale) reprezintă factori distractori.
7. să fie matură din punct de vedere psiho-emoţional – chiar dacă poate părea paradoxal, acest lucru nu intră în contradicţie cu calitatea de a fi copilăros; o persoană este matură psiho-emoţional atunci când a atins nivelul de dezvoltare corespunzător vârstei sale; ea îşi poate modela comportamentul în funcţie de context, putând fi şi copilăroasă dacă este cazul. De asemenea, maturitatea psiho-emoţională implică asumarea responsabilităţii pentru propriile acţiuni.

Este dificil ca în realitate să găsim o persoană care să aibă toate aceste calităţi. Însă, pe cât posibil, este necesar să le avem în vedere în alegerea unei bone .


Autor: Sofia Manuela Nicolae - Psiholog şi Psihoterapeut



Comentarii

busy