Povesti pentru copii


Printul

Batranul rege adusese la curte, pentru fiul sau, cei mai vestiti dascali si intelepti, pentru a-l invata totul.
Dascalii fiind buni si elevul silitor, printul a venit intr-o zi la tatal sau si i-a spus:
Tata, am invatat tot ce se poate invata, din carti si de la dascali.
Acum, am sa plec in lume, pentru a afla  ce nu se poate invata din carti.
Da-mi, incuvintarea ta! Regele a simtit, cum i se strange inima la gandul,
ca fiul sau se  avanta, pe valurile vietii.
A inteles din privirea printului, cat de hotarat este si negasindu-i nici-o pricina,
caci asa il crescuse, sa caute propria perfectiune, l-a lasat sa plece.
Inainte de plecare, printul a mers in sala tronului, ca sa-si ia la revedere,
de la inteleptul si Nebunul curtii, care erau nedespartiti si bunii lui prieteni.
– Da-mi un ultim sfat! A cerut printul, inteleptului.
– Vinde putin si cumpara mult!
– Cumpara! Cumpara! A repetat ca un ecou Nebunul.
Printul a plecat in lume si oriunde gasea ceva deosebit sau nemaivazut,
cumpara. Curand bagajele lui erau asa de mari, incat nu mai putea calatori din pricina lor.
S-a intors la palatul tatalui sau. Pe cand slugile ii descarcau bagajele,
a aparut Nebunul, care  pe data  a inceput sa se tavaleasca de  ras.
– De ce razi? S-a mirat Printul.
– Nu trebuia sa cumperi lucruri inutile! inteleptul ti-a spus sa taci si mai mult sa asculti !
Rusinat  peste masura, tanarul s-a hotarat pe loc sa plece din nou si a mers la intelept
pentru cuvant de folos. Acesta i-a spus:
– Adevarata masura a omului, o da fapta!
– Fapte, fapte, fapte! A repetat, topaind si razand stramb, Nebunul.
A umblat multi ani prin lume printul. si oriunde mergea, el sarea in ajutorul celor,
care erau in nevoie. Astfel printul nostru a faptuit, si a faptuit, si iar a faptuit,
si a faptuit, iar si iar, pana cand a pierdut sensul faptei...
Intors acasa, a stat de vorba cu inteleptul, povestindu-i ca, faptuind a ajuns sclavul faptei.
Atunci Nebunul a exclamat:
– Sunt fapte si fapte, uneori oamenii, trebuie lasati sa faca ei insisi, pentru a intelege ceva.
Au de invatat din fapta aceea.  Nefaptuirea este cea mai buna fapta!
– Voi pleca din nou, ce sfat imi dai, inteleptule?
– Alege oamenii, cu iubire de Dumnezeu!
– Ai urechi de auzit? Alege oamenii cu iubire ! A repetat,  strambandu-se Nebunul.
Printul a incercat sa se insoteasca numai cu oameni, cu iubire de Dumnezeu, dar a intalnit numai hoti,
criminali, excroci...mincinosi, oameni fara cuvant.
S-a intors descumpanit la palat, unde de cum a intrat, s-a intalnit, cu Nebunul.
Acesta vazandu-i figura trista, cu colturile gurii lasate in jos, a inceput sa rada in hohote
si sa spuna sarind intr-un picior:
– Cu iubire de Dumnezeu in inima, trebuia, ca tu sa alegi oamenii,
si nu, sa fie ei iubitori de Dumnezeu.
Ileana Vasilescu


Pretul statuetei

Se spune ca un sultan a trimis imparatului din tara vecina, in dar trei statuete de aur
cu mesajul ca desi sunt in aparenta identice, ele au preturi diferite, ca oamenii.
Imparatul a chemat degraba toti inteleptii curtii, care insa n-au gasit deosebirea
dintre statuete si n-au putut spune cat pretuia fiecare.
Vestea ca inteleptii n-au gasit raspunsul, a ajuns pana in cele mai indepartate
colturi ale imparatiei. Un tanar, inchis pe nedret, auzind acestea, a cerut sa fie dus
in fata imparatului, pentru a-i arata deosebirea dintre statuete si a-si recastiga astfel libertatea.
Tanarul a observat ca toate statuetele au niste gauri foarte mici. A luat un pai si l-a bagat
in urechea uneia din statuete. Paiul a iesit pe gura. La a doua, paiul a iesit prin cealalta ureche,
iar la a treia prin buric.
– Luminatia ta, statuetele sunt ca oamenii. Prima este omul palavragiu.
 Pe un astfel de om nu te poti niciodata bizui. A doua este omul, care ce asculta
cu o ureche, iese pe cealalta. Acesta este un vantura-lume. A treia este omul care tot,
ce aude rumega indelung si nu trancaneste niciodata.
Ultima statueta este cea mai pretioasa.
(poveste indiana)
 
Doua spice

Un spic zice catre altul:
– Ehei, vecine, se vede ca esti cam pirpiriu si nevolnic de vreme ce te-ai incovoiat asa tare!
– Gresesti fratioare, m-am aplecat spre pamant sub greutatea boabelor mele.
Cat despte tine, cum sa nu te inalti mladios ca o salcie, daca esti fara boabe?
 (folclor)

Iubirea


Ingerii, care au in grija oamenii, fiind foarte aproape de pamant, vedeau toate faradelegile,
ce se intamplau. Curand, ingrijorati de  multimea pacatelor omenesti, au mers la Dumnezeu Bunul
sa-I  spuna si sa-L roage sa-i invete, ce era de facut. Domul le-a spus:
– Nu este menirea voastra sa salvati pe om!
– Dar totusi, ce se poate face? Nu poti, Tu care esti Atotputernic sa le dai un ajutor?
– Le-am dat deja cea mai buna pavaza: iubirea. Depinde numai de om, cum o foloseste,
spre pierderea sau mantuirea lui!
   (traditia biblica)
 
Trandafirul

Tanarul pictor tocmai primise in dar o haina si se plimba tantos prin marele parc al capitalei.
Arata ca un om bogat, cu haina cea noua. si  socotind dupa talentul si idealurile sale,
chiar era un om bogat.
O cersetoare batrana s-a apropiat de el si a cerut pomana. Tanarul n-avea in buzunar nici macar
un banut.
A privit in jur, a rupt un minunat trandafir si i  l-a daruit. Cersetoarea a plans.
Un ban ar fi facut-o sa se simta  o cersetoare, floarea o facea sa se simta om, femeie...                                                                   
   (pilda)
 
                                                                                
Merele

Aveam o livada frumoasa si bogata. Copiii sareau gardul ca sa fure mere.
Ca sa le dau o lectie, i-am poftit in gradina. Le-am dat voie sa manance pe saturate,
rugandu-i sa nu ia mere si in buzunare. De la o vreme, am observat ca, pe furis, strengarii
rostogoleau mere pe sub gard. I-am intrebat :
– De ce faceti aceasta?
– Ca sa avem mai tarziu!
Am ramas mut. Noi, oamenii mari, nu ne gandim sa punem deoparte fapte bune ca sa avem,
mai tarziu in rai, mere de rezerva... ...                                                                        
 (pilda)
 

 Visul

In Roma antica, traia un tata,  care avea doi fii: unul soldat, celalalt poet.
Soldatul  a fost trimis la granitele imperiului, sa se lupte cu barbarii. Celalalt fiu, poetul,
incanta intreaga Roma cu versurile lui frumoase.
Intr-o noapte batranul tata avu un vis. Se facea ca aparuse un inger, care l-a mangaiat si
l-a felicitat pentru ca era tatal unui fiu ale carui cuvinte vor fi cunoscute si repetate
in toata lumea, de multe generatii. La putin timp, omul a murit incercand sa salveze o femeie
dintr-un incendiu.
Pentru ca fusese un om bun a ajuns  in Rai si s-a intalnit cu ingerul din vis.
– Esti un om bun si pentru ca ai trait in iubire si fapte bune, pot sa-ti implinesc orice dorinta.
– Si viata a fost darnica cu mine. Cand mi-ai aparut in vis, m-am simtit un ales,
gandindu-ma ca versurile fiului meu vor fi recunoscute de posteritate. Daca imi doresc ceva,
este sa aud versurile fiului meu, spuse de oameni in viitor.
Ingerul l-a luat de mana si l-a dus in viitor. O multime de oameni vorbeau intr-o limba necunoscuta.
– Stiam ca poeziile fiului meu sunt geniale si nemuritoare!
– Versurile fiului tau au facut deliciul Romei antice, dar dupa moartea lui au fost uitate.
Acestea sunt cuvintele fiului tau soldatul.
– Cum asa?
– Fiul tau era centurion in Iudeea si unul din sclavii lui s-a imbolnavit si tragea sa moara.
Si pentru ca lumea vorbea despre un invatator, care vindeca si facea minuni, fiind om inimos, a mers la El,
dar nu putea sa se apropie din cauza multimii din jurul Lui. Dupa cateva zile a reusit sa se apropie.
I-a povestit ca are un rob bolnav, iar invatatorul a vrut sa mearga la el acasa, sa vada bolnavul.
Fiul tau a spus:
„Doamne, eu nu sunt demn sa-mi calci pragul, dar spune numai un cuvant si robul meu va fi tamaduit!”
  (traditia ortodoxa)
 

 Taina fericirii

Un negustor oarecare si-a trimis fiul sa invete Taina Fericirii, de la cel mai mare intelept.
Baiatul a plecat la drum si dupa patruzeci de zile de drum, a ajuns la poalele unui munte,
in varful caruia se vedea o minunata cetate. Urcand muntele, baiatul a intrat in cetate si
s-a trezit in mijlocul unei grozave vanzoleli. Era un nemaivazut du-te vino de soldati, negustori,
servitori, meseriasi, oameni, care stateau de vorba prin colturi. Tot acolo se afla o masa plina
cu toate bunatatile si o orchestra, ce canta melodii triste sau saltarete. inteleptul vorbea
cu fiecare in parte si a trebuit sa astepte aproape doua ceasuri, pana sa-i vina si lui randul.  
 L-a ascultat cu mare atentie, dar i-a spus ca pentru moment, n-are timp sa-i explice Taina Fericirii.
– Viziteaza palatul si intoarce-te peste doua ceasuri. Dar pana atunci, as vrea, sa te rog ceva.
 Cat vizitezi palatul, tine si aceasta lingurita cu ulei sfant si ai grija sa nu versi uleiul.
Baiatul  a trecut din sala in sala, a urcat si a coborat scari, nedezlipandu-si ochii de la
lingurita cu ulei. Dupa doua ceasuri s-a intors in curte, unde il astepta inteleptul.
– Desigur ca, a spus inteleptul, ai vazut tapiseriile, parchetul cu intarsii, picturile,
ceasurile, armele, cartile rare din biblioteca, gradina...?
Rusinat, baiatul a marturisit ca n-a vazut nimic din toate acestea, pentru ca fusese atent la
lingurita cu ulei.
– Atunci,  intoarce-te, sa vezi toate acestea, pentru ca nu poti avea incredere intr-un om,
daca nu-i cunosti casa...
Baiatul, linistit acum, a inceput vizitarea palatului, privind cu atentie toate minunatiile:
covoarele, sculpturile, vitraliile, manuscrisele, instrumentele muzicale rare, sera...
Cand a terminat s-a intors la intelept si i-a povestit in amanunt despre minunatiile vazute.
– Dar  lingurita cu ulei? Poti sa mi-o inapoiezi?
Baiatul a privit lingurita si a vazut ca varsase undelemnul.
– Iata raspunsul meu: Taina Fericirii este sa privesti si sa gusti minunile lumii, fara a uita
de lingurita cu ulei.
 (Traditia populara)
 
 Cei trei ducati

Era demult, la inceputurile cetatii Toulouse, in Occitania. Un soare stralucitor lumina bolta
cereasca,facand sa cante tiglele cetatii trandafirii. Iar un alai stralucitor intra pe poarta cea mare:
regele Rene, venea sa le-o prezinte supusilor, pe frumoasa Aurora, viitoarea lui sotie.
Alaiul ajunsese in piata plina de multimea, care sarbatorea, cand ridicand privirea,
printesa lasa sa-i scape un strigat. inr-un colt al pietei, impodobita sarbatoreste,
se inalta spanzuratoarea, iar calaul tocmai  punea unui datornic, streangul de gat.
– Oare n-ar putea fi iertat, intr-o zi ca aceasta?
– Nu-i cu putinta! au spus hotarati magistratii. Fapta lui nu poate fi iertata!
– Chiar nu este nici un mijloc, pentru a fi iertat?
– Doar daca plateste 1000 de ducati!
– Desigur, ca amaratul nu are atata banet! a exclamat buna printesa privind rugator spre cei,
care o insoteau.
 Regele a inteles privirea bunei printese si a scos din punga jumatate din suma,
iar ceilalti nobili au dat fiecare, cat a putut. Magistratii au pus si ei cate cinci ducati,
iar poporul, monezi mai mici. S-au adunat 997 de ducati.
– Cinstiti judecatori, veti binevoi sa-l iertati desigur, pentru 997 de ducati
– Din pacate, nu se poate! Legea este lege, pentru toti si trebuie respectata.
 Mai lipsesc trei ducati! Nu-l putem ierta!
– Si pentru trei ducati il veti spanzura? Nu se poate! Ar fi neomeneste!
Dar scotociti-l prin buzunare, poate are el, cei trei ducati!
Zis si facut. L-au scotocit prin buzunare si minune! Avea trei ducati si era salvat!

 (mister medieval)
 

Cina cea de taina



Cand Leonardo da Vinci a pictat Cina cea de taina, s-a izbit de o mare dificultate:
trebuia sa picteze Binele sub chipul lui Iisus si Raul sub chipul lui Iuda, apostolul,
care hotaraste sa il tradeze.
Pictorul si-a intrerup lucrul la jumatate, pentru a gasi modele ideale.
Intr-o zi, in timp ce asista la repetitia unui cor bisericesc, a vazut intr-unul din baieti
imaginea desavarsita a lui Hristos. L-a chemat in atelier si a facut studii si schite.
Au trecut trei ani, Cina cea de taina era aproape gata. Da Vinci insa, nu gasise modelul
potrivit pentru Iuda.
Cardinalul, care raspundea de biserica, incepu sa-l zoreasca, cerandu-i sa ispravesca
numaidecat fresca.
Dupa multe zile irosite zadarnic, pictorul a intalnit un tanar imbatranit
inainte de vreme, zdrentaros, beat, murdar, lungit in sant. Cu sprijinul ajutoarelor sale,
il aduse in atelier. Nu mai avea timp pentru schite si studii.
Cersetorul a fost carat pana la atelier, fara sa-si dea seama, ce se intampla cu el.
Ucenicii pictorului il tineau in picioare, in timp ce Leonardo copia trasaturile necredintei,
ale egoismului, ale pacatului, atat de bine intiparite pe fata lui.
Cand pictorul a terminat, cersetorul si-a revenit oarecum din betie, a deschis ochii si a
vazut pictura in fata lui.
Atunci, cu un amestec de groaza si tristete a spus:
               – Am mai vazut pictura asta!
               – Cand? intreba da Vinci surprins.
               – Acum trei ani, inainte de a fi pierdut tot ce aveam...
Pe vreamea cand cantam in cor si duceam o viata curata si plina de vise, iar artistul
m-a convins sa pozez,  ca model pentru chipul lui Iisus.
    (din traditia populara)
 

 Baghetele cele lungi

Un intelept a avut privilegiul de a vizita Raiul si Iadul.
In Iad a vazut o imensa gramada de orez imbietor si barbati si femei numai piele si os, livizi,
asezati in jurul  gramezii de orez apetisant, din care nu puteau manca pentru ca aveau niste baghete
lungi ca niste vasle  pe care nu le puteau duce la gura...
Inspaimantat inteleptul a  fugit.
In Rai  a vazut o imensa gramada de orez imbietor, barbati si femei sanatosi si veseli,
asezati in jurul  gramezii de orez apetisant, care cu baghetele cele lungi, ca niste
vasle se hraneau unii pe altii...                                                                                             



Taguri:  povesti pentru copii povesti povesti cu talc pilde traditie populara povesti