La inceput, prin joaca. Nu exista placere mai mare pentru un sugar care incepe sa se autoserveasca decat aceea de a arunca cu mancarea pe jos. Este un mijloc de a explora si trebuie lasat sa o faca: trebuie sa vada cum curg lichidele, care este urma lasata de diferite lichide, sub diverse forme. Ba mai mult, atunci cand se joaca cu mancarea, este un moment esential in relationarea cu parintii sai: acestia reactioneaza, il cearta sau il lauda, se apleaca sa stearga, se mira...Parintele trebuie sa fie constient de bogatia momentului si cand ar trebui sa inceapa sa spuna “nu” acestui comportament. Practic, acest moment este atunci cand copilul este capabil sa isi coordoneze suficient de bine mana spre gurita. Atunci, jocul poate fi limitat, astfel incat copilul sa poata invata ca nu trebuie sa arunce mancarea pe jos. Fie doar prin faptul ca i se da un buretel sa “ajute” la strersul masutei sau o carpita sa sterga pe jos. In acest fel, el incepe sa inteleaga ca atunci cand face ceva anume, trebuie sa isi si asume consecintele. Evident, parintele trebuie sa dea dovada de mult tact, caci copilul nu trebuie sa deprinda aceast obicei ca fiind impotriva vointei sale sau ca fiind insotit de suferinta (este certat ca a aruncat mancarea pe jos si este obligat sa stearga, sau este pedepsit).
Crescand, copilul poate fi invatat sa isi stranga jucariile sau sa arunge gunoiul la cos. Acest lucru inseamna ca trebuie sa ii explicam si de ce anume. Copilul imita ceea ce vede la parintii lui. De aceea, ne-ar fi util sa insotim explicatia cu propriul comportament. Terminam de mancat, facem curat.
Cel mai adesea, copilul invata sa isi asume responsabilitati atunci cand trebuie sa aiba grija de un animal : un catel, o pisicuta, un pestisor. Relatia copilului cu acesta este impregnata puternic afectiv si il valorizeaza. Cainele se bucura cand il vede, cand ii da sa manance, doarme bine cand cosuletul sau este curat. Imediat, copilul poate sa observe care suint reactiile animalului la interventia sa. Ba mai mult, cei din jur, vor remarca cat este de curat cainele, ce blanita curata are pisica, ce frumos este acvariul si asta datorita lui, copilului. Astfel, copilul va intelege ca atunci cand iti respecti “obligatiile”, atragi aprecierea celor dragi.
Tot despre responsabilitate vorbim si atunci cand se inscrie in relatii cu alti copii sau cu adultii. Ce inseamna sa vorbesti mai tare, sa tipi, sa canti. Comunicarea este insotita cel mai adesea de asumarea responsabilitatii: respectarea unor reguli sociale, ce se intampla daca nu spui adevarul sau daca parasti, daca lauzi pe cineva. De aceea trebuie sa fim constienti ca stilul nostru in care comunicam cu el sau cu altii ne va fi copiat de acesta. Daca ii spunem tipand ca nu  are voie sa tipe, va intelege ca nu este o problema daca tipa. Daca nu va tineti de promisiune atunci cand ii promiteti ceva, va intelege ca “vorbele sunt vant”. El trebuie sa inteleaga ca isi poate exprima opinia si pentru a o sustine, trebuie sa gaseasca argumente. Ca oamenii pot critica /judeca o opinie, dar ca este contraindicat sa judeci persoana care a emis acea opinie. In caz contrar, este posibil ca acea persoana sa se supere si sa inceteze sa mai relationeze cu noi.
Oricat de greu ne vine sa credem, responsabilitatea se deprinde de atunci cand copilul este mic. Si poate sa fie regasita in tot ceea ce face si in tot ceea ce facem noi. Atunci cand copilul deprinde capacitatea de a-si asuma responsabilitati, va sti cu siguranta sa isi inteleaga drepturile, sa se repereze pe sine in raport cu ceilalti.

Psihopedagog Specializat Cristina Popescu