Indemnizatie pentru fiecare copil, in cazul sarcinilor multiple Imprimare E-mail


Senatorii au adoptat in unanimitate o propunere legislativa de modificare a Ordonantei de urgenta nr. 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului. Astfel, potrivit reglementarilor adoptate de Senat, in cazul nasterilor survenite in urma sarcinilor multiple, se va acorda suplimentar suma de 600 lei, pentru fiecare copil incepand cu al doilea nascut.
De aceasta reglementare vor beneficia si mamele aflate deja in plata indemnizatiei de crestere a copilului.

Initiativa legislativa va fi trimisa pentru dezbatere si adoptare la Camera Deputatilor, in calitate de for decizional.

Guvernul a avizat favorabil initiativa legislativa, precizand faptul ca ”impactul financiar determinat de aplicarea acesteia asupra cheltuielilor bugetului de stat este in suma de minim 2.1 milioane lei lunar, respectiv 25,2 milioane lei anual, considerand cele 35000 nasteri mentionate in Expunerea de motive a Senatului, ca fiind nasteri gemelare.”

In prezent, persoanele care, in ultimul an anterior datei nasterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, beneficiaza de concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani sau, in cazul copilului cu handicap, de pana la 3 ani, precum si de o indemnizatie lunara in cuantum de 600 lei sau, optional, in cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 lei.

Text preluat din Avocatnet.ro


Comentarii (0)add
Spune-ti parerea despre acest articol
quote
bold
italicize
underline
strike
url
image
quote
quote
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley


Adaugati caracterele din imagine


busy
 
newsletter
login
cont
parinti
parinti


galeriapiticilor.jpg    
Poze din galerie!
Educatie si Scoala
2006 - 2012 ScoalaParintilor.ro - toate drepturile rezervate
Termeni si conditii | Publicitate

banner
banner