Recalcularea indemnizatiei pentru cresterea copilului Imprimare E-mail


Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6  îi anunţă pe cetăţenii cu domiciliul legal pe raza sectorului 6, că cererile pentru recalcularea indemnizaţiei creştere şi îngrijire copil, pentru persoanele aflate în plata indemnizaţiei de 600 lei/lună, în conformitate cu prevederile Legii 257/2008, respectiv 85% din media veniturilor nete realizate în ultimul an anterior naşterii copilului, se pot depune, începând cu data de 03 februarie 2009 până la data de 30 iunie 2009, în baza unui protocol dintre DGASPC Sector 6 şi  Agenţia pentru Prestaţii Sociale a Municipiului Bucureşti,
atât la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, la Serviciul Alocaţii şi Indemnizaţii, situat în strada Drumul Taberei nr. 18, (Complex Orizont)

Program de lucru cu publicul:
Luni, Marti, Joi: 08.00-16.30
Miercuri: 08.00 - 18.30
Vineri: 08.00 - 14.00  
cât şi la sediul Agenţiei pentru Prestaţii Sociale a Municipiului Bucureşti din str. Hambarului nr 6, sector 2, Bucureşti. (zona Stadion Lia Manoliu/Electroaparataj,capăt linie RATB 90 şi 104, telefon:021.250.90.20,  021.250.90.21, 021.250.90.22)
Program:
Luni, Miercuri, Joi - 09.00-15.00
Marti, Vineri - 14.00 - 18.00

ACTE  NECESARE  RECALCULARE INDEMNIZAŢIE CREŞTERE COPIL – 85% DIN MEDIA VENITURILOR REALIZATE ÎN ULTIMILE 12 LUNI ANTERIOARE NAŞTERII COPILULUI:

  1. CERERE;
  2. COPIE ACT IDENTITATE SOLICITANT;
  3. COPIE CERTIFICAT NAŞTERE COPIL/COPII;
  4. ADEVERINŢA ÎN ORIGINAL CU VENITURILE NETE REALIZATE ÎN ULTIMILE 12 LUNI ANTERIOARE NAŞTERII COPILULUI.

* CERERILE SE POT TRANSMITE ŞI PRIN POSTĂ CU CONFIRMARE DE PRIMIRE, PÂNĂ LA DATA DE 30 IUNIE 2009, CĂTRE AGENŢIA PENTRU PRESTAŢII SOCIALE BUCUREŞTI,  STR.HAMBARULUI NR.6, SECTOR 2.

Domeniu de activitate:

  • alocaţie de stat - (200 lei/lună -  0-2 ani,   42 lei/lună - 2-18 ani);
  • alocaţie nou-născut - (230 lei) ;
  • contravaloare trusou - (150 lei);
  • indemnizaţie creştere copil  - (85% din media veniturilor, sau 600 lei/lună);
  • stimulent creştere copil - (100 lei/lună).

Cadrul juridic:

  • Legea 7/2007, privind aprobarea OUG 148/2005, privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului până la 2 ani (3 ani pentru copilul cu handicap);
  • Legea 257/2008, privind modificarea şi completarea OUG148/2005;
  • OUG 148/2005, privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului până la 2 ani (3 ani pentru copilul cu handicap);
  • H.G. 1682/2008, privind modificarea şi completarea H.G.1025/2006 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG 148/2005;
  • Legea 61/1993,  privind acordarea alocaţiei de stat pentru copil, (republicată);
  • H.G. 577/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii 61/1993, privind acordarea alocaţiei de stat pentru copil, (republicată);
  • Legea 416/2001 (republicata) privind venitul minim garantat, (art. 25);
  • Legea 482/2006 privind acordarea trusoului pentru copii nou-născuţi;
  • O.G. 3/2007 aprobată prin Legea 164/2007, privind unele măsuri financiar-fiscale în domeniul asistenţei sociale.

Servicii oferite:

  • primirea şi înregistrarea cererilor pentru acordarea indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului (85% din media veniturilor nete din ultimul an sau 600 lei/lună);
  • primirea şi înregistrarea cererilor pentru acordarea stimulentului lunar pentru creşterea şi îngrijirea copilului (100 lei/lună);
  • primirea şi înregistrarea cererilor privind modificarea, încetarea sau suspendarea indemnizaţiei/stimulentului pentru creşterea şi îngrijirea copilului;
  • primirea şi înregistrarea cererilor în vederea acordării alocaţiei de stat pentru copil (200 lei/lună - 0-2 ani, 42 lei/lună  - 2-18 ani);
  • primirea şi înregistrarea cererilor în vederea acordării alocaţiei nou-născut (230 lei);
  • primirea şi înregistrarea cererilor în vederea acordării contravalorii în lei a trusoului pentru nou-născuţi (150 lei);
  • eliberarea adeverinţelor de ne/figurare cu cerere în vederea acordarii alocaţiei nou-născut şi/sau alocaţiei de stat.

Indemnizaţie/stimulent:

Beneficiază de indemnizaţie/stimulent pentru creşterea copilului pîna la 2 ani  (3 ani pentru copilul cu handicap):

  • persoanele care în ultimul an anterior datei naşterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale* supuse impozitului pe venit potrivit Codului Fiscal şi care beneficiază de concediu pentru creşterea copilului pâna la 2 ani (3 ani în cazul copilului cu handicap).

* prin venituri profesionale supuse impozitului pe venit se întelege:  venituri din salarii, din activităţi independente, din activităţi agricole.
Cele 12 luni (…) pot fi constituite şi din perioadele în care persoana îndreptăţită:

  • şi-a însoţit soţul în misiune permanentă în străinătate;
  • a beneficiat de indemnizaţie de somaj;
  • a beneficiat de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate;
  • a realizat perioade asimilate stagiului de cotizare în sistemul public de pensii (conf. Legii 19/2001);
  • a beneficiat de indemnizaţia pentru creşterea copilului pâna la 2/3 ani;
  • a beneficiat de pensie de invaliditate;
  • a beneficiat de concediu fără plată pentru a participa la cursuri de formare/perfecţionare profesională din iniţiative/cu acordul angajatorului;
  • se află în perioada de 60 zile de la absolvirea cursurilor de zi a învăţămîntului universitar cu examen de diploma /licenţă;
  • alte situaţii prevăzute de OUG 148/2005 modificată.

De indemnizaţie/stimulent beneficiază opţional, oricare dintre părinţii fireşti ai copilului, deasemenea beneficiază de indemnizaţie şi persoana care: a adoptat copilul, căreia i s-a incredinţat în vederea adoptiei, care are copilul în plasament sau plasament în regim de urgenţă, sau care a fost numit tutore (în situaţia acestora din urmă se are în vedere îndeplinirea condiţiilor timp de 12 luni anterior adopţiei, plasamentului, tutelei dupa caz).
Concediul şi indemnizaţia se acordă pentru primii 3 copii născuţi după 1 ianuarie 2006 (se iau în considerare şi copiii născuţi înainte de această dată, dacă solicitantul a indeplinit condiţiile de acordare a indemnizaţiei dupa 1 ianuarie 2006).
* Cuantumul indemnizaţiei este începând cu 01.01.2009,  85% din media veniturilor nete realizate în ultimile 12 luni anterioare datei naşterii copilului, dar nu mai mare de echivalentul a 3 salarii medii brute pe ţară,  sau 600 lei/ lună.

Indemnizaţie / stimulent se acordă dacă solicitantul îndeplineşte cumulativ urmatoarele condiţii:

  • este cetăţean român, străin sau apatrid;
  • are, conform legii, domiciliul/reşedinţa pe teritoriul României;
  • locuieşte împreuna cu copilul.

Precizări referitoare la termenele de depunere a cererilor:

Indemnizaţie/stimulent:
Conform  prevederilor OUG 148/2005 rep., drepturile reprezentând indemnizaţie/stimulent se cuvin şi se plătesc:

  • Incepind cu ziua următoare celei în care înceteaza conform legii concediul şi indemnizaţia de maternitate (minim 42 zile calendaristice de la data naşterii copilului, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la acea dată.
  • Începând cu data naşterii copilului, în cazul persoanelor care nu îndeplinesc condiţiile legale pentru acordarea concediului şi indemnizaţiei aferente, dacă cererea este depusă în termen de 60 zile lucrătoare de la acea dată.
  • Începând cu data adopţiei, a instituirii tutelei, plasamentului sau plasamentului în regim de urgenţă, dacă cererea este depusă în termen de 60 zile lucrătoare de la acea dată.
  • De la data depunerii cererii în celelalte cazuri.

Precizări referitoare la termenele de depunere a declaraţiilor privind intervenirea unei modificări:

Beneficiarul drepturilor prevăzute de Legea 7/2007 este obligat să comunice în scris orice modificare intervenită în situaţia sa, de natură să determine încetarea sau suspendarea plăţii drepturilor, în termen de 15 zile lucrătoare de la apariţia acestora.

Acte necesare:

A). Indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului până la vârsta de 2 ani – 85% din media veniturilor nete realizate în ultimul an anterior naşterii copilului, dar nu mai mult de echivalentul a 3 salarii medii brute pe ţară, sau 600 lei/lună:

  1. cerere (ANEXA 1 la H.G. 1682/2008, publicată în M.Of. 872/23.12.2008);
  2. actul de identitate al solicitantului - (copie si original);
  3. certificatul de naştere al copilului pentru care se solicită dreptul (copie şi original); hotărârea judecătorească de încredinţare în vederea adopţiei sau de încredinţare a adopţiei, hotărârea judecatorească sau hotărârea comisiei pentru protecţia copilului pentru măsura plasamentului în regim de urgenţă (copie şi original);
  4. certificatele de naştere ale tuturor copiilor născuţi după data de 1 ianuarie 2006 (copie si original);
  5. Actele doveditoare privind realizarea de venituri precum şi nivelul lunar al acestora eliberate de angajatori sau autorităţi competente sunt următoarele:
    • Dovadă eliberată de angajator din care să rezulte că persoana îndreptăţită :
      • a realizat venituri salariale supuse impozitului pe venit, potrivit Codului Fiscal, timp de 12 luni anterior datei naşterii copilului;
      • nivelul lunar al acestora;
      • prima şi ultima zi de concediu de maternitate;
      • data împlinirii celor 42 de zile reprezentând concediul de lăuzie;
      • prima zi de concediu de creşterea copilului.
    • sau  - dovadă privind veniturile realizate în anul fiscal anterior celui în care s-a născut    copilul şi/sau dovadă privind venitul calculat în vederea plăţii anticipate a impozitului precum şi copia deciziei de impunere eliberate de autorităţile competente;
    • sau -  dovadă eliberată de autorităţile competente, în cazul persoanelor care realizează venituri neimpozabile;
    • sau  - dovadă eliberată de autorităţile competente, în cazul asociaţilor unici;
      - dovada eliberată de autorităţile sau angajatori din care să rezulte data de la care solicitantul se află în concediu pentru creşterea copilului.
  6. Dosar cu şina din carton (coperţi întregi);
  7. Alte acte după caz;
  8. Pentru plata în cont bancar – extras de cont,  deschis la BCR, BRD, CEC, ProCredit,  Transilvania, Romextera, Alpha, Piraeus, pe numele solicitantului la o unitate bancară din Bucureşti.

*** H.G. 1682/2008 pentru modificarea H.G. 1025/2006 privind Normele de aplicare a OUG 148/2005 modificată, nu a stabilit un model de adeverinţă de la angajator, similar modelului existent pana la 31.12.2008,  eliberarea acesteia fiind de competenţa angajatorilor sau a altor autorităţi competente.
Cererea se depune la DGASPC sector 6, Orizont, Dr. Taberei 18, şi se transmite spre soluţionare Agenţiei pentru Prestaţii Sociale Bucureşti.

B). Stimulentul lunar pentru creşterea copilului până la 2 ani - 100 lei/lună

  • cerere (ANEXA 1 la H.G. 1682/2008, publicată în M.Of. 872/23.12.2008);
  • actul de identitate al solicitantului (copie şi original);
  • certificatul de naştere al copilului pentru care se solicită dreptul (copie şi original); hotărârea judecătorească de încredinţare în vederea adopţiei sau de încredinţare a adopţiei, hotărârea judecătorească sau hotărârea comisiei pentru protecţia copilului pentru măsura plasamentului în regim de urgenţă (copie şi original);
  • certificatele de naştere ale tuturor copiilor născuţi după data de 1 ianuarie 2006 (copie şi original);
  • adeverinţa tip eliberată de angajator, din care să rezulte că persoana îndreptăţită :
    • a beneficiat de concediu de maternitate (pre şi postnatal), (să se precizeze perioada),
    • a realizat venituri salariale supuse impozitului pe venit, potrivit Codului Fiscal, timp de 12 luni anterior datei naşterii copilului,
    • realizează venituri în prezent, cu precizarea datei (zi/luna/an) de reluare a activitatii.
  • dosar cu şina din carton (coperţi întregi);
  • pentru plata în cont bancar – extras de cont,  deschis la BCR, BRD, CEC, ProCredit, Transilvania, Romextera, Alpha, Piraeus, pe numele solicitantului la o unitate bancară din Bucureşti.

Cererea se depune la DGASPC sector 6, str.Dr. Taberei nr.18, (Orizont) şi se transmite spre soluţionare Agenţiei pentru Prestaţii Sociale Bucureşti.
AGENŢIA PENTRU PRESTAŢII SOCIALE  soluţionează cererea, prin decizie de aprobare sau respingere a acesteia şi efectuează plata stimulentului  pentru cererile aprobate, (aproximativ 2-2.5 luni prima plată). 
adresa Agenţiei pentru Prestaţii Sociale Bucureşti – str. Hambarului  nr.6,  sector 2;
tel: 021.250.90.20; 021.250.90.21;  021.250.90.22; 021.250.90.23.
Program de lucru cu publicul:
Luni
, Miercuri, Joi - 09.00-15.00
Marti, Vineri - 14.00 - 18.00

Alocaţia de stat (0-2 ani - 200 lei/lună,  2-18 ani - 42 lei/lună):

  • Cerere tip;
  • Actele de identitate ale reprezentanţilor legali – copie şi original; (mama şi tatăl cu domiciliul în sectorul 6);
  • Certificatul de naştere al copilului pentru care se solicită alocaţia de stat - copie şi original;
  • Dosar cu şină.

Alte acte solicitate după caz:

  • Adeverinţă de la primăria de domiciliu al celuilalt părinte, în cazul în care acesta nu are domiciliul în Municipiul Bucureşti;
  • Certificat de căsătorie;
  • Hotărâre de divorţ;
  • Hotărâre judecătorească de încredinţare, încredinţare în vederea adopţiei, de plasament, de plasament în regim de urgenţă, de instituire a tutelei;
  • Certificat de încadrare intr-o categorie de persoane cu handicap;
  • Extras de cont la una din băncile menţionate mai sus, dacă se solicită plata în cont personal/de card.

Contravaloarea în lei a trusoului pentru nou născuţi  (150 lei):

  • Cerere tip;
  • Declaraţie pe propria răspundere privind nesolicitarea anterioara a contravalorii în lei a trusoului pentru nou-născuţi;
  • Act de identitate solicitant (original şi copie);
  • Act de identitate celălalt părinte (copie);
  • Certificat naştere copil (original şi copie).

Alocaţia pentru copiii nou-născuţi (230 lei) (213 lei ptr. copiii născuţi în 2008):

  • Cerere tip;
  • Declaraţie pe propria răspundere privind rangul copilului nou născut;
  • Actul de identitate al mamei – copie si original;
  • Certificatul de nastere al copilului nou-născut* - copie şi original;
  • Copiile de pe certificatele de naştere ale copiilor născuti anterior;
  • Adeverinţa (negaţie) – în cazul în care naşterea a fost înregistrată în altă localitate/sector decât în cea în care domiciliază mama, din care să rezulte că nu a beneficiat de alocaţia pentru copilul nou-născut.

* prin sintagma copil nou-născut se întelege copilul în vârsta de până la 12 luni.
Beneficiaza de alocaţia nou născut, mamele pentru primii 4 copii născuţi vii.

Adeverinţă de nefigurare cu cerere alocaţie nou-născut (negaţie):

Acte necesare pentru eliberarea adeverinţei (negaţiei) din care să rezulte nesolicitarea alocaţiei pentru copilul nou-născut de la Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6:

  • Cerere tip;
  • Actul de identitate al mamei – copie;
  • Certificatul de naştere al copilului nou-născut - copie .

Formulare

Date de contact pentru sectorul 6 - Bucuresti:

Serviciul Alocaţii şi Indemnizaţii oferă servicii  de informare şi relaţii publice persoanelor/familiilor cu copii domiciliaţi în sectorul 6 şi funcţionează în cadrul Directiei Protecţia Socială Sector 6.

Şef Serviciu - Ilie Mogîldea

Adresa: str.Drumul Taberei nr. 18, (Complex Orizont) sector 6, Bucureşti,
Telefon: 021 745 72 37,interior 118,
Fax: 021 745 62 29.
Adresa web: http://www.protectiacopilului6.ro/;
Adresa mail: Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.



Comentarii ()add
Spune-ti parerea despre acest articol
quote
bold
italicize
underline
strike
url
image
quote
quote
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley


Adaugati caracterele din imagine


busy
 
newsletter
login
cont
parinti
parinti


galeriapiticilor.jpg    
Poze din galerie!
Educatie si Scoala
2006 - 2012 ScoalaParintilor.ro - toate drepturile rezervate
Termeni si conditii | Publicitate

banner
banner