În momentul de faţă, în România, avem de-a face cu un sistem educaţional deficient care ne afectează în mod direct, pe noi, copiii şi, uneori, chiar şi pe cadrele didactice.

În perioada 2000-2008, abandonul şcolar la clasele I-VIII a crescut de 3 ori, 40.000 copiii părăsind anual şcoala, majoritatea în mediul rural. În mod normal, dezvoltarea economică din aceşti ani ar fi trebuit să modernizeze învăţământul şi să reducă abandonul şcolar, lucru care din, din păcate, nu s-a întâmplat. Atunci la ce ne putem aştepta până la sfârşitul anului 2009 sau în 2010 şi cât de mare va fi numărul copiilor care vor părăsi şcoala?
Nu de puţine ori, în sate şi comune, cu complicitatea directorilor de şcoală şi a primarilor, interesul agricol s-a aflat pe primul plan, în defavoarea frecventării şcolii de către copii. Este vorba de abandonul şcolar temporar, în perioadele în care părinţii au nevoie de ajutorul copiilor în agricultură. Nu ştim dacă cei vinovaţi au fost sancţionaţi şi nici cât de extins este acest fenomen.
Totodată, jumătate dintre elevi cred că drepturile lor nu le sunt respectate în şcoală. Un alt aspect este legat de lipsa consultării elevilor în probleme care ţin de organizarea activităţilor şcolare. Nu puţine sunt deciziile pe care noi le considerăm greşite, cu consecinţe pe care, în primul rând, elevii le suportă. O altă parte a acestor lipsuri este faptul că un număr mare din membrii consiliilor elevilor reprezintă cazuri de numire în diferite funcţii de către directorii de unităţi şcolare sau de către inspectorii de învăţământ, şi nu prin votul nostru democratic. De asemenea, adoptarea regulamentelor şcolare se face fără consultarea noastră.
Violenţa este un fenomen îngrijorător în şcoli. Conform unui studiu UNICEF, în 75% din şcoli, se înregistrează frecvent cazuri de violenţă. Printre cauzele violenţei în şcoli se numără lipsa acută a consilierilor şcolari în fiecare unitate de învăţământ, nerealizarea unor programe educative pentru părinţi, lipsa de pregătire a cadrelor didactice şi a sistemelor de monitorizare permanentă.