Copiii atrag atentia asupra importantei drepturilor lor Imprimare E-mail


La 20 de ani de la adoptarea Conventiei Drepturilor Copilului, copiii atrag atentia asupra importantei drepturilor lor
20 noiembrie este o zi istorica pentru cele 2 miliarde de copii din lume, deoarece la aceasta data, in anul 1989, Organizatia Natiunilor Unite a adoptat cele 54 de articole ale Conventiei privind Drepturile Copilului. La 20 de ani de la adoptarea Conventiei, Grupul National de Initiativa al Copiilor atrage atentia asupra celor mai importante aspecte legate de drepturile copilului in România: necesitatea aplicarii principiului interesului superior al copilului, accesul la educatie si impactul negativ al crizei economice asupra copiilor.

Pentru a marca la nivel national aniversarea a 20 de ani de la adoptarea Conventiei, UNICEF, Salvati Copiii si ANPDC deruleaza campania de promovare a drepturilor copilului „Asculta-i si apara-le drepturile!”, in cadrul careia au fost organizate dezbateri ale Grupului National de Initiativa al Copiilor, ample activitati de informare si dezbateri in scoli, intâlniri cu autoritatile locale, concursuri si simpozioane, spectacole, mese rotunde si alte evenimente tematice la nivel local. Pâna in prezent, campania s-a derulat in 15 judete si mai mult de 300 de scoli, fiind implicati peste 10.000 de copii si 300 de voluntari Salvati Copiii.  

Grupul National de Initiativa al Copiilor a lansat un semnal de alarma, dar si recomandari de solutionare a unor probleme considerate esentiale: necesitatea aplicarii principiului interesului superior al copilului in orice decizie luata de autoritati cu privire la copii, asigurarea accesului la educatie pentru toti copiii si reducerea ratei abandonului scolar,  precum si atenuarea efectelor crizei economice asupra vietii copiilor. Reprezentantii copiilor subliniaza ca jumatate dintre elevi cred ca drepturile lor nu le sunt respectate in scoala si atrag atentia asupra  fenomenului ingrijorator al violentei din scoli si asupra discriminarii fata de copiii romi si copiii cu dizabilitati.

„Fiecare dintre noi trebuie sa beneficieze de respectarea drepturilor sale indiferent de dificultatile economice sau politice prin care trece tara noastra. Avem nevoie sa fim protejati impotriva violentei si discriminarii, sa ne putem exprima opinia si sa avem modele de educatie si comportament care sa ne faca cetateni europeni si parinti mai buni in viitor”, a spus Laura Vrabie (17 ani), reprezentanta Grupului de Initiativa al Copiilor si voluntar Salvati Copiii.

Printre solutiile propuse de copii se numara:
-acordarea alocatiilor si a altor forme de ajutor pentru copil si familie sub forma unor bonuri (similare bonurilor de masa) pe baza carora sa poata fi cumparate doar rechizite, alimente si imbracaminte pentru copii;
-crearea unui Minister al Copilului si Familiei, dupa modelele din Olanda, Norvegia sau Marea Britanie, care, in mod exceptional, sa fie condus doar de specialisti in domeniul drepturilor copilului si nu de oameni politici;
-respectarea dreptului la educatie scolara pentru toti copiii, indiferent de costuri, prin crearea de facilitati de transport si oferirea de materiale didactice si manuale gratuite, inclusiv pentru clasele XI si XII;
-numirea unui consilier scolar pentru 300 de elevi (in prezent, exista un consilier la 800 de elevi);
-infiintarea Avocatului Copilului, ca adjunct al Avocatului Poporului sau ca institutie independenta care sa le apere drepturile.

„Conventia a transformat modul in care sunt priviti si tratati copiii in lume. A exercitat o influenta puternica si profunda asupra legislatiei, politicilor si programelor nationale si internationale, a institutiilor publice si private, a familiilor, comunitatilor si persoanelor. S-au inregistrat progrese remarcabile in domeniul supravietuirii, dezvoltarii, protectiei si participarii copiilor. Cu toate acestea, exista inca provocari pentru depasirea carora trebuie sa ne unim fortele si printre care se numara reducerea disparitatilor si protectie copiilor, in special in aceasta perioada de criza” a declarat domnul Edmond McLoughney, Reprezentantul UNICEF in România.

„Prin ratificarea Conventiei, guvernul român se obliga sa apere si sa garanteze drepturile copilului, incluzându-le in legislatie si in politicile nationale. Plecând de la premisa ca drepturile copilului implica participarea reala a copiilor in viata societatii, trebuie sa ne asiguram ca acest lucru se intâmpla acum si pe viitor” a declarat Gabriela Alexandrescu, Presedinte Executiv Salvati Copiii România.

„Protectia copilului este responsabilitatea fiecaruia dintre noi  indiferent de nivelul la care se afla in societate si de functia  pe care o ocupa : ministri, presedinti, prim ministri, judecatori, profesori doctori, parinti si chiar copiii insisi au indatoriri in ceea ce priveste protectia copilului”, a adaugat doamna Mioara Bogdan, Secretar general al ANPDC.

Pentru informatii suplimentare, persoane de contact:
UNICEF România, Codruta Hedesiu, Coordonator Relatii externe si Presa, 021.201.78.64, Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.
Salvati Copiii România, Ana Dumitru, Specialist PR, 021. 316.61.76, Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.
ANPDC, Izabella Popa, consilier , tel: 021.310.07.89, e-mail: Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina. , Liliana Turliu, consiler, tel. 0723.083.874 e-mail: Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.
Despre UNICEF
UNICEF este prezent in România si in alte 150 de tari si teritorii pentru a promova  supravietuirea  si  dezvoltarea  copiilor, din perioada copilariei mici pâna la adolescenta.
in România, UNICEF sustine drepturile copiilor prin programe de sanatate si nutritie, educatie de calitate, precum si prin protectia copiilor impotriva violentei, neglijentei si HIV/SIDA. UNICEF este sustinut financiar integral prin  contributiile voluntare  ale  persoanelor  fizice,  corporatiilor, fundatiilor  si  a guvernelor.
Despre ANPDC
ANPDC este organizata si functioneaza ca organ de specialitate al administratiei publice centrale, cu personalitate juridica, in subordinea Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale. Misiunea ANPDC este de a monitoriza respectarea drepturilor tuturor copiilor si de a lua toate masurile pentru a contribui la crearea unei societati demne pentru copii, implicând in acest proces autoritatile administratiei publice locale si centrale, societatea civila, parintii si copiii.
Despre Salvati Copiii
Membru al Aliantei Internationale Salvati Copiii, cea mai mare organizatie independenta din lume de promovare a drepturilor copiilor, ce cuprinde 27 de membri si desfasoara programe in peste 125 de tari, Salvati Copiii România este implicata in diferite proiecte de educatie, protectie sociala si advocacy pentru copiii din familii sarace, copiii victima a violentei, copiii victime ale exploatarii  prin munca, copiii strazii, copiii refugiati, copiii din comunitatile dezavantajate, copiii cu dizabilitati etc., lucrând cu copiii si familiile acestora pentru imbunatatirea vietii lor de zi cu zi si crearea unor planuri de viitor. Anual  peste 30.000 de copii sunt implicati in programele organizatiei. Salvati Copiii isi utilizeaza experienta globala pentru a obtine din partea organismelor guvernamentale decizii si initiative de pe urma carora sa beneficieze toti copiii.

Note pentru redactori:
Conventia privind Drepturile Copilului este un instrument esential pentru promovarea si protectia drepturilor tuturor copiilor, cuprinzând toate drepturile civile, culturale, economice, politice si sociale pe care le au copiii. Printre cele mai importante drepturi stipulate de Conventie se numara: dreptul la supravietuire si dezvoltare, dreptul la un mediu familial sigur, dreptul de a fi protejat impotriva violentei fizice sau psihice si impotriva maltratarii, dreptul la educatie,  dreptul la asistenta medicala si nu in ultimul rând dreptul la a-si exprima opinia.
Pâna in prezent, 193 de state, printre care si  România au ratificat Conventia. Prin ratificarea Conventiei la data de 28 septembrie 1990, statul român s-a angajat sa ia toate masurile legislative, administrative si de orice alta natura necesare pentru implementarea drepturilor copiilor asa cum sunt ele stipulate in Conventie.
Pentru versiunea integrala a Conventiei, precum si  Recomandarile Comitetului ONU pentru Drepturile Copilului 2009  va rugam accesati:
www.salvaticopiii.ro
www.unicef.ro
www.copii.ro


Comentarii ()add
Spune-ti parerea despre acest articol
quote
bold
italicize
underline
strike
url
image
quote
quote
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley


Adaugati caracterele din imagine


busy
 
newsletter
login
cont
parinti
parinti


galeriapiticilor.jpg    
Poze din galerie!
Educatie si Scoala
2006 - 2012 ScoalaParintilor.ro - toate drepturile rezervate
Termeni si conditii | Publicitate

banner
banner