Subiecte de ingrijorare privind copiii din Romania Imprimare E-mail


ImageScurt istoric - Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului

Eglantyne Jebb – fondatoarea Save the Children, a elaborat prima Declaraţie a Drepturilor Copilului, in 1923.
Impresionată şi revoltată de consecinţele Primului Război Mondial şi ale Revoluţiei din Rusia (mii de copii care mureau zilnic din cauza bolilor şi a foametei în toate ţările Europei), a luat decizia de a se dedica salvării şi îmbunătăţirii vieţii copiilor din întreaga lume. De aceea, scopul urmărit a fost de a crea o organizaţie internaţională puternică în măsură să intervină şi în zonele mai puţin cunoscute unde se aflau copii lipsiţi de protecţie. Programele dezvoltate în acea vreme urmăreau în special combaterea foametei şi asigurarea asistenţei medicale copiilor.



“Este foarte clar că salvarea copiilor din întreaga lume nu reprezintă o imposibilitate inerentă. Acest lucru devine imposibil doar dacă refuzăm să-l realizăm.”



Plecând de la acest mesaj, EJ a considerat că este nevoie de măsuri mondiale de protecţie a copiilor care să fie cunoscute şi asumate de toate statele lumii. Astfel, prin perseverenţă şi implicare activă, EJ a conceput şi a reuşit adoptarea de către Liga Naţiunilor (astăzi, Organizaţia Naţiunilor Unite) a Declaraţiei Drepturilor Copilului, primul document internaţional în care „drepturilor copilului” sunt menţionate şi promovate în mod unitar.

Liga Naţiunilor Unite a adoptat Declaraţia in 1924.

65 de ani mai târziu Declaraţia devine baza Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului. La 20 noiembrie 1989, Adunarea Generala ONU adopta in unanimitate CDC.

In prezent este ratificată de 193 de state, afectând astfel viata a peste 100 milioane de cetăţeni cu vârste pana in 18 ani.

Noul Tratat de la Lisabona, in art.3, consacra protecţia drepturilor copilului, ca fiind responsabilitatea statelor membre EU atât in politica interna cat si externa.

Subiecte de îngrijorare cu privire la respectarea drepturilor copilului în România  din punctul de vedere al Salvaţi Copiii România

Participarea copiilor
Deşi participarea este prevăzută atât în Convenţia ONU pentru Drepturile Copilului, cât şi sub formă de principiu în Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, demersurile de cercetare efectuate de Salvaţi Copiii relevă că numai 7% din tineri cred că pot influenţa deciziile care se iau la nivel înalt iar 75% dintre copii au spus că, deşi ştiau că la ei în şcoală se adopta un nou regulament şcolar, nu au avut posibilitatea de a-şi expune părerea.
Consiliile Elevilor trebuie să joace rolul unui for de reprezentare a tuturor elevilor dintr-o şcoală, a nevoilor, aşteptărilor şi propunerilor lor şi cu toate acestea, 34,5% dintre elevii din România fie nu auziseră vreodată de Consiliul Elevilor fie afirmau cu certitudine că în şcoala lor nu există.
”Comitetul se arată preocupat de faptul că opiniile copiilor nu sunt întotdeauna cerute sau luate în considerare în anumite împrejurări, precum audierile cazurilor în care sunt implicaţi copii, în aspecte ce ţin de administrarea şcolii şi educaţie sau în dezbateri publice”
Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului, iunie 2009

Monitorizarea independentă a drepturilor copilului
Cu toate că necesitatea înfiinţării instituţiei Avocatului Copilului a fost evidenţiată şi în recomandările anterioare ale Comitetului ONU pentru Drepturile Copilului, precum şi de societatea civilă, Parlamentul a respins la începutul acestui an propunerea legislativă de înfiinţare a   acestei instituţii. Salvati Copiii a promovat necesitatea infiintarii institutiei ca urmare a dezbaterilor organizate avand ca invitati Avocatul Copilului din Suedia si Comisarul Consiliului Europei pe Drepturile Omului. În iunie 2009, Comitetul ONU a reiterat recomandarea de înfiinţare a acestei instituţii remarcând cu îngrijorare că monitorizarea independentă a drepturilor copilului este insuficient realizată de Avocatul Poporului.
Comitetul subliniază că în absenţa Avocatului Copilului, instituţia Avocatului Poporului „trebuie să beneficieze de toate resursele umane şi financiare necesare pentru a-şi putea îndeplini mandatul în mod eficient şi semnificativ, în special în ceea ce priveşte capacitatea sa de a primi şi examina plângeri de la sau în numele copiilor legate de încălcarea drepturilor acestora”
Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului, iunie 2009

Colectarea datelor despre copii
La nivel naţional, România se confruntă cu lipsa unui sistem coerent şi eficient de colectare a datelor despre copii. Este nevoie de un sistem amplu de colectare şi analizare a datelor din toate domeniile de interes ale Convenţiei, cu accent deosebit pe categoriile vulnerabile de copii.
„Comitetul recomandă de asemenea, să se conceapă şi să se folosească de către agenţii un set unitar de indicatori pentru toate persoanele în vârstă de până la 18 ani, care să permită colectarea de date comparabile şi complementare.”
Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului, iunie 2009

Alocarea bugetară şi existenţa unui monopol al statului asupra serviciilor sociale. Deşi organizaţiile neguvernamentale au contribuit în mod esenţial la înfiinţarea acestor servicii şi la dezvoltarea de bune practici în domeniu, aducând resurse umane specializate, precum şi resurse financiare, ele nu au posibilitatea de a continua munca începută în lipsa unei politici a statului în privinţa acordării de finanţare către ONG-uri. Pe de altă parte, procesul de alocare bugetară în domeniul drepturilor copilului este posibil să nu fie îndeajuns bazat pe cerere si Guvernul nu are in vedere ca, în elaborarea bugetului de stat să adopte o abordare din perspectiva drepturilor copilului şi să aplice un sistem transparent şi participativ de urmărire a alocărilor bugetare şi a folosirii resurselor pentru copii.  
„Comitetul recomandă cu insistentă ca (...) statul parte să crească bugetul destinat implementării drepturilor copilului şi să creeze un mecanism de monitorizare şi de supervizare prin care să se asigure că alocarea resurselor şi efectuarea cheltuielilor se fac într-un mod cât mai eficient”
Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului, iunie 2009

Dreptul la supravieţuire şi dezvoltare
Ponderea crescută a deceselor copiilor cu vârsta sub un an a dus la înregistrarea celei mai ridicate rate a mortalităţii infantile din Europa, raportată în anul 2008 la 11‰ în România, comparativ cu 4.6‰ media EU (Suedia 2.5‰; Italia 3.7 ‰). Jumătate dintre decesele survenite la vârste sub un an se înregistrează în prima lună de viaţă (perioada postneonatală), ceea ce reprezintă o valoare de 2-3 ori mai mare faţă de cea din alte ţări europene. Cea mai ridicată rată a mortalităţii infantile din România se înregistrează în partea de Sud-Est a ţării, unde în mediul rural se atinge valoarea de 15,8‰. De asemenea, 4 din 1000 de copii români de până în 5 ani au greutatea corporală de 2 ori mai mică decât media copiilor din aceeaşi categorie de vârstă (în timp ce procentul în Bulgaria şi Cehia este de 2‰ iar în Moldova de 3‰). (surse: INS si Eurostat).
„Comitetul încurajează în mod deosebit statul parte să pună un accent mai mare pe serviciile prenatale şi postnatale, acordând o atenţie specială comunităţilor defavorizate şi să demareze programe de formare a abilităţilor parentale.”
Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului, iunie 2009

Nivelul de trai
Încă din anii trecuţi, sociologii au evidenţiat că în România, copiii şi tinerii sunt categoria de vârstă care înregistrează cea mai ridicată rată a sărăciei la nivel naţional. Predicţiile recente cu privire la impactul crizei economice, efectuate de UNICEF si Banca Mondială, atrag atenţia nu numai că această tendinţă se menţine dar şi că nu mai puţin de 351.000 de copii cu vârste cuprinse între 0 şi 14 ani vor fi afectaţi de sărăcie până la finele anului 2009 în România. În contextul în care mai puţin de 20% din unităţile administrativ teritoriale din România au înfiinţate servicii sociale publice de asistenţă socială, protecţia acestor copiii se arată cu atât mai dificilă.  
„Comitetul se arată îngrijorat de faptul că deşi nivelul de sărăcie în rândul populaţiei roma a scăzut în perioada 2003-2006, riscul sărăciei la nivelul acestei populaţii este în continuare de patru ori mai ridicat decât în cazul populaţiei majoritate”
Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului, iunie 2009

Educaţie
La nivelul anului 2000-2001, rata abandonului în învăţământul primar şi gimnazial era de 0,6%, pentru ca mai apoi să crească până la 1,9% în 2007-2008. Totodată, 80% dintre copiii care nu beneficiază de nicio formă de educaţie sunt de etnie romă, iar în cazul în care aceştia frecventează, totuşi, o şcoală, se întâlneşte în continuare fenomenul de segregare a copiilor romi în instituţiile de învăţământ.
Insuficienţa instituţiilor de învăţământ (inclusiv grădiniţe), face ca elevii să înveţe în două sau chiar trei schimburi, în unele şcoli. Acest lucru afectează şi exercitarea dreptului la participare: elevii care doresc să se implice în activităţi extraşcolare ori să iniţieze proiecte prin intermediul Consiliului Elevilor nu au când şi unde să se întâlnească pentru a  derula aceste activităţi.
Respectarea dreptului la educaţie a copiilor din România este afectată, printre altele, şi de politizarea puternică a educaţiei, asociată cu desemnarea persoanelor cheie din administraţia centrală, inspectorilor şcolari şi directorilor de şcoală în funcţie de apartenenţa la un partid sau altul, conducând în final la o instabilitate a sistemului de învăţământ românesc cu efecte resimţite foarte puternic la nivelul elevilor.
Calitatea sistemului educaţional românesc scade de la an la an. La toate evaluările internaţionale, copiii români s-au poziţionat pe ultimele locuri din clasament. Există o lipsă de corelare între profilul sistemului de educaţie şi nevoia de forţă de muncă, fapt ce duce la o rată crescută a şomajului în rândul tinerilor cu studii superioare (24.5% în 2008).
Copiii străzii reprezintă încă un segment defavorizat în raport cu accesul la educaţie. Faptul că cei mai mulţi dintre aceştia sunt obligaţi să muncească pentru a-şi câştiga existenţa determină o participare redusă la educaţie. Conform unei cercetări realizate în anul 2008 de Organizaţia Salvaţi Copiii, aproximativ 70% din copiii care muncesc pe stradă în Braşov şi 88,2% în Bucureşti nu frecventează şcoala.
„Comitetul recomandă ca statul parte să se asigure că: învăţământul primar este gratuit şi obligatoriu pentru toţi copiii, în speţă prin eliminarea costurilor ascunse, să investească resurse suplimentare considerabile care să asigure dreptul tuturor copiilor la o educaţie cu adevărat inclusivă (...), să implice părinţii şi comunităţile rome în elaborarea unei programe adecvate pentru copiii romi (...), să crească calitatea educaţiei oferite tuturor copiilor mai ales în sensul dezvoltării abilităţilor de viaţă şi acordând o atenţie deosebită copiilor instituţionalizaţi, să crească şi să îmbunătăţească accesul la educaţie preşcolară al copiilor romi şi al celor defavorizaţi (...) să creeze un sistem formal prin care să ofere oportunităţi preşcolare alternative şi comunitare copiilor din mediul rural. ”
Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului, iunie 2009

Protecţie împotriva violenţei, abuzului şi exploatării copiilor
În cadrul raportului alternativ transmis Comitetului ONU, Salvaţi Copiii a evidenţiat şi:
- lipsa educaţiei parentale şi a specialiştilor în domeniul educaţiei copiilor fără violenţă, fără bătaie, fără metode umilitoare. România a interzis prin lege bătaia, dar nu a asigurat pregătirea corespunzătoare a personalului care lucrează cu copii. În una din cercetările realizate de Salvaţi Copiii (2007), 90% dintre specialişti au declarat că au nevoie de mai multă informaţie şi pregătire în acest domeniu.
lipsa de măsuri eficiente de protecţie a copiilor în faţa exploatării economice. Sunt peste 70.000 de copii obligaţi să muncească în mediul rural, pe stradă sau la domiciliul altor persoane, să cerşească etc.
- Existenţa cazurilor în care mass-media încalcă prevederile legale cu privire la protecţia identităţii şi a vieţii private a copilului.
- lipsa unor informaţii clare şi a unor măsuri
- de protecţie reală a copiilor de a nu fi racolaţi de reţele implicate în exploatarea sexuală comercială şi în trafic de persoane.
- lipsa unui sistem de protecţie on-line a copiilor împotriva informaţiilor/imaginilor dăunătoare de pe site-urile cu conţinut violent sau pornografic.
Comitetul recomandă României „să creeze mecanisme de monitorizare a numărului de cazuri şi amploarea abuzului sexual, neglijării, relelor tratamente sau a exploatării, inclusiv în familie, în şcoli şi în servicii de tip rezidenţial sau de alt tip ”
Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului, iunie 2009

Justiţia pentru minori
Legislaţia care reglementează centrele de reeducare din România datează din anii ’70, sistemul de justiţie pentru minori nefiind armonizată cu prevederile legale internaţionale. Numărul copiilor deţinuţi în închisori pentru adulţi continuă să fie ridicat (61%) şi, cu toate că sunt cazaţi separat, aceştia nu beneficiază de programe adaptate nevoilor şi vârstei lor. De asemenea, sunt rare cazurile în care există judecători specializaţi în cauze cu minori. În plus, nu există un sistem de asistenţă post-penală care să sprijine reintegrarea socială a tinerilor care ies din sistemul penitenciar sau din centrele de reeducare, astfel că toate progresele pe care aceste instituţii le-ar putea aduce
Comitetul solicită Românei „să introducă instituţia judecătorilor specializaţi pentru copii în toate regiunile, care să beneficieze de studiile şi pregătirea necesare de specialitate (...) până la înfiinţarea tribunalelor pentru minori, să fie luate toate măsurile prin care să se asigure că dosarele penale în care sunt implicaţi copii sunt examinate, respectând dreptul copilului la intimitate de către judecători, consilii judiciare şi psihologice special instruite în acest sens ”
Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului, iunie 2009

Pe lângă aspectele menţionate mai sus, Salvaţi Copiii a adus în atenţia Comitetului ONU şi o serie de alte probleme care afectează viaţa copiilor din România, subliniind că încă există mai multe categorii de copii care nu beneficiază de drepturile lor: copiii străzii, cei romi, copiii HIV pozitiv, cei cu părinţi plecaţi la muncă în alte ţări şi lăsaţi în grija rudelor, copiii români neacompaniaţi, găsiţi pe teritoriul altor state etc. Mai multe detalii pot fi regăsite în documentul:
http://www.salvaticopiii.ro/romania/resurse/rapoarte_2009/Raport_Alternativ_SCR_RO.pdf



Taguri:  drepturile copilului salvati copii Dreptul la supravietuire si dezvoltare ONU
Comentarii (0)add
Spune-ti parerea despre acest articol
quote
bold
italicize
underline
strike
url
image
quote
quote
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley


Adaugati caracterele din imagine


busy
 
newsletter
login
cont
parinti
parinti


galeriapiticilor.jpg    
Poze din galerie!
Educatie si Scoala
2006 - 2012 ScoalaParintilor.ro - toate drepturile rezervate
Termeni si conditii | Publicitate

banner
banner