În general oameni sunt subiectivi cu ei înşişi, dar mai treji, când îi privesc pe ceilalţi. Tendinţa  este de a mustra imediat pe cel, care a greşit, şi un astfel de demers este legitim, dar sortit eşecului. Povestea cu tâlc este modalitatea de a mustra spiritual.

    Omul aspiră, să   discearnă  Răul de Bine. Cât  Răul există  problema omului este raportarea la acesta.  Realitatea Răului poate fi percepută în toate componentele personalităţii: simţire, voinţă, gândire.„Dacă vezi răul în această lume, nu-ţi spune: iată ceva ce este imperfect, ceva ce este rău, ci întreabă-te: cum să dobândesc cunoaşterea, care îmi va arăta că acest rău, din punctul de vedere superior al înţelepciunii universale, poate fi metamorfozat într-un bine.”R.Steiner-Evanghelia după Ioan.
   
    Fiinţa  umană are în karma ei,  lupta cu Răul, pentru că numai omul, poate transforma, conştient şi în deplină libertate, Răul în Bine, numai el poate găsi Binele potrivit, pentru orice situaţie. În  permanenta şi adevărata luptă cu Răul, în încercarea de a transforma Răul în Bine, foarte des  vrem, putem, trebuie să MUSTRĂM.

    Mustrarea şi sfatul. Ca  părinte,  instructor ori conducător de grup, suntem frecvent puşi în situaţia de a optimiza activităţi, comportamente, atitudini,  mai prozaic spus, să mustrăm, să sfătuim....nici cel mai bun dascăl, nu va putea evita purtările rele...este vorba aici de a face să se nască nişte sentimente, care să-i determine pe copii, să renunţe la acel lucru.” R.Steiner- Arta educatiei.  Dorind  binele apropiaţilor, mustrăm, dăm sfaturi...Ambele au aceeaşi tristă soartă: sunt rău primite, negate, ignorate. De ce? Pentru că nu ştim să mustrăm şi să sfătuim!  Esenţialul este să trezim un sentiment al răului obiectiv, care a fost făcut şi al necesităţii de a repara acest rău.” R.Steiner- Arta educatiei. Mustrarea adevărată  are puterea de a transforma Răul în Bine, este totdeauna acceptată,  pentru că se adresează spiritului.

      Orice drum către ceilalţi este un drum spre noi înşine. Dacă vreau să îndrept pe cel de alături să încep cu mine.
Am dreptul să mustru? Da, cât timp nu am nici un interes personal, nu manipulez şi singurul meu scop este, să  fiu celuilalt de folos. Pot  să dojenesc, când nu sunt în  situaţiile  menţionate în Biblie. Nu-ţi judeca aproapele: ,,Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi, veţi fi judecaţi şi cu ce măsură veţi măsura, vi se va măsura. De vezi tu paiul din ochiul fratelui tău şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău”(Matei,7.1) Să arunce primul piatra, cel fără de păcat:„ Atunci Cărturarii şi Fariseii I-au adus o femeie prinsă în preacurvie. Au pus-o în mijlocul norodului şi au zis lui Isus: Învăţătorule, femeia aceasta a fost prinsă, chiar când săvârşea preacurvia. Moise, în Lege, ne-a poruncit să ucidem cu pietre  astfel de femei. Tu, dar, ce zici?...Fiindcă ei nu încetau să-L întrebe, El s-a ridicat şi le-a spus: Cine din voi este fără de păcat, să arunce cel dintâi cu piatra în ea.”( Ioan 8. 1-7)
 
    Ce se întâmplă când mustrăm pe cineva? Dacă certăm într-un moment nepotrivit şi într-o formă inadecvată, cel mustrat este agresat profund. Sufletul şi spiritul i  se închid şi  poate rămâne cu o rană în suflet. Noi  toţi, simţim aşa pentru că :
    1. mustrarea nu  se face la nivel spiritual
    2. motivaţia  nu e justă
    3. momentul şi forma  sunt nepotrivite.