Scoala Parintilor - Copii la varsta lui: "De ce?"

Acasa

Copii la varsta lui: "De ce?"

Cititi si...
Cum invata bebelusii si copiii mici.

Bebelusul este pregatit sa invete inca de la nastere si chiar si inainte!
Invata prin interactiuni: Pentru aceasta isi foloseste toate simturile ca sa inteleaga lumea din jurul lui. Copilul mic invata in contextul “jocului” Jocul nu poate fi separat de invatare pentru un bebelus.

Mai intai, el invata despre lucrurile din afara si apoi face diferenta "cine sunt eu" si ce este non-eu.Jocul cu propriul corp il invata sa se cunoasca pe sine. Sa stie fiecare lucru si sa intelege sensul acestuia.
Sa vedem cum se desfasoara invatarea: Invatarea incepe in bratele mamei si cand mama face ceva ce el nu poate inca face, fac impreuna .

Mai mult...

“De ce fuge umb’a cand vine lumina? de ce ploua de sus in jos?”, “de ce azi se cheama miercuri, dar pe joi il cheama tot azi?” Si intrebarile curg si nu se opresc. Ne scormonim mintea sa incercam sa aducem ceva lumina in ochii mariti de curiozitate ai copilului, care iar deschide gurita sa …mai puna inca o intrebare, inca un “de ce”.

In jurul varstei de 2 ani si jumatate-3 ani, copilul incepe sa puna intrebari in legatura cu orice. Dintr-o data, gaseste tot felul de lucruri asupra carora vrea sa se lamureasca. Este un moment important in viata lui si a noastra, un moment in care se consolideza (inca o data) relatia dintre noi.

Daca tinem cont de stadiile determinate de psihologul Jean Piaget, la aceasta varsta, copilul se afla in stadiul preoperational, incepand sa foloseasca gandirea simbolica. Copilul stie ce este o cana, chiar daca nu o vede. El incearca sa afle cat mai multe, incluzand achizitiile din sfera limbajului in activitatea de cunoastere a lumii inconjuritoare.

de ce Cum se construieste gandirea? De la nastere, copilul intra intr-un proces de asimilare si prelucrare a informatiilor, incepe adaptarea adecvata in diferite imprejurari si la situatii noi, deductia, generalizarea, corelarea si integrarea datelor si partilor initial disparate, anticiparea consecintelor, compararea variantelor de actiune si retinerea cailor optime, rezolvarea de probleme cu grade sporite de dificultate. Operatiile specifice gandirii provin din interiorizarea treptata a unor actiuni pe care copilul le face mai intai in mod real, in practica de fiecare zi. Apoi, incepe sa-si structureze gandirea care se bazeaza pe comparatie, analiza, sinteza, abstractizarea si generalizare. Comparatia consta intr-o apropiere pe plan mintal a unor obiecte sau fenomene cu scopul stabilirii asemanarilor si deosebirilor dintre ele, insa acestea presupun analiza si sinteza, comparatia fiind doar momentul initial al reflectiei care necesita alaturarea mintala pentru a putea sa stabileasca potrivirile ori nepotrivirile. Analiza este separarea mintala a unor obiecte si fenomene sau a unor insusiri, parti, elemente ale lor, iar sinteza - o legatura stabilita intre obiecte, fenomene sau diferitele lor parti, elemente sau insusiri. Abstractizarea este o analiza a esentialului, izolarea pe plan mintal a unor aspecte sau relatii esentiale intre obiecte si fenomene. Generalizarea se caracterizeaza ca fiind operatia prin care extindem o relatie stabilita intre doua obiecte sau fenomene asupra unei intregi categorii.
Pana a ajunge la acest nivel de gandire exista o evolutie indelungata si plina de complicatii.

Acum, el pune intrebari. Si vrea raspunsuri care sa il ajute sa se construiasca. Primii catre care se indreapta sunt parintii lui, persoanele care il securizeaza afectiv. Se simte relaxat sa intrebe si increzator ca il putem lamuri. Este un moment decisiv, am mai spus-o, caci, prea grabiti sau prea tensionati, putem face cateva erori grave pentru noi si copilul nostru. Daca nu ii vom raspunde copilului, nu ii satisfacem nevoia de cunoastere. Sunt doua variante: ori abandoneaza, limitandu-si foarte mult ariile de cunostere, ori se va orienta catre altii, pierzand increderea in noi. Va gasi o alta persoana care sa ii raspunda si nu se stie daca acea persoana ii va raspunde in asa maniera incat el sa poata construi ceva.

Aici intervine (ne)stiinta noastra. Uneori este greu sa detii toate adevarurile pe care ni le solicita micutii despre pitecantropi, starile de agregare ale apei sau emisferele lui Pluto. Nu, nu va pune acest gen de intrebari la 2 ani, dar spre 3 ani si jumatate... si trebuie sa ii raspundem corect. Nu este nici o rusine sa ii spunem ca nu stim, dar ne vom interesa si ii vom spune. Dar nu trebuie sa uitam niciodata sa ne interesam si sa ii spunem, asa cum i-am promis!

Daca insa stim foarte bine despre ceea ce intreaba copilul, este bine sa fim atenti cat si cum ii povestim. Caci daca vom utiliza cuvinte pe care nu le cunoate este ca si cum nu i-am raspuns. Si ii vom induce si o stare de inhibitie, caci va incepe sa creada despre el ca nu este capabil sa inteleaga ce ii spunem. Nu trebuie sa uitam, de asemenea, ca el are o capacitate de atentie de scurta durata si se va plictisi repede daca nu ii vom raspunde “la obiect” intrebarii lui.

Dar daca el este mereu dispus sa asculte si sa scormoneasca alte si alte intrebari, nu trebuie sa ii spunem niciodata ca pune intrebari prostesti, chiar daca stim cu siguranta ca el stie raspunsul. Ii putem da ocazia sa...ne arate ca stie: “tu de ce crezi ca fuge umb’a cand vine lumina?” . Poate fi un moment care sa ne amuze si care sa il valorizeze pe el foarte mult. Si care ne va da ocazia sa analizam cat si ce anume stie despre lumina si umbra. Iar noi, parinti inteligenti, vom sti sa ii punem la dispozitie carti colorate, imagini si filme documentare care sa il (si care sa ne) ajute, caci se pregateste sa isi largeasca cercul de prieteni si are nevoie sa se simta sigur pe sine si pe relatia noastra.

Psihopedagog specializat Cristina Popescu

Comentarii (0)