Cum ajung copiii la psiholog ? Imprimare E-mail
Cititi si...
CERTURILE DINTRE PARINTI SI COPII

Se intampla ca parintii si copiii au tot felul de dispute din cand in cand. Nici o persoana nu se simte confortabil cand este implicat intr-o cearta care poate deteriora relatia pe care o are cu ceilalti. De aceea, este bine sa intelegem care ar putea fi motivele pentru care copiii nostril incearca intra in dispute cu noi.
Iata cateva motive:

Mai mult...



1. Parintii incep sa fie ingrijorati de comportamentul copilului sau de dezvoltarea lui, li se pare ca “ceva nu este in regula”, nu gasesc explicatii pentru ce se intampla, nu reusesc sa comunice cu el, constata ca are diferite tulburari;
2. Educatoarele, invatatoarele, medicii recomanda parintilor sa mearga cu copilul la psiholog;
3. Parintii simt nevoia unui ajutor psihologic dupa evenimente traumatizante in care familia a fost implicata (decese, accidente, separari, boli etc)
 Adultii au, in general, doua atitudini fata de simptomele psihice ale copiilor. Ei invoca fie o boala, o "anomalie" fizica sau psihica a copilului, fie reaua sa credinta, lenea, rautatea voita. Prima atitudine elibereaza copilul de orice responsabilitate, accentueaza sentimentele de inferioritate, dandu-i impresia ca este



"anormal". in plus, dezarmand copilul pentru viata sanatoasa, ea permite simptomului sa-si atinga scopul: fuga din fata angoasei, mai usoara decat lupta; ea da nastere nevrozelor caracterizate de refugiul in boala. Cea de-a doua atitudine incarca copilul cu toata responsabilitatea, provocand, prin retragerea afectiunii si a intelegerii, sentimente de vinovatie, legate de simptomul pe care copilul incearca sa-l depaseasca. Simptomul raspunde unei nevoi inconstiente, el decurge dintr-o pulsiune blocata sau refulata a carei energie trebuie sa gaseasca cu orice pret un mijloc de exprimare. De aceea, dupa o disparitie de moment, simptomul va reaparea cu atat mai puternic cu cat a fost mai serios combatut, deci cu atat mai puternic cu cat vointa si sensibilitatea copilului sunt mai mari; sau vom asista la aparitia altui simptom mai bine suportat de parinti !
Françoise Dolto identifica si o a treia atitudine care provoaca si mai multa disperare parintilor si copiilor. Dupa ce a ascultat si a recomandat diverse remedii, medicul poate spune: "Stati linistiti, nu-i nimic, e pe fond nervos", ceea ce echivaleaza cu: "Nu inteleg nimic si nici nu-mi pasa."

Ce poate face psihologul?

Ne ajuta sa intelegem ca orice comportament are niste motive care nu sunt intotdeauna constiente. Prin investigarea si analizarea starilor si trairilor se poate ajunge, pe parcursul unei psihoterapii, la descoperirea sursei tulburarilor, la exprimarea conflictului sau a situatiei traumatice care a generat suferinta si astfel la rezolvarea problemei, fara riscul ca simptomul sa reapara sau sa fie inlocuit de altul.
Deci rolul psihologului este de a ne ajuta sa identificam problema si implicatiile ei, sa exprimam ceea ce pana atunci a fost ascuns, dat la o parte, ca fiind jenant, inspaimantator, ignorat, amanat (“trece pana la urma”) sau considerat fara importanta.

Care sunt problemele?

1-3 ani
• tulburari de alimentatie, somn, plans excesiv sau aparent “fara motiv”, probleme cu "olita"
• mers intarziat sau alte probleme motorii
• intarzierea vorbirii
• dependenta de o persoana sau de un obiect, cooperare redusa, inadaptare sau neacceptarea situatiilor noi
• agitatie, nervozitate, incapatinare, conduite agresive sau autoagresive, cosmaruri, frici nejustificate

3-7 ani
• comportament alimentar perturbat
• insomnii, cosmaruri, pavor nocturn
• tulburari de limbaj si de comunicare
• tulburari motorii, ticuri
• situatii traumatice (despartirea parintilor, moartea unui membru al familiei, accidente, boli, operatii)
• perturbari comportamentale aparute ca urmare a nasterii unui alt copil in familie
• enurezis, tulburari somatice cu cauza psihica
• tulburari de relationare si sociale (integrare dificila in colectivitate)
• agresivitate, izolare, comportament bizar, timiditate excesiva, inhibitie

7-14 ani
• probleme scolare
• enurezis, tulburari somatice cu cauza psihica
• fobii, anxietate, cosmaruri
• ticuri si tulburari motorii
• tulburari sociale, minciuna, furt, agresivitate, autoagresivitate
• situatii traumatice (divortul parintilor, doliu, boli somatice, accidente, esecuri repetate)
• tulburari comportamentale (obisnuinte ciudate, bizarerii, dependente), de adaptare si afective
• tulburari ale identitatii sexuale

Autor: Psiholog Anca Munteanu



Taguri:  psihologia copilului psihologie psihologia copilului mic
Comentarii (9)add
... : lili
buna seara! am crezut intotdeauna ca voi avea o familie ok. nu am avut sansa asta. am ales prost.... sau se schima oamenii prea mult... sau se prefac prea mult. asta este drama mea. eu ma adaptez repede. CE MA FAC CU EROUL MEU? Are 6 ani si 6 luni. anul trecut am divortat. au exista intrebari de genul 'de ce nu doarme tati la noi?' exprimare cat se poate de potrivita..., din pacate...( lipsea mult de acasa, din viata noastra.avea alte prioritati. dar il mai vedea dimineata inainte de a pleca la servici).dupa 6 luni, ne-am impacat. dupa alte 6 a avut loc un scandal monstru si l-a vazut pe taica-su violent. s-a speriat f. tare. de atunci nu se mai intalneste cu el. de abia ii raspunde la telefon. este foarte ingrijorat de securitatea mea cat sunt la servici. ma suna. imi spune sa nu ma intalnesc cu taica-su. nici macar sa-mi dea vreo jucarie. zice.."nu, multumesc. nu-mi trebuie." nu vrea nimic de la el. nu il mai intereseaza persoana lui. parca l-a scos din lumea lui, din universul lui. s-a trezit intr-o noapte si m-a intrebat daca taica-su se va duce in rai sau in iad. ce pot sa fac? am un copil vesel, rasfatat. la gradinita ii place dar imi repeta intruna sa o sun pe mama sa-i amintesc sa il ia la 12. nu l-am uitat niciodata la gradinita, nu l-am pierdut niciodata, nicaieri. de unde frica ca nu ne mai gasim? parca tot universul lui sunt eu si mama mea. nu este deloc independent. de-abia coboara la magazinul scarii sa cumpere ceva. ii spun ca am nevoie de ajutorul lui si ca trebuie sa coboare sa cumpere ceva. ma pune sa stau pe balcon sa ma vada. este prea lipit de noi. nu este un copil retas, timid,cuminte. este rasfatat, este frumos, este destept, zambitor, pus pe nebunii, pe sotii, cu mine de fata, cu mama de fata. in lipsa noastra nu stiu cum este. doamna educatoare imi spune ca-i istet si ok. ce parere aveti? asta-i viata noastra. ce sa fac sa fie sigur ca nu ne pierde, sa fie mai independent, sa se mai intalnesca cu taica-su sa imparta un suc? MULTUMESC DIN SUFLET!
...
pentru lili : cp
O luam incet-incet: copilul este nesigur, nu dependent de tine si mama ta. Este un copil care a asistat la o scena care nu il face sa fie prea sigur pe el, pe tine, pe tatal sau.
Copilul, in cazul vostru -baiatul, a asistat la aceasta scena prelungita (un divort care nu a venit din senin, ci a durat ceva pana ati ajuns la el, pana s-a pronuntat; apoi 6 luni nesigure si inca 6 absolut ambigue, in care el a simtit ca nu merge ceva cu voi trei chiar de nu a spus; apoi o scena "monstruasa") fix la varsta la care "eroul" si sufletul sau este TATAL. Deci, acea fiinta atat de draga lui, a pus in pericol pe cealalta fiinta draga lui. Deci il poate pune si pe el in pericol oricand!
HM! Imi vine sa spun ca nu este cinstit ca un parinte isi supune copilul unei astfel de ...relatii. Dar m-as grabi!
Vreau sa incerc sa te fac sa te intrebi care este imaginea pe care si-a construit-o despre tatal sau. Este un monstru? Cum si-a contruit imaginea asta? El a fost intrebat cu cine vrea sa ramana, in timpul divortului (deci inainte de secena aceea)? Care era relatia cu tatal copilului inainte? Si...care erau vorbele pe care le auzea (direct, soptit sau ...pe care credem ca nu le aude) despre tatal sau? Acum ce aude?
Uneori, avem nevoie sa stam de vorba cu copilul nostru si sa-i acordam multa atentie si incredere. Ei stiu si simt mai mult decat credem noi! Poate ca ar fi bine sa vorbesti cinstit si deschis cu el. Sa-l intrebi de cei ii este teama! Nu direct, dar din aproape in aproape. Si sa-l asiguri ca nu ti se poate intampla nimic (fara promisiuni insa, caci nu se stie cand ne putem imbolnavi de...hepatita -de ex- si va crede ca il mintim). Ca il iubesti si ca acel conflict nu a avut nici o legatura cu el. Faptul ca parintii divorteaza nu tine de iubirea pentru ei, pentru copii, ci de noniubirea dintre cei adulti. Dar ca a fost iubire la inceput, ca l-ati dorit...cum a reactionat sotul tau cand a aflat ca esti insarcinata? Poate ar trebui sa afle si copilul vostru asta! Iar daca exista pe undeva un pic de bunavointa intre tine si sotul tau, incearca sa il faci si pe acesta (daca isi doreste!) sa participe la aceste discutii. Miza este mare: binele copilului vostru! Iar daca nu isi va dori sa participe, este bine ca tu sa vorbesti cu el despre asta! Si sa incerci, fara a minti prea mult, sa accentuezi momentele frumoase ale vietii voastre de familie...Are nevoie de asta!

PS: Nu am raspuns repejor la intrebarea ta, deoarece aici este locul comentariilor pt articole. Forumul sau mesajeria privata este locul in care raspundem repejor la intrebari. Dar sper sa nu fie prea tarziu!
...
multumesc! : lili
imi dau seama ca este greu pt oricine altcineva sa inteleaga o problema a altui individ. cuvintele sunt prea mici, nu au tonalitate si nici intensitate, si nici nu pot descrie emotii, situatii, suferinte. Vorba lui Cioran "nimic nu este mai jalnic decat cuvantul....." ( apoi il considera simbolul fragilitatii). CUVINTELE nu m-au ajutat sa va descriu drama mea ca parinte. NU IL MINT NICIODATA PE FIMI-O. va multumesc frumos! cred ca trebuie sa scriu 8 zile ca sa inteleaga cineva! imi dau seama ca este imposibil. nu pot scrie atatea evenimente, sentimente, goluri. am scris prea putin ! ESTE prea greu, prea dureros! oricum multumesc frumos!
...
da, cuvintele dor! : cp
stim, Lili, ca intodeauna ai nevoie de curaj sa..."incatusezi" sentimentele in cuvinte! Este greu sa patrundem sensuri, nuante, trairi si sa le spunem pur si simplu: iubire, ura, teama, spaima, esec, fericire! Dar ce anume ne face pe noi sa utilizam cuvintele? Uneori, ele ne dau PUTEREA de a trece peste ceea ce ne-a scrijelit in suflet o rana.Cativa cercetatori care nu aveau ce face cu timpul si stiinta lor s-au apucat sa cantareasca un muribund inainte de a muri si trupul acestuia dupa ce a murit. Au constatat ca avea cu 14 g mai putin. Si atunci au tras concluzia: 14 g cantareste sufletul nostru! Chiar daca ma trec fiorii de fiecare data cand imi aduc aminte de cele 14 g, ma gandesc cat de mult le trebuie celor 14 g sa fie mutilate, cat de multe pot duce acestea. Pentru a ma intoarce la cuvinte, ele ne ajuta sa...ne pansam ranile. Ne ajuta sa gandim asupra a ceea ce simtim, in diverse moduri, la distante diferite de ceea ce ne marcheaza. Si in felul acesta (poate) reusim -daca nu sa ne facem intelesi- macar sa le exprimam.Probabil te va ajuta daca ai incerca sa (iti) scrii macar 2 pagini ale istoriei tale (voastre). La inceput ti se va bloca degetul pe stilou sau tastatura. Apoi, va fii greu sa ai o coerenta. Sunt situatii cand simti totusi ca ti se bulucesc cuvintele in "varful penitei",ca se grabesc sa iasa. De indata ce ai terminat, poate vei reciti. Si vei (reusi sa) plange. Daca vei reciti a doua zi, parca ti se aseaza gandurile altfel. Si sentimentele.
Nu te-am sfatuit sa iti minti copilul. Nu merita asta. Copiii simt oricum ce se intampla cu noi. Si se simt responsabili pentru ceea ce noi simtim dar nu verbalizam, simt aceea furtuna a sufletului nostru. Problema este ca noi ramanem cu ea si nu ne-o vindecam. Iar ei, copiii, se simt vinovati sau datori sa ne "faca bine". Si mi se pare o povara mult prea grea pentru umerii lor fragili si frumosi. De aceea, ne trebuie forta sa ne luptam cu umbrele noastre si sa ne regasim echilibrul, pentru ca mai apoi, sa ne reintoarcem asupra copiilor nostri si sa le oferim ocazia sa se simta protejati. Nu, nu minciuna! Echilibru! Pe undeva, cred ca exista in fiecare dintre noi ceva bun. Deci si in tatal micutului tau! Tu poate il cunosti mai bine. Nu crezi ca merita copilul tau sa aiba si o imagine/secventa frumoasa despre tatal sau? Nu una inventata. Una reala! Care poate te-a atras la dansul candva.Chiar daca ea nu mai exista. Curand, copilul tau va incepe sa discearna si va putea sa aiba propriile concluzii. Pana acum, insa, concluzia lui este ca trebuie sa te pazeasca. E mult pentru el. Nu stie sa...exprime in cuvinte asa cum noi, adultii, putem!
Lili, ai curaj si ...scrie-ti! vorbeste-ti despre tine! Cioran...filosof vesnic, geniu morbid...

...
Copilul la psiholog?! : Halfon Pila Roxana Florentina
Am pattito si credetima de vina in cea mai mare parte a parintilor este. Motive: lasare prematura pe mana bunicilor mai ales cu cei inaintati in varsta, ei concep cresterea unui copil numai prin a-i da de mancare, in unele cazuri sa-l indoape in altele daca nu mananca e ceva in regula cu copilul sau de vina e masa ca nu il/o tine mai din scurt si ii canta prea mult in struna. Il invata pe copil tot felul de lucruri care de multe ori se revarsa asupra parintilor, isi barfesc norele sau ginerele in fata copilului sau chiar copilului. Alte cazuri pur si simplu neimplicarea ambilor parinti, mame prea grijulii, mame sau chiar tati prea dezinteresati de cea ce face copilul in jurul lor. Si multe alte cauze.
...
'' IN GENERAL....!'' : lili
ESTE USOR SA SPUI ''IN GENERAL...''.pt oricine, chiar si pt mine. cand vorbim de cazurile altora, spunem cu larghete ''in general''. daca trebuie sa vb despre cazul meu... trebuie sa spun... in particular. si este greu! al meu caz, al copilului meu caz... este , in primul rand, dureros! s-a scris mai sunt, din puctul meu de vedere, cu prea multa usurinta, de parca vb despre reteta de muraturi, parintii sunt de vina! NU spun ca parintii nu ar avea avea vreo responsabilitate vis-a-vis de copilul care ajunge la psiholog. SPUN DOAR CA NU DIN STATISTICI VORBIM CAND VORBIM DESPRE COPII NOSTRII. DESPRE CEI CARORA LE CITIM POVESTI ....
...
sunt mica : cosmina
sunt mica,stiu asta insa doresc sa ajung ceva in viata am 14 ani numele meu este cosmina,si doresc sa ma implic in cat mai multe probleme d caz asemanator(relatia copil-parinte) parintii mei,comunica foarte mult cu mine, si abia acum incep sa realizez diferenta intre o familie comunicativa,si ce-i carora nu stiu sa isi dezvolte o familie,chiar daca doresc ca familia sa sa fie una unita si implicata in tot ceea ce se face intr-o familie.Sunt multi copi care astazi ,de la o varsta frageda fumeaza bea si alte chesti.sunt unii parintii care mereu le spun ii avertizeaza,insa ei isi tin ideea lor.Deci cum ar fi,parintii isi fac datoria de parinte dar nu in totalitate,orice parinte isi iubeste copii lor dar nu toti stiu sa se descurce in perioada d crestere a copilului mai ales intr-o perioada mai dificila smilies/sad.gif e greu dar toate problemele se rezolva prin comunicare.as vrea sa ma implic mai mult in asa ceva daca se poate,,,,,,smilies/cheesy.gifsmilies/cheesy.gif
...
... : gabrielasp
am o fetita de 10 ani si de ceva vreme are o dereglare de comportament in sensul ca eu vorbesc cu ea si intra in transa sau se blocheaza dupa cum spune ea .am intrebato ce se intimpla cu ea in acel moment si spune ca ma aude dar are un moment de citeva secunde de se uita intrun anumit punct. nici nu stiu cum sa descriu mai bine aceasta stare a ei .as dori un sfat . cu multumiri.gaby
...
va rog ajutati-ma pentru baietelul meu de 6 ani : antal simona
buna sunt simona am 33 ani si u baiat de 6 ani si 5 luni ,sunt disperata de eva timp pentru intrebarile pe care mi le pune sau mai bine zis isi imagineaza ceva si-mi spune tot ce -si imagineaza el de ex."mami am vazut cum vanatorul l-a impuscat pe bambi si-mi vine si mie sa fac asta dar eu nu pot si stiu ca nu e bine'',sau se uita la desene si se imagineaza pe el facand acele lucruri,sau vede un cutit si spune ia cutitul ala din fata mea ca-mi vine sa-l bag in tine dar eu nu pot sa fac asta,sau trece pe langa o masina si-mi zice ca-i vine sa o sparga sau s-o fure dar ca nu face pentru ca nu poate si ca nu-i voie si asa toata ziua vine si-mi spune tot felul de lucruri din astea si eu nu stiu ce sa-i mai spun,vreau sa precizez ca nu exista nici un fel de violenta in familia noastra nici macar verbala nu exista cearta sau injuraturu in familie si nici pe el nu l-am batut niciodata tot timpul l-am dedicat lui si de mic i-am explicat orice cu rabdare si cred ca a inteles pentru ca este un copil bun nu face prostii nu e agresiv si la gradi e cuminte de mic a evoluat foarte bine e preocupat de citit,i-am citit de mic s-a jucat doar cu jocuri educative pentru varsta lui ,nu i-am cumparat niciodata pusti, sabii si jucarii care sa-i dezvolte latura agresiva,mergem la biserica se roaga incercam sa-l educam in spirir crestinesc si cu bun simt ,cu copii se joaca foarte ca locuim latara si nu duce lipsa de joaca si iesiri ,credeti-ma ca nu inteleg de ce isi imagineaza tot felul de lucruri urate ca le face eldar cum spune el nu poate sa faca ,deci e constient de asta oricum nu cred ca e normal si cred ca se chinuie ca de multe ori plange cand imi povesteste ce-i in gandul lui ,el imi spune orice pentru ca asa l-am invatat sa-mi spuna orice si-mi spune tot ce-i trece prin minte ,va reog mult dati-mi un raspuns ca sunt disperata si ma sperie ,nici nu stiu ce sa-i mai spun si nici ca sa fac.va rog din suflet ajutati-ma.
...
Spune-ti parerea despre acest articol
quote
bold
italicize
underline
strike
url
image
quote
quote
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley


Adaugati caracterele din imagine


busy
 
newsletter
login
cont
parinti
parinti


galeriapiticilor.jpg    
Poze din galerie!
Educatie si Scoala
2006 - 2012 ScoalaParintilor.ro - toate drepturile rezervate
Termeni si conditii | Publicitate

banner
banner