Icoanele din scoli si libertatile individuale Imprimare E-mail


In Romania nu exista religie de stat; statul este neutru fata de orice credinta religioasa sau ideologie atee”, spune articolul 9, capitolul II, din Legea cultelor. Icoanele din scoli, o problema atit de discutata in ultimul timp sau, mai corect spus, atit de mediatizata, sunt un atentat la neutralitatea statului? O interventie a statului insa, privind aceasta problema, ceruta de petitia initiata de profesorul Emil Moise, este legitima?
In cadrul unei dezbateri organizate la clubul „Prometheus” pe aceasta tema, Horia-Roman Patapievici, moderatorul discutiei, vorbea de doua tipuri de neutralitate. O neutralitate de tip clasic, care spune ca statul nu are dreptul sa intervina in optiunile religiose ale individizilor, si un nou fel de neutralitate, prin care statul intervine sa sprijine un concept de neutralitate considerat laic si progresist. Cu alte cuvinte, neutralitatea se reglementeaza prin lege, iar libertatea are reguli clare. Aceasta pare sa fie situatia in cazul icoanelor din scoli.

Ministerul invatamintului, ca reprezentant al statului, este chemat sa reglementeze libertatea religioasa. La aceeasi conferinta s-a aflat si Mihail Hardau, ministrul Educatiei, care a spus ca statul nu poate interzice icoanele, din simplul motiv ca nu el le-a pus acolo. Au fost puse de copii, de parinti sau de profesori si a le interzice inseamna o incalcare a principiului democratic.

Majoritatea le vrea, le are. Corect, am putea zice. Sa luam insa un exemplu absurd. Sa presupunem ca elevii vor, democratic si majoritar, sa tapeteze sala de curs cu postere cu Marilyn Manson. Se mai aplica principiul democratic? Nu, statului i s-ar cere sa intervina, chiar daca nu-i apartine scotch-ul cu care au fost lipite posterele. Nu e acelasi lucru, o sa spuneti. De acord, nu e, dar nu putem ignora paralelismele. Exemplul, chiar vulgar si fortat, demonstreaza ca principiul democratic invocat este relativ. invatamintul are, prin definitie, un rol formativ, iar tot ce se afla in spatiul scolii ar trebui sa aiba, cel putin teoretic, aceasta functie. Se neaga rolul formativ al icoanelor? Daca vorbim in termeni religiosi, nu, dar, in termenii neutralitatii enuntati de stat, acesta nu sprijina si nu favorizeaza nici unul dintre cultele recunoscute. Joaca icoanele vreun rol din punct de vedere educational?
Ajungem astfel la un alt punct al discutiei, si anume distinctia dintre obiect de cult sau obiect artistic. Ce functie au icoanele din scoli? Florin Iaru, prezent la dezbaterea amintita, il contrazice pe Patapievici, spunind ca icoana are, chiar si in acest caz, rolul de obiect de cult. Ce cauta, asadar, intr-o institutie neutra din punct de vedere religios? Ca obiect de cult, se afla intr-un loc care nu-i este propriu: Sebastian Vlad Popa chiar a vorbit de o desacralizare si o imanentizare a semnului sacru. Alex Paun, student la filosofie, se intreba daca prezenta icoanelor incalca aceasta neutralitate si daca aceasta incalcare este atit de grava incit este necesar ca statul sa intervina. tinind cont ca, asa cum a subliniat si ministrul Educatiei, icoanele nu au aparut in scoli pe o cale institutionalizata si sunt rezultatul optiunii democratice a micilor comunitati, raspunsul pare a fi negativ. Horia-Roman Patapievici spunea ca aceste probleme se rezolva prin negociere la nivel social si ca nu este problema statului sa intervina.

Obiect de cult sau artistic, prezenta icoanei in scoli ii poate discrimina, asa cum sustine Emil Moise, pe cei de alta religie? Cei care spun nu au ca argument faptul ca cineva apartinind unui alt cult se poate simti discriminat chiar si vazind o biserica pe strada. Iar aici se ajunge la discutia mai ampla privind rolul simbolului in spatiul public. Interzicerea sa ar fi la fel de discutabila, cred, ca articolul din legea cultelor care acuza defaimarea simbolurilor religioase. Totusi, scoala este un spatiu public cu statut special care impune o serie de nuante. Daca spatiul public in sens larg este greu de reglementat, entropic si divers, scoala impune control si reguli. Libertatea este aici, vrem, nu vrem, limitata. invatamintul tine de cunoastere in sens rational si trebuie vazut, de fapt, daca simbolurile religioase contrazic acest principiu.
Nu stiu daca este neaparat vorba de discriminare. O problema ar putea fi cea a influentarii, faptul ca, teoretic vorbind, un elev se poate simti constrins, chiar indirect, sa adere la o anumita religie. in mod practic, profesorii prezenti in sala la dezbaterea de la „Prometheus” au subliniat ca problema este inexistenta. Copiii vin cu o mostenire religioasa din familie si nici un simbol religios expus in scoala nu le poate schimba optiunea. in mod practic, ei nici nu le vad. Religia tine de o optiune personala si de traditie, de educatie. Florin Iaru vorbeste insa de o dictatura a majoritatii, dind ca exemplu faptul ca cei mai multi elevi s-au simtit mindri cind au fost facuti pionieri, desi acasa se asculta Europa Libera si parintii negau comunismul.

Nu cred ca poate exista, in acest stadiu al dezbaterii publice, o pozitie clara si corecta. Discutiile ne arata ca sunt argumente care sustin ambele puncte de vedere si ca, pina la urma, oricare dintre ele este acceptat, risca sa contrazica, mai mult sau mai putin, libertatea de optiune a cuiva.

Autor: Cristina Foarfa
material preluat cu acordul publicatiei Dilema Veche

 


Comentarii ()add
Spune-ti parerea despre acest articol
quote
bold
italicize
underline
strike
url
image
quote
quote
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley


Adaugati caracterele din imagine


busy
 
newsletter
login
cont
parinti
parinti


galeriapiticilor.jpg    
Poze din galerie!
Educatie si Scoala
2006 - 2012 ScoalaParintilor.ro - toate drepturile rezervate
Termeni si conditii | Publicitate

banner
banner