Metoda consta in deteminarea varstei mintale a persoanei studiate. Se face apoi raportul intre varsta mentala constatata si cea biologica reala.
Pentru copii, care se afla in dezvoltare, aceasta metoda nu este convenabila.
S-a adoptat o alta cale de masurare a IQ-ului pentru aceasta varsta. Se masoara performantele copilului, iar acestea sunt raportate la performanta medie al grupei de varsta din care face parte.
Media este 100. Un copil care obtine 115 va fi considerat foarte intelligent, cel care obtine 85 mai curand in dificultate.
Aceasta metoda la randul ei este relative in masura in care criteriile sunt determinate cultural si social. De exemplu: Un copil care raspunde la intrebarea “La ce foloseste publicitatea?” – ca sa castigi bani, va fi cotat 0 conform testelor; raspunsul “ca sa vinzi un produs” sau “se te faca sa cumperi” va avea 2 puncte.
In plus exista mai multe metode de calcul ale IQ-ului. Toate acestea fac din testele de inteligenta mijloace relative de evaluare.
Nu trebuie uitat ca testele reprezinta o masuratoare intr-un anumit moment (o anumita varsta) si anumite circumstante. Ele reprezinta doar o masuratoare a capacitatii de a rezolva probleme si a da raspunsuyri adecvate intr-un anumit moment, iar copilul se afla in dezvoltare. Testele de inteligenta aplicate la copii nu trebuie sa devina o unealta absoluta in evaluarea unei personae mai ales pana la 18 ani.
Parinti si profesorii nu trebuie sa fie influentati exclusiv de coeficientul de inteligenta in orientarea scoalara a copilului.
