Adesea, parintii isi exprima trairile cu privire la perioada cand copilul este foarte mic, ca fiind o perioada penibila, incarcata de oboseala, frici si prea putine momente de placere impartasita cu copilul : era asa de mic ca iti era teama sa-l atingi, sau alteori cum sa te joci cu el atat de mic ?!; Cand este prea mic nu prea poti face mare lucru cu el.
Nasterea este momentul in care mama se separa de legatura stabilita cu fatul pentru a descoperi o noua legatura cu bebelusul.

In aceasta descoperire mama accepta sa faca saltul in necunoscut, fara a sti ce ii rezerva acesta, accepta sa piarda controlul asupra ei insasi, este uimita de intalnirea si exprimarea partii animale a fiintei sale (de multa vreme reprimata in contextul socio cultural al vietii, multor femei fiindu-le rusine de acest comportament), ea rupe contactul cu orice emotie, impingand si luptand pentru a lasa sa tasneasca, in forta, o noua viata, ea moare cu o parte din viata ei de femeie, pentru a se naste in viata de mama : un corp se naste din alt corp .

Pentru a cunoaste si a intelege comportamentul unui copil mai mare este indispensabila incursiunea in intelegerea comportamentului copilului foarte mic in relatia cu adultul care il ingrijeste.

Bebelusul apare pe lume intr-o baie de simturi solicitate de parinti si care sunt determinante in continuarea legaturii deja cunoscuta din uter.
Competentele nou-nascutului nu se situeaza numai la nivelul capacitatilor sale de perceptie. In fapt el poseda mecanisme de adaptare si reglare care ii permit sa se protejeze de stimuli neplacuti si totodata sa se orienteze catre un mediu agreabil.
T.Berry Brazelton a pus in evidenta aceasta capacitate a nou-nascutului de a-si modula starile sale in functie de calitatea stimulilor primiti intr-un schimb relational.
Astfel, un moment complet de interactiune se ordoneaza in secvente ciclice organizate prin anumite repere, in general puse in actiune de mama intr-o maniera naturala, fara a li se cunoaste importanta marcanta, care sta la baza stabilirii unei baze de securitate, fundamentul esential al crearii atasamentului.
Reperele unei secvente ciclice de interactiune a mamei cu bebelusul sau sunt constituite printr-o orientare fata in fata, unul catre celalalt, contactul vizual prin care mama isi saluta copilul, strigandu-l pe nume, prin afect exprimat cu ajutorul intregii mimici a fetei, un dialog de incantare si faza de scadere a placerii viu exprimate. Toate mamele si toti tatii au capacitatea de a construi un astfel de moment de comunicare inca de la primele ore dupa nastere.
Pe parcursul acestei secvente exista o alternanta normala intre perioadele in care copilul fixeaza intens fata mamei, respectiv adultului si perioadele in care copilul o evita, inchizand ochii sau deturnand lejer privirea.
Acest comportament de evitare, pare sa raspunda nevoii fiecarui copil de a controla cantitatea stimularilor la care se simte pregatit sa raspunda. Trecerea de la perioada de fixare la perioada de evitare este progresiva, iar miscarile sunt treptate cand bebelusul se afla in prezenta mamei. Dimpotriva, in prezenta unui obiect suspendat la 20 – 25 de cm de fata bebelusului, trecerea este brusca : bebelusul priveste fix, ochii sunt larg deschisi, fata este usor incordata si imobila, in timpul unei atentii prelungite urmata de o evitare brusca a privirii. Si intr-un caz si in celalalt bebelusul poate sa reia investigatia.

Autor: Catalina Radulescu - Psiholog

Comentarii (0)

Aici vezi sau ascunzi comentariile

Spune-ti parerea despre acest articol Adauga comentariu

Nume

Email

Titlu

Comentariu

Adaugati caracterele din imagine

Adauga Comentarii