PARINTE SUFICIENT DE BUN? Imprimare E-mail


Din primele clipe de viata copilul are nevoile sale: de hrana, de caldura, de somn, de securitate. Pentru ca aceste nevoi sa-i fie satisfacute, copilul trebuie sa fie inteles de parinte. La inceputul vietii copilului, cand mama sau tatal sau inca nu il cunosc, orice sunet emis de acesta il fac pe parintele sau creada ca ii este foame sau ca este “ud”. In scurt timp insa, parintii incep sa ii recunosca plansul “de foame”, plansul “de frig”, scancetul “de alint”.

ImagePractic, in acest fel incepe sa se instaleze cunoasterea copilului de catre parintii sai, dar si cunoasterea parintilor de catre copil. Acesta din urma va invata ca primeste un anumit tip de raspuns daca face ceva anume: daca va plange, mama va veni si il va lua in brate, de ex. Modelul in care se construieste relatia dintre parinte si copil este asemanator cu o spirala, parintii si copilul fiind pe rand emitatorul unui mesaj (mi-e foame, mi-e frig, mi-e dor de tine) si receptorul unui mesaj, ca raspuns la mesajul emis si de la care se asteapta un raspuns.

Atunci cand raspunsul parintelui este in concordanta (acordaj) cu nevoia copilului, putem spune ca in cadrul triadei mama-copil-tata exista o relatie de echilibru care este premisa dezvoltarii adecvate a copilului. Daca parintele nu raspunde nevoilor copilului, atunci se pot produce perturbari in dezvoltarea acestuia, intrucat acesta va inceta sa isi mai exprime nevoile deoarece nu primeste raspunsul pe care il asteapta si nici nu va mai raspunde initiativelor de relationare ale parintelui sau.
Relatia dintre copil si parintele sau este definita de dependenta, sensul de derulare a acestei relatii fiind aceea de a oferi copilului stimulii necesari dobandirii independentei. Multi sunt aceeia care spun despre copil :”este mic, ce intelege el?!” Este adevarat, copilul este mic, insa nu si incapabil. Are nevoie de sprijin pentru a creste si pentru a se dezvolta, pentru a-si repera abilitatile si pentru a-si dezvolta competentele. Insa se va dezvolta in ritmul sau, chiar daca se incadreaza intr-o scala (a greutatii si inaltimii, a abilitatilor motrice, a numarului de cuvinte din vocabular, de ex). Pe masura ce un copil dobandeste abilitati, parintele trebuie sa poata si sa stie sa se retraga din demersul sau protectiv si sa il ajute pe copil sa si le consolideze. Putem sa ne gandim, pentru a exemplifica intr-o maniera care ne este cunoscuta tuturor si este usor observabila: pentru a putea merge, sugarul are nevoie de sustinere. Fizica si nu numai, caci el are nevoie de incredere ca daca va cadea, va fi sustinut, ca va fi in siguranta si ca nu va dezagi pe nimeni. Treptat, copilul va invata sa mearga si va renunta singur la mana de sprijin  a parintelui. Apoi, va avea nevoie sa stie doar ca parintele este in apropierea sa, pentru a avea catre cine sa se intrepte in cazul in care se va simti in nesiguranta. Pe parcursul acestui proces in dezvoltarea copilului, parintele trebuie sa stie sa puna copilul in situatia de a experimenta si de a alege. Pentru a-i da ocazia copilului sa isi repereze limitele si competentele si pentru a-si construi un set de valori. Transpus in viata de zi cu zi, acest lucru inseamna ca nou-nascutul sa fie alimentat la cerere, sa aiba libertatea de a alege cu ce se imbraca azi, cu ce jucarie se joaca, cu cine se joaca, cand doarme, la ce liceu doreste sa se inscrie, ce muzica asculta sau cum isi tunde parul. De asemenea, inseamna sa stie care sunt repereele si regulile familiei si cele ale comunitatii in care traieste si, prin extensie, care sunt valorile morale.
Copilul are nevoie de limite, de un cadru de reguli. Aceste reguli il securizeaza si ii dau sansa de a putea sa isi asume responsabilitati (dupa ce ne trezim, facem patul), sa se simta valorizat si sa aiba siguranta ca actiunile sale sunt in concordanta cu asteptarile. Acest cadru ii va permite copilului sa poata sa se repereze pe sine in raport cu ceilalti, sa se asemuiasca si sa se diferentieze de ei. Atunci cand spirala relationara dintre parinte si copil este echilibrat construita, parintele stie cand este momentul pentru a-l introduce pe “nu”. Copilul va intelege ce inseamna “nu” atunci cand i se va explica si de ce anume “nu”. Este nevoie de comunicare autentica intre parinti si copii pentru a intelege ce inseamna o regula. O regula impusa copilului fara a-i fi explicata acestuia nu va fi asumata niciodata si, drept urmare, nu o va respecata decat de teama repercursiunilor si va face tot posibilul sa o incalce. In cazul in care parinte expliciteaza acel “nu”, este pus in situatia (fericita) de a argumenta si de a primi ca raspuns, opinia copilului in legatura cu aceasta interdictie, fiind un proces de negociere permanent. Copilul va sti ce se intampla daca este respectata regula si daca nu este respectata. Prin reguli, este controlat comportamentul copilului, in sensul de ghidare si nu de oprimare a vointei copilului.

Autor: Educator Puericultor: Cristina Popescu 




Taguri:  PARINTE SUFICENT DE BUN parinti
Comentarii (0)add
Spune-ti parerea despre acest articol
quote
bold
italicize
underline
strike
url
image
quote
quote
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley


Adaugati caracterele din imagine


busy
 
newsletter
login
cont
parinti
parinti


galeriapiticilor.jpg    
Poze din galerie!
Educatie si Scoala
2006 - 2012 ScoalaParintilor.ro - toate drepturile rezervate
Termeni si conditii | Publicitate

banner
banner