Profesorii nu pot fi deranjati la ore de nici o autoritate scolara sau publica Imprimare E-mail


ImageProfesorii nu pot fi deranjati in timpul desfasurarii orelor de curs de nici o autoritate scolara sau publica, prevede proiectul de lege privind Statutul personalului didactic, realizat de Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEdC).
Potrivit noului proiect de lege, inregistrarea magnetica sau prin procedee echivalente a activitatii didactice poate fi facuta numai cu acordul personalului didactic de predare, incalcarea prevederii pedepsindu-se potrivit legii.

Multiplicarea inregistrarii de catre elevi, studenti sau alte persoane este permisa numai cu acordul personalului didactic.
Conform proiectului MEdC, personalul didactic titular ales in Parlament, numit de Guvern sau care indeplineste functii publice in aparatul Parlamentului, Presedintiei, Guvernului, in ministere sau organisme europene are dreptul de rezervare a functiei didactice si a postului pe perioada in care indeplineste aceste functii. De asemenea, liderii organizatiilor sindicale au dreptul rezervarii functiei.
Personalul didactic titular care este solicitat in strainatate pentru predare sau cercetare pe baza de contract beneficiaza de rezervarea functiei.
O alta prevedere a proiectului legii Statutului personalului didactic se refera la faptul ca personalul didactic are dreptul la intreruperea activitatii didactice cu rezervarea postului pentru cresterea si ingrijirea copilului in vârsta de pâna la trei ani.
 
Rompres 


Comentarii (0)add
Spune-ti parerea despre acest articol
quote
bold
italicize
underline
strike
url
image
quote
quote
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley


Adaugati caracterele din imagine


busy
 
newsletter
login
cont
parinti
parinti


galeriapiticilor.jpg    
Poze din galerie!
Educatie si Scoala
2006 - 2012 ScoalaParintilor.ro - toate drepturile rezervate
Termeni si conditii | Publicitate

banner
banner